Ioan Niculae vrea 80 de benzinării. La anul deschide cinci
Omul de afaceri intenționează să investească peste 80 de milioane de euro în rețeaua de benzinării în care intenționează să vândă carburanți sub prețul pieței.
Ioan Niculae, proprietarul grupului InterAgro, cu afaceri de aproape 700 mil. euro anul trecut din agricultură și industria chimică, va deschide anul viitor cinci benzinării în sudul țării sub brandul Bif.
Acum grupul InterAgro deține două benzinării în orașul Zimnicea, dar planurile vizează construcția unei rețele de câte două benzinării în fiecare județ. Construcția unei rețele de 80 de benzinării ar scoate din conturile InterAgro aproximativ 80-85 milioane de euro, având în vedere că o astfel de unitate costă în medie 1 milion de euro.
“Ideea este să dezvoltăm o rețea de benzinării în care să putem crește procentul de bioetanol utilizat în amestec cu benzina pentru a avea un preț mai mic al benzinei. Folosirea unei concentrații mai mari de bioetanol implică și un preț mai mic al benzinei. Programul de investiții presupune în viitor să oferim și benzină cu o concentrație de bioetanol de 10%”, a explicat la ZF Live Octavian Stănculeț, directorul fabricii de bioetanol Bio Fuel Energy, parte a grupului InterAgro.
Ioan Niculae este unul dintre cei mai bogați oameni din România, prezent în ultimii ani pe podiumul clasamentelor de profil. Topul Forbes România l-a plasat anul acesta în fruntea clasamentului, cu o avere de 1,1 miliarde de euro, în timp ce clasamentul întocmit de revista Capital l-a plasat pe locul al doilea, după Frank Timiș, cu o avere de 1,6 miliarde de euro.
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026