Ioana Maria Vlas ar putea fi eliberată condiționat
Ioana Maria Vlas, fost administrator al SOV Invest, condamnată la zece ani de închisoare în dosarele FNI și FNA, ar putea fi eliberată condiționat, a decis Judecătoria Ploiești, informează Mediafax.
Ioana Maria Vlas, fost administrator al SOV Invest, condamnată la zece ani de închisoare în dosarele FNI și FNA, ar putea fi eliberată condiționat, a decis Judecătoria Ploiești, informează Mediafax.
Ioana Maria Vlas a contestat la Judecătoria Ploiești decizia Comisiei de eliberări condiționate de la Penitenciarul Târgșor, întrunită în 14 septembrie, comisie care a decis să amâne cu două luni eliberarea condiționată a lui Vlas.
Miercuri, Judecătoria Ploiești a admis contestația formulată de Vlas împotriva procesului-verbal al Comisiei de propuneri pentru punerea în libertate condiționată din cadrul Penitenciarului Târgșor.
“Instanța a constatat îndeplinite condițiile dispozițiilor articolului 60, alineat 2 din Codul penal și a dispus punerea în libertate condiționată a condamnatei”, se arată în decizia instanței.
Decizia Judecătoriei nu este definitivă, iar Parchetul a formulat recurs la Tribunalul Prahova.
Ioana Maria Vlas este încarcerată la Penitenciarul Târgșor din luna iunie 2009. Citiți mai multe pe www.mediafax.ro.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026