Versiunea completă
Ziarul de Duminică

Ispita colecționarului de cursă scurtă/ de Remus Andrei Ion

Piața de artă de toamnă oscilează între 15 lei și 50.000 de euro. Un ceai, potrivit pentru octombrie, poate fi sorbit din cești de porțalan japonez – cinci bucăți costă doar 50 de lei la Alis.

Remus Andrei Ion · 21 octombrie 2010 · 7 min de citit

Piața de artă de toamnă oscilează între 15 lei și 50.000 de euro. Un ceai, potrivit pentru octombrie, poate fi sorbit din cești de porțalan japonez – cinci bucăți costă doar 50 de lei la Alis. Un colecționar mai singuratic își poate face planurile de achiziții savurând un ceai englezesc dintr-o ceașcă de porțelan aurit, care se licitează de la doar 15 lei. Sume fără precedent pentru licitațiile publice. În aceeași seară au provocat colecționarii lucrări puternice semnate Cornelui Baba – un portret, Steriadi, Cumpăna – o acuarelă cu tonuri jucăușe – “Peisaj cu biserică”, Pacea, Alin Gheorghiu, Vânătoru, Băncilă, Theodorescu Sion – “Natură moartă cu dantelă”, Aman, Iser – “Cu barca prin Deltă”, Stoenescu – “Portret de băiat” din 1939, Petre Velicu….

Cei 15 lei pentru ceașca de ceai din porțelan englezesc aurit sunt la fel de reali precum recordurile înregistrate de piața de artă în vremea crizei: doar în acest an s-au cumpărat câte șase picturi de Luchian sau Tonitza, la care se adaugă propunerile Artmark (28 octombrie) “Crâng la Brebu” respectiv “Nud culcat”, cinci lucrări ale lui Țuculescu, iar Goldart o licitează și pe a șasea: “Mahala în București”, evaluată la 100.000 de lei, patru Pallady de excepție și urmează la Artmark “Fumătoarea de opiu” – un superlativ al licitației de toamnă, unde concurează cu un Nicolae Grigorescu eco, “Trandafiri sălbatici”, ambele lucrări fiind evaluate spre 50.000 de euro.
Petrașcu este campion, cu 11 piese adjudecate, plus o lucrare excepțională, de muzeu, la Goldart, “Privind de gravuri”. În recorduri s-a specializat Artmark, cu fabuloasa performanță de a avea doar 15 lucrări nevândute la licitația de impresionism la care au asistat sute de persoane… Spectacolul continuă, licitațiile chiar merită să fie un spectacol, iar atragerea publicului spre piața de artă va duce la creșterea numărului de colecționari. Important este dacă ei sunt colecționari de cursă lungă sau de moment, de conjunctură.
Cifrele tot mai des promovate în legătură cu piața de artă atrag atenția asupra investiției, randamentelor financiare și mai puțin asupra anturajului spiritual, cultural care se construiește în jurul unor opere de artă. Criza aduce pe piață lucrări de artă cumpărate poate cu generații în urmă pentru frumusețea lor. Și tot criza aduce spre artă oameni cu bani care caută o marfă sigură. Artmark a dezvoltat o strategie de marketing care atrage la licitații personaje cu venituri promițătoare și care și-ar permite și intrarea în suita colecționarilor. Pentru un astfel de public, tot mai numeros, ofertele trebuie să fie cel puțin interesante, iar adunarea pieselor nu este deloc ușoară. Poate că și acesta este unul dintre motivele pentru care s-au destrămat și se vor mai destrăma colecțiile mici și mari adunate în anii când operele de artă nu erau vânate prin casele burgheziei.
Circulația operelor de artă este provocată în primul rând de negustori, fenomenul este inevitabil și poate fi de succes pe timp de criză… Alis, etalon al pieței de artă ani de-a rândul, vinde piese de 15 lei și cu eficacitate de sub 50% din lucrările licitate, dar menține și o interacțiune directă cu masa misiților și negustorilor. Goldart, care a ales bine calea promovării prin comunicate, este încă prea cuminte și ajunge destul de greu la publicul larg, la investitorii “providențiali”. Artmark își menține motoarele turate și, pe de-o parte, atrage public la spectacolul licitațiilor, iar pe de altă parte, “scoate” din case lucrări importante pentru care își oferă timp pentru a le arvuni, uneori chiar înainte de licitație… Monavissa, pe tăcute, tocmai a avut o licitație cu 111 cărți de artă, urmată de secțiunea plastică, unde cap de afiș a ajuns doar o lucrare a lui Sabin Bălașa…
Ce-ar fi dacă s-ar organiza o mare licitație la care să colaboreze toate casele de licitații importante? Ar avea succes? Greu de dat un răspuns, pentru că piața este animată acum de mulți colecționari de cursă scurtă, care urmăresc plasamente, vor să învețe cum să cumpere azi o marfă care, peste cinci-zece ani, să le aducă un profit mai mare decât depozitele din bănci. Un mare colecționar nu cumpără decât foarte rar scump, el caută mai degrabă lucruri care îi plac, pentru care negociază “prețul corect”, nedorind să facă o achiziție-record. Când are de luat o lucrare cu adevărat memorabilă, țese în jurul ei un întreg șir de povești și intrigi, spuse și nespuse, pentru a se impune în fața eventualilor rivali… Așa era, cel puțin, pe vremea lui conu Zambaccu și a doctorului Dona… Ei ar fi băut ceai din ceașca de 15 lei dacă asta presupunea și contemplarea unei opere în care simțeau puterea unei capodopere.
Pe piață ajung în fiecare lună sute de lucrări de artă. O parte dintre ele se vând doar întâmplător. Destul de multe dintre aceastea, cu evidentă performanță artistică, merită să fie repere pentru câte o colecție… de cursă lungă. Inevitabil, casele de licitații trebuie să devină mai riguroase și mai stabile, vor lucra în favoarea colecționarilor, și a celor care vând și a celor care cumpără, și mai puțin după indicii sau incidente ale negustorilor. De ce este Petrașcu un artist mai important decât Ressu, dacă recordul absolut pe piață este totuși un Ressu? De ce picturi ale lui Tonitza, Pallady, Țuculescu, Petrașcu au ajuns să se vândă peste Nicolae Grigorescu? De ce o acuarelă a lui Schweitzer Cumpăna poate fi peste cele ale lui Iser (nu mai scumpă, dar mai arăgătoare pentru amatorii unui anumit stil)? Cum de Steriadi are atâtea lucrări refuzate în acest an? Cine poate spune cât de scumpe ar merita să fie lucrările lui Țuculescu, din moment ce prețul maximal plătit a fost de 80.000 de euro (“Păunii privirilor”), dar cererea a fost de 300.000 de euro pentru “Dramă folclorică”, în urmă cu mulți ani? Andreescu face peste 200.000 de euro, așa cum s-a cerut pentru un portret la Goldart? Poate fi mai valoros decât Tonitza, Pallady, florile lui Luchian sau “Aișe” a lui Ressu?
Piața de artă a făcut minuni pentru artiști precum Nicolea Enea, Gheorghe Nichita și mai ales Jean Cheller. I-a preluat bine și pe Horia Bernea, Paul Neagu, Spiru Vergulescu, plus Ștefan Câlția, Petre Velicu, Mircea Roman sau Dan Perjovschi, care tocmai a debutat la Alis cu desene din anii ’80. Mereu, în urma cifrelor, a randamentelor, rămân colecționarii de cursă lungă și mai ales capodoperele…

