Își pot construi tinerii un viitor solid în România?

Iată o întrebare care, în România, declanșează, de ani de zile, o dezbatere aprigă, dar care, din păcate, nu reușește să conducă la soluții concrete: Își pot construi tinerii un viitor solid în România?

De aceea, astăzi am să vorbesc despre soluții, și nu unele ideale, care într-un scenariu ipotetic ar putea funcționa, ci unele care deja există și care merită să fie valorificate sau, după caz, replicate la scară mai largă:

1.      Inteligența nativă a tinerilor și ambiția cadrelor didactice – două elemente pe care, din fericire, în România le întâlnim frecvent. Datorită acestora am reușit să depășim cu bine perioadele cu adevărat dificile și nu doar recent, în contextul unei adoptări accelerare a învățământului online, ca urmare a pandemiei, ci de-a lungul istoriei noastre ca țară. Sunt școlile cu dascăli dedicați, sunt programele dedicate educației inițiate conform nevoilor și împreună cu mediul de afaceri, sunt programele care oferă experiențe educaționale adaptate tinerilor și nevoilor de mâine. Mai suntem oare dispuși să le căutăm, să le prețuim și să le acordăm importanța pe care o merită?

2.      Spiritul muncitor – mă refer la cel care ne pune mintea la treabă. Este cel care dă vârfurile industriei IT peste tot în lume sau olimpicii în diferite științe. Îl văd încă în viață, însă pe cale de dispariție. Fie că suntem părinți, dascăli sau mentori, avem datoria de a hrăni acest spirit, într-un mod adecvat vremurilor moderne și preocupărilor actuale ale tinerilor noștri. Iar dacă nu avem poate nivelul digitalizării pe care ni-l dorim și sistemul de învățământ reclădit, avem creativitatea discursului și a abordării, avem propunerile unor instituții educaționale care reușesc să se mențină aliniate cu standardele de predare occidentale. Cineva spunea că orice problemă conține în sine însăși soluția. De acord, însă cum procedăm în cazul situațiilor mai complexe, așa cum este, de exemplu, rezultatele la Bacalaureat? Oare nu este mai ușor să dăm vina pe sistem?

3.      Deschiderea către sistemele de învățământ moderne – aproape instinctiv, noi, ca români, avem tendința de a ne considera defavorizați și privim deseori cu admirație spre sistemele de învățământ occidentale, evoluate, pe care le considerăm a fi mai eficiente. Sesizez un soi de rivalitate în discursul care se poartă pe această temă – noi, cei blocați într-un sistem învechit, versus ei. O astfel de perspectivă  îngreunează evoluția pe anumite paliere, pentru că da, locuim în România, însă facem parte din fenomenul acesta al globalizării, care sună atât de abstract, dar care, în mod concret, vine cu avantaje legate de schimburile de experiență care pot să aibă loc și care aduc un plus de valoare pentru profesori și pentru elevi deopotrivă. Cine ne oprește să ne implicăm școlile în programe Erasmus+, parteneriate internaționale sau să apelăm la diferite programe de formare?!

4.      Discursul cu sens  – să recunoaștem, stilul de predare într-o sală de curs este ca tonul care face muzica. Tinerii noștri sunt mișcați de sens, ei caută să înțeleagă beneficiul concret al cunoașterii unei materii. Un stil de predare în care rolul elevului sau studentului este redus la a asculta și a lua notițe, fără perspectiva vreunei interacțiuni cu profesorul respectiv, nu poate fi considerat pe deplin funcțional. Să aducem un strop din harul nostru de pedagogi în sălile de curs. Să ne aducem aminte ce ne-a determinat să ne alegem rolul de dascăli atunci când, asemenea tinerilor din fața noastră, eram la început de drum, și astfel să descoperim, uimiți, poate, că dascălii sunt liderii cei mai valoroși ai unei nații, pentru că de leadership-ul lor este inspirat și propulsat viitorul nostru, ca națiune.

de Prof.univ.dr.habil. Costel NEGRICEA, Rector, Universitatea Româno-Americană