Isărescu: BNR e 16 bancă centrală din lume, în funcție de existență
Banca Națională a României este a 16-a bancă centrală din lume, după durata existenței, fiind înființată în anul 1880, pe data de 29 aprilie. Prima ședință a Consiliului de Administrație a fost susținută însă pe data de 5 septembrie, astfel că duminica aceasta se împlinesc 130 de ani de existență a instituției, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Cuvintele cheie care caracterizează instituția sunt – în opinia guvernatorului – “solidă, stabilă, credibilă, reformatoare dar și dinamică”.
“Întotdeauna BNR fost de ajutor țării în depășirea problemelor,
iar caracterizarea prezentă o pot face instituțiile statului și
opinia publică. Generațiile viitoare ne vor judeca dacă ceea ce am
făcut acum a fost bine sau nu”, a afirmat Isărescu.
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026