Istoria banilor/ de Niall Ferguson

Cu claritatea și verva care l-au făcut faimos, Ferguson explică de ce originile Revoluției franceze se află într-o bulă bursieră cauzată de un criminal scoțian. Arată cum nereușita financiară a transformat Argentina din cea mai bogată a șasea țară din lume într-o ruină brăzdată de inflație și cum o revoluție financiară a propulsat țara cu cea mai mare populație din lume, China, din sărăcie către putere, într-o singură generație.

Totuși, cea mai importantă lecție de istorie financiară este că orice bulă explodează, mai devreme sau mai târziu, că, în cele din urmă, vânzătorii pesimiști îi devansează ca număr pe cumpărătorii optimiști, iar lăcomia se transformă în spaimă. De aceea, fie că te descurci de pe o zi pe alta sau îți merge din plin, poate că nu a fost un moment mai potrivit să înțelegi ascensiunea banilor.

„Frumos scrisă… uimitor de inteligentă.” Sunday Telegraph

„O istorie savuroasă, ușor de citit și antrenantă.” Daily Telegraph

Niall Ferguson, unul dintre cei mai cunoscuți istorici britanici, profesor de istorie la Harvard University și Harvard Business School, Senior Research Fellow la Jesus College, Oxford University, Senior Fellow la Hoover Institution, Stanford University, și profesor de istorie și relații internaționale la London School of Economics. Este autorul lucrărilor: Paper and Iron: Hamburg Business and German Politics in the Era of Inflation, 1897-1927 (1995); The World’s Banker: The History of the House of Rothschild (1998); The Pity of War (1998); The Cash Nexus: Money and Power in the Modern World, 1700-2000 (2001); Empire: How Britain Made the Modern World (2003); Colossus: The Rise and Fall of the American Empire (2004); The War of the World: History’s Age of Hatred (2006); The Ascent of Money: A Financial History of the World (2008), Civilization: The West and the Rest (2012). Publică regulat articole în ziare și reviste din întreaga lume. A redactat și a prezentat cinci serii de documentare pentru televiziune, difuzate de Channel 4, care s-au bucurat de un succes însemnat: Empire (2003), American Colossus (2004), The War of the World (2006), The Ascent of Money (2008) și Civilization: Is The West History? (2011).

Lovele, parale, purcoi, gologani, tribut, bătrâne, sfetereală, franci, mardei, resurse: puteți să le spuneți cum vreți, banii contează. Pentru creștini, dragostea de arginți e rădăcina tuturor relelor. Pentru generali reprezintă mușchii războiului, pentru revoluționari – cătușele muncitorului. Dar de fapt ce sunt banii ăștia? Sunt ei un munte de argint așa cum credeau conchistadorii? Sau poate că ajunge să fie niște tăblițe de lut sau niște bucăți de hârtie tipărită? Cum am ajuns să trăim într‑o lume în care cea mai mare parte a banilor e invizibilă, doar niște cifre pe monitorul unui calculator? De unde vin banii? Și unde se duc cu toții?

Anul trecut (2007), venitul anual al americanului mediu (puțin sub 34 000 de dolari) a crescut cu cel mult 5 la sută. Dar costul vieții a crescut cu 4,1 la sută. Așa încât în termeni reali, domnul Mediu stă mai bine doar cu 0,9 la sută. Dacă mai ținem cont și de inflație, venitul unei gospodării medii din SUA s‑a schimbat foarte puțin față de 1990, crescând cu doar 7 la sută pe parcursul a optsprezece ani. Și acum să comparăm situația domnului Mediu cu cea a lui Lloyd Blankfein, principalul director executiv de la Banca de Investiții Goldman Sachs. În 2007, acesta și‑a adjudecat 68,5 milioane de dolari din salariu, bonusuri și recompense în acțiuni, cu 25 la sută mai mult decât în anul precedent și, în mare, cam de două mii de ori mai mult decât a câștigat Joe Funcționarul public. În același an, profitul net al Băncii Goldman Sachs de 46 de miliarde de dolari depășea întregul produs intern brut (PIB) a mai bine de o sută de țări, printre care Croația, Serbia și Slovenia, Bolivia, Ecuador și Guatemala, Angola, Siria și Tunisia. Totalul activelor băncii a depășit pentru prima oară nivelul de un bilion de dolari. Și totuși Lloyd Blankfein nu e nicidecum finanțistul cu cel mai mare venit din lume. George Soros, veteranul manager al unui fond hedge de investiții (hedge fund), a câștigat 2,9 miliarde de dolari, Ken Griffin de la Citadel, ca și fondatorii altor două fonduri hedge de investiții, s‑au întors acasă cu mai bine de două miliarde de dolari. În același timp, aproape un miliard de oameni din lumea asta mare se zbat să supraviețuiască cu doar un dolar pe zi.

