Ion Gheorghiu

La exact un an de la ultima lui suflare  pamanteana, Ion Alin Gheorghiu (1929-2001)  ni se releva azi, in salile Muzeului National de Arta, in dimensiunea lui spirituala, ca o “Arbora interioara” – cum i-ar fi placut sa spuna -, impodobit cu frescatura sensibila si rafinata a tablourilor, in care si-a pecetluit fiinta si destinul creator. Este, daca vreti,  o regasire memoriala a ceea ce atelierul sau conservase religios drept repere identitare esentiale ale personalitatii pictorului. Nu-i, asadar, ceea ce indeobste numim o retrospectiva. Artistul insusi – un risipitor altruist al propriilor plamade picturale, desi nu lucra usor si nu era nici prea prolific – nu dorea sa-si adune niciodata laolalta opera. Era mult mai multumit sa stie ca “acele bucati dezlipite din sufletul meu”, cum singur isi talmacea metaforic  lucrarile, “atarnate in cuie si incadrate frumos, aduc fericirea semenilor…”
Ar fi avut astazi 73 de ani si ar fi fost incoronat, probabil,  dupa o stralucita cariera de peste patru decenii si de la inaltimea demnitatii sale academice, dobandita in 1999, maestrul incontestabil al generatiei sale (intre altii T. Bradean, A. Nedel, C. Piliuta, C. Blendea, I. Salisteanu, P. Achitenie, E. Nicogosian). Cum de altfel, in chip premonitoriu, il deslusise intr-o marturisire colegiala, prin 1962, criticul Petru Comarnescu. Expozitia de picturi, sculpturi si desene, deschisa timp de aproape doua luni in aripa dinspre Stirbei Voda a MNA, se constituie, post mortem, intr-un asemenea argument. Un artist al carui discurs plastic, de o modernitate neostentativa, rafinat in colorism si in arhitectura compozitionala, a sfidat conformismul epocii pe care a traversat-o cu o conduita estetica si stilistica indubitabil validata de timp si de agorele internationale, unde a fost perceput ca un adevarat promotor si, deopotriva, invingator!

Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar