Irevocabilul timp

S-a intamplat de prea multe ori ca sa nu fie adevarat: cei buni se duc primii. Un artist care sa nu fi cerut destinului decat timp, fiindca restul statea in propriile puteri, nu cred sa fi cunoscut in afara de Horea Sarbu. Si lui, timpul i-a fost refuzat…

A ramas o opera ce se pastreaza in multe muzee ale lumii: Faenza, Cairo, Nürnberg, Györ, Teramo. De curand, o expozitie retrospectiva s-a deschis la Muzeul de Arta din Cluj-Napoca, in ziua cand Horea ar fi depasit varsta jubileului. A fost unul din putinii artisti contemporani clujeni care au demonstrat ca opera lor este rodul unui program artistic personal, urmat cu tenacitate si nu doar rezultatul aleatoriu al inspiratiei capricioase. Expozitiile sale de pe simezele clujene, si nu numai, de fiecare data ample si de fiecare data purtatoare ale unei noi incarcaturi creative, s-au succedat cu o ritmicitate singulara, mai ales in contextul tipicei lentori ardelene.

Desi selectate din mai multe etape creative, lucrarile din expozitia de la muzeul clujean se insumeaza cu o coerenta stilistica si tematica frapanta. Am avut de putine ori sentimentul regasirii artistului in artefactele sale asa cum l-am avut in fata operelor lui Horea. Eleganta sa constitutiva, eruditia elastica, scormonitoare a unor speculatii conceptuale carora nu inceta sa le gaseasca echivalentele plastice, racordarea la contemporaneitatea imediata, toate acestea evoca, reconstruiesc in absenta conturul spiritual al artistului.

Realizate pe diverse calitati de hartie, fara ca acest lucru sa transfere totul in zona artelor grafice, lucrarile sale ajung, si datorita dimensiunilor majore, sa transceada limitele materialului, fortand, in sensul depasirii datelor fizico-tehnice, acreditarea in zona obiectului de arta, a extinderii in spatial, calitati care, in genere, nu au fost exploatate hartiei. Interventiile cromatice se rezuma la tente monocrome, dezvoltate insa pe intinse plaje tonale, tradand o staruinta de model extrem-oriental in identificarea si realizarea nuantei potrivite.

Curatorii expozitiei, sotia Maria, graficiana, si fiica, Alexandra, muzeograf, au dorit cu siguranta, printr-o anume selectie a lucrarilor, ca aceasta retrospectiva sa nu fie doar un sumar al operelor ramase in atelierul artistului si in diverse colectii. Ea a devenit purtatoarea unui discurs despre materie si spirit, realizat intr-o maniera atat de subtila, incat pare a se adresa doar initiatilor. O privire atenta insa va observa ca lucrarile animate de compozitii informale, cu penetrari ale suprafetei, intr-o maniera exersata si de Alfredo Burri, sunt treptat supuse unui principiu ordonator, spiritual, pe care il identificam configurat treptat in forma arhetipala a crucii. Este in fond esenta conditiei umane, aceea a supravietuirii in marele univers prin forta pe care spiritualitatea o sustine. Horea Sarbu a inteles acest lucru, dar el, probabil, intrevedea si esentele de dincolo.