Motiv de mânie că lumea e atât de nedreaptă? Ești furios pe capitaliștii umflați și bancherii cu miliarde de dolari bonus? Năucit de abisul care se cască când e vorba de a avea: a‑avea‑nasturi și a‑avea‑iahturi? Să știi că nu ești singurul. De‑a lungul întregii istorii a civilizației occidentale, s‑a manifestat frecvent o ostilitate față de finanțe și finanțiști, născută din ideea că cei care și‑au făcut un rost dând bani cu împrumut sunt un fel de paraziți față de cei angajați în activități economice reale, în agricultură și producție. Această ostilitate are trei cauze. În parte pentru că debitorii depășesc ca număr creditorii, iar cei dintâi nu prea îi înghit pe cei din urmă. În parte deoarece crizele financiare și scandalurile financiare se produc destul de des pentru ca lumea finanțelor să pară a fi cauza sărăciei și nu a prosperității, a nesiguranței mai degrabă decât a stabilității. Și, în parte, pentru că, vreme de secole, în țări din întreaga lume, serviciile financiare au fost îndeplinite în cea mai mare măsură de membri ai unor minorități etnice sau religioase cărora le era interzis să dețină pământ sau să ocupe funcții publice și care s‑au bucurat de succes în domeniul finanțelor datorită strânselor lor legături de rudenie și încredere.

În ciuda prejudecăților adânc înrădăcinate privind banii spurcați, banii se află la rădăcina progresului în cele mai multe cazuri. Ca să parafrazez o expresie a lui Jacob Bronowski (a cărui minunată istorie a progresului științific am urmărit‑o cu aviditate la televizor pe vremea când eram elev), evoluția banilor a constituit un element esențial pentru evoluția omului. Departe de a fi doar lucrătura lipitorilor pornite să sugă sângele și viața familiilor cu datorii sau să riște economiile văduvelor și orfanilor, inovațiile financiare au constituit un factor indispensabil în evoluția umanității de la o economie de subzistență amărâtă la culmea prosperității materiale de care au parte mulți oameni în ziua de azi. Evoluția creditului și a datoriei a fost la fel de importantă ca orice altă inovație tehnologică pentru dezvoltarea civilizației, de la Babilonul antic la Hong Kongul de astăzi. Băncile și piețele de obligațiuni au oferit baza materială pentru splendorile Renașterii italiene. Finanțele corporatiste au constituit baza indispensabilă atât a Imperiului Britanic, cât și a celui olandez, așa precum triumful Statelor Unite ale Americii în secolul XX a fost de neseparat de evoluția din domeniile asigurărilor, creditului ipotecar și creditului de consum. De asemenea, probabil că tot o criză financiară va semnala amurgul supremației americane pe plan mondial.

În spatele oricărui mare fenomen istoric se află un secret financiar, iar această carte și‑a propus să descifreze cele mai importante dintre aceste secrete. De exemplu, Renașterea a creat o explozie pe piața artei și arhitecturii pentru că bancheri italieni, precum cei din familia Medici, au făcut avere aplicând matematica orientală în domeniul circulației banilor. Republica Olandeză a surclasat Imperiul Habsburgic pentru că, din punct de vedere financiar, era de preferat să ai prima bursă modernă din lume în locul celei mai mari mine de argint din lume. Problemele monarhiei franceze nu au putut fi rezolvate fără o revoluție pentru că un scoțian, condamnat pentru omor, a avariat sistemul financiar francez declanșând prima bulă a bursei și falimentul acesteia. Nathan Rothschild a contribuit în aceeași măsură ca și ducele de Wellington la înfrângerea lui Napoleon la Waterloo. O nebunie financiară, un ciclu autodistructiv de greșeli și devalorizări au transformat Argentina din cea de‑a șasea țară ca bogăție națională din anii 1880 în economia sfârtecată de inflație a anilor 1980.