Artalicitata.blogspot.com


Calendar licitatii
24 octombrie – GOLD ART
28 octombrie – ARTMARK
2 noiembrie – ALIS
7 noiembrie – GOLD ART
16 noiembrie Alis
18 noiembrie – Artmark, licitația de sculptură


În imagini: 1. Ceașcă și farfurie pentru ceai, porțelan englezesc aurit. Preț de pornire: 15 lei; 2. Ion Țuculescu – “Mahala în București”, ulei /carton, semnat, datat (19)39 stânga jos, 51 x 65,3 cm. Estimare: 90.000-100.000 lei; 3. Dan Perjovschi (n.1961) – “Personaje”, trei desene semnate și datate 31 ian; 1 și 2 febr. 1988, tuș, 21 x 28,5cm fiecare. Preț de pornire: 6.000 lei; 4. Petre Velicu (n. 1950) – “Compoziție cu personaje”, semnat dreapta jos cu negru, ulei pe pânză, 65 x 54cm. Preț de pornire: 8.000 lei; 5. Eustațiu Stoenescu – “Portret de băiat”, semnat stânga sus cu ocru, ulei pe pânză, 46,5 x 35,5cm, datat 1939. Preț de pornire: 40.000 lei; 6. Corneliu Baba – “Pont-Neuf”, ulei pe pânză lipită pe carton, 33 x 41 cm, semnat și datat dreapta jos, cu brun, Baba, (19)78. Valoare estimativă: 9.000-14.000 euro; 7. Horia Bernea – “Clopotniță”, acuarelă pe hârtie, 38,5 x 57 cm, semnat și datat mijloc jos, cu gri, Bernea, sept. (19)88. Valoare estimativă: 1.500-2.500 euro; 8. Theodor Pallady – “Fumătoarea de opiu”, ulei pe carton, 47 x 60 cm, semnat dreapta jos, cu negru, T. Pallady. Valoare estimativă: 35.000-50.000 euro

Citește și