Citiți această carte și veți înțelege de ce, în mod paradoxal, cei care trăiesc în țările cele mai sigure sunt și cei care au și cele mai solide polițe de asigurare. Veți descoperi când și de ce populația vorbitoare de limbă engleză a căpătat obsesia ciudată de a cumpăra și vinde locuințe. Dar, mai important decât toate, veți vedea cum globalizarea și finanțele, pe lângă alte multe lucruri, au cam șters diferența dintre piețele dezvoltate și cele emergente, transformând China în bancherul Americii, creditorul comunist al debitorului capitalist, o schimbare cu semnificații epocale.

În anumite momente, asaltul banilor a părut inexorabil. În 2006, produsul economic mondial era evaluat la aproximativ 47 de bilioane de dolari. Capitalizarea totală de piață a burselor era de 51 de bilioane de dolari, cu 10 la sută mai mare. Valoarea totală a obligațiunilor naționale și internaționale era de 68 de bilioane de dolari, cu 50 la sută mai mare. Valoarea instrumentelor financiare derivate restante era de 473 de bilioane de dolari, de mai bine de zece ori mai mare. Planeta Finanțelor începe să strivească Planeta Pământ. Planeta Finanțelor pare să se rotească și mai repede. În fiecare zi, două bilioane de dolari trec dintr‑o mână în alta pe piața valutară mondială. În fiecare minut al fiecărui ceas din fiecare zi a fiecărei săptămâni cineva undeva negociază. Și evoluează, în permanență, noi forme de viață financiare. De exemplu, în 2006, volumul preluărilor pe datorie (achiziționarea de firme cu finanțare din împrumuturi) a sărit la 753 de miliarde de dolari. O explozie a măsurilor de securitizare (utilizarea de valori mobiliare, cum ar fi euroobligațiuni, pentru a permite investitorilor să acorde împrumuturi direct la debitori, cu un minim de risc – fără utilizarea băncilor ca intermediari) – prin care datorii individuale precum creditele ipotecare sunt tranșate, apoi combinate și apoi reambalate pentru a fi vândute – a împins la emiterea anuală de titluri de valoare garantate cu ipoteci, titluri de valoare garantate cu active și obligațiuni garantate cu creanțe în valoare de peste 3 bilioane de dolari. Volumul instrumentelor derivate – contracte derivate din titluri de valoare, cum ar fi swap (operație valutară de creditare la valori echivalente, în valute diferite și pe anumite perioade, între două sau mai multe bănci ) pe rata dobânzii sau swap pe riscul de credit (CDS) – a crescut și mai repede, așa încât, la sfârșitul lui 2007, valoarea teoretică a tuturor contractelor extrabursiere de instrumente derivate (excluzându‑le pe cele efectuate pe tranzacții publice) era de doar puțin sub 600 de bilioane de dolari. Înainte de 1980, o astfel de situație era aproape necunoscută. De asemenea au proliferat instituții noi. Primul fond hedge de investiții a fost înființat în 1940, dar, mai încoace, prin 1990, existau 610 astfel de instituții care rulau 38 de miliarde de dolari. Dar acum există peste șapte mii, administrând 1,9 bilioane de dolari. Parteneriatele de capital privat s‑au multiplicat și ele, ca și sistemul bancar din umbră de „vehicule financiare” și „instrumente de investiții structurate” (SIV), menite a înlătura activele riscante din bilanțurile băncii. Dacă în ultimele patru milenii am văzut ascensiunea omului ca ființă gânditoare, se pare că acum trăim epoca ascensiunii omului bancher.

În 1947, valoarea totală adăugată de sectorul financiar la produsul intern brut al Statelor Unite ale Americii era de 2,3 la sută, în 2005 contribuția sa se ridicase la 7,7 din produsul intern brut. Cu alte cuvinte, 1 dolar din fiecare 13 dolari plătiți angajaților din SUA se duce acum la oamenii care lucrează în domeniul finanțelor. Finanțele sunt și mai importante în Marea Britanie, unde constituiau 9,4 la sută din PIB în 2006. Sectorul financiar a devenit de asemenea cel mai puternic magnet pentru talentele din domeniul academic. Înainte, în 1970, doar circa 5 la sută din absolvenții de la Harvard, unde predau, proveneau din facultățile dedicate finanțelor. În 1990, cifra se ridicase la 15 la sută. Anul trecut, proporția a fost și mai mare. Conform publicației Harvard Crimson, din promoția 2007 mai bine de 20 la sută dintre bărbați și 10 la sută dintre femei doreau să se angajeze pentru prima dată în domeniul bancar. Și cine să‑i condamne pentru asta? În ultimii ani, veniturile complete, cu salariu și bonusuri, ale celor angajați în domeniul finanțelor erau de aproape trei ori mai mari decât salariile câștigate de absolvenții universităților din grupul Ivy League angajați în alte sectoare ale economiei.

În momentul în care absolvea promoția 2007, se părea că nimic nu va mai putea opri ascensiunea permanentă a finanțelor. Nici măcar atacurile teroriste asupra New Yorkului și Londrei. Nici măcar războiul care bântuie cu furie Orientul Apropiat. Și, cu siguranță, nici măcar schimbările climatice. În ciuda faptului că fusese distrus World Trade Center, în ciuda invaziilor din Afganistan și Irak și a unui vârf al evenimentelor meteorologice extreme, perioada de la sfârșitul anului 2001 și până la mijlocul anului 2007 a fost caracterizată de o susținută expansiune financiară. E adevărat că imediata consecință a atacului de pe 11 septembrie a fost aceea că indicele mediu industrial Dow Jones a căzut cu 14 la sută. Totuși, în numai două luni, a revenit la nivelul de dinainte de 11 septembrie. Ba mai mult, deși 2002 a fost un an nefavorabil pentru investițiile de capital în SUA, piața a evoluat mai departe, depășind punctul culminant precedent (din perioada maniei cauzate de bula internetului) în toamna lui 2006. La începutul lui octombrie 2007, indicele Dow Jones a ajuns să se dubleze față de minimul atins în cei cinci ani precedenți. Nici performanțele bursei de valori nu au fost excepționale. În cei cinci ani de dinainte de 31 iulie 2007, toate piețele de capital, în afară de două, au reușit să înregistreze un profit anual cu o rată de două cifre. Obligațiunile de pe piața emergentă au sporit și ele puternic, iar piața sectorului imobiliar, mai ales în țările de limbă engleză, a cunoscut o remarcabilă apreciere valorică. Investitorii au făcut bani indiferent dacă și‑au investit banii în mărfuri, opere de artă, vinuri renumite sau titluri de valoare exotice garantate cu active.

Și care este explicația acestor minuni? După una dintre școlile de gândire, ultimele inovații financiare au adus îmbunătățiri fundamentale în eficientizarea pieței globale de capital, ceea ce a permis ca riscurile să fie asumate doar de cei care și le puteau permite. Cei mai entuziaști vorbeau de moartea volatilității pieței. Unii bancheri siguri de ei țineau conferințe cu subiecte de genul Evoluția spre desăvârșire. În noiembrie 2006 m‑am aflat și eu la una dintre aceste conferințe care se țineau în luxosul club privat Lyford Cay din Bahamas. Tema discursului meu era că nu va trece mult și va urma un dramatic declin al lichidităților care, în acel moment, se revărsau în cascade prin sistemul financiar mondial și că ar trebui să fim precauți atunci când socotim că vremurile bune vor ține la infinit. Dar cei care mă ascultau nu păreau deloc impresionați. Am fost ignorat, fiind socotit un alarmist. Unul dintre investitorii cu cea mai mare experiență a mers chiar mai departe, sugerând organizatorilor ca anul următor „să se renunțe cu totul la astfel de conferențiari din afara cercului de inițiați și în schimb să se proiecteze ecranizarea cu Mary Poppins”. Invocarea numelui de Mary Poppins mi‑a trezit niște amintiri din copilărie. Fanii actriței Julie Andrews și‑ar putea aduce aminte că subiectul veșnicului actual film muzical se învârtea în jurul unui eveniment financiar care, în momentul conferinței, părea cu totul demodat: un asalt asupra băncilor – adică o buluceală a deponenților pentru a‑și retrage banii, scenă care nu s‑a mai văzut la Londra din 1866.

Numele familiei care apelează la Mary Poppins este, și nu din întâmplare, Banks. Iar domnul Banks e într‑adevăr bancher, funcționar de rang superior la Dawes, Tomes Mousley, Grubbs, Fidelity Fiduciary Bank. Într‑una din zile, la insistențele sale, copiii familiei Banks sunt aduși de dădaca lor să viziteze banca, unde domnul Dawes senior recomandă ca Michael, fiul domnului Banks, să‑și depună cei doi peny, bani de buzunar, într‑un cont la bancă. Dar, din nenorocire, junele Michael preferă să‑și cheltuiască banii pe grăunțe pentru porumbeii care hălăduiau în fața băncii și‑i cere insistent domnului Dawes: „Dați‑mi banii înapoi! Dați‑mi banii înapoi!” Pentru ca nenorocirea să fie și mai mare, niște clienți ai băncii aud și ei cererea insistentă a lui Michael. Drept rezultat, și aceștia încep să‑și retragă banii. Curând o grămadă de deponenți ai băncii fac același lucru, forțând banca să‑și suspende plățile. Domnul Banks este demis, așa cum se și cuvenea, ceea ce îl face să se plângă tragic că a fost „împins la ruină și nenorocire în culmea bunăstării sale”. Aceste cuvinte s‑ar putea să i se potrivească pe drept și fostului director al băncii britanice Northern Rock care a avut aceeași soartă în septembrie 2007, atunci când clienții s‑au îmbulzit la filialele băncii sale să‑și retragă depozitele. A urmat anunțul că Northern Rock solicită „susținere cu lichidități” din partea Băncii Angliei.

Criza financiară care a lovit lumea occidentală în vara lui 2007 a readus în actualitate un potrivit memento al unuia dintre adevărurile perene ale istoriei finanțelor: orice bulă (în termeni economici, un instrument financiar sau mai multe supraevaluate, umflate, care se pot devaloriza, pot exploda ca o bulă de aer, un balon, producând crize financiare), mai devreme sau mai târziu, va plesni. Mai devreme sau mai târziu, vânzătorii pesimiști îi vor depăși ca număr pe cumpărătorii optimiști. Mai devreme sau mai târziu, lăcomia se va transforma în spaimă. Pe când încheiam cercetările pentru această carte, la începutul anului 2008, se simțea că economia SUA poate intra în recesiune. Să fi fost deoarece, e o explicație, companiile americane își conturaseră prost noile produse? Sau ritmul inovațiilor tehnologice se poticnise brusc? Nu. Cauza imediată a incertitudinii economice din 2008 era de natură financiară: mai precis, determinată de un șoc de pe piața creditelor provocat de numărul tot mai mare al încetării plății ratelor la credite în domeniul unuia dintre tipurile de îndatorare cunoscut eufemistic sub numele de garanții ipotecare subprime (cu grad sporit de risc). Sistemul nostru financiar mondial a devenit atât de încâlcit încât niște familii scăpătate din Alabama și până în Wisconsin au fost în stare să‑și cumpere sau să‑și ipotecheze casele cu niște credite foarte complicate care (fără ca aceștia să aibă știință) au fost puse la grămadă cu alte credite asemănătoare, redefinite ca obligațiuni garantate cu creanțe colateralizate (de la collateral: obligațiune cotată AAA, care, adică, prezintă un risc de neplată scăzut – CDO) și vândute de către bănci din New York și Londra unor (printre altele) bănci regionale germane, unor autorități municipale norvegiene care, prin aceasta, deveneau creditori ipotecari. Aceste obligațiuni garantate cu creanțe colateralizate au fost atât de secționate și amestecate încât s‑a ajuns să se poată pretinde că valoarea ratei dobânzilor de la debitorii inițiali constituia un flux de venit la fel de sigur ca dobânda unei obligațiuni pe zece ani emisă de Trezoreria SUA, deci putea fi socotită a atinge ratingul AAA, atât de jinduit. Acest sistem a împins alchimia financiară la un nivel și mai ridicat de sofisticare, părând a fi în stare să transforme plumbul în aur curat.

Din volumul cu același titlu în pregătire la Editura Corint. Traducere din limba engleză de Alfred Neagu si Junona Tutunea