Istoria creștinismului/ Ziarul de duminică
Diarmaid MacCulloch a scris o imensă istorie*) – peste o mie de pagini – care se remarcă prin câteva sublinieri încă din introducere: creștinismul trebuie privit ca o religie tânără, mult mai tânără decât taoismul, budismul, hinduismul, sau chiar părintele lui, iudaismul; istoria creștinismului nu poate fi o narațiune unitară decât pentru aproximativ trei secole; în cea mai mare parte a istoriei…
Diarmaid MacCulloch a scris o imensă istorie*) – peste o mie de pagini – care se remarcă prin câteva sublinieri încă din introducere: creștinismul trebuie privit ca o religie tânără, mult mai tânără decât taoismul, budismul, hinduismul, sau chiar părintele lui, iudaismul; istoria creștinismului nu poate fi o narațiune unitară decât pentru aproximativ trei secole; în cea mai mare parte a istoriei sale, creștinismul a fost cea mai intolerantă dintre religiile lumii, străduindu-se din răsputeri să-și elimine concurenții. O Istorie cuprinzătoare, captivantă, considerată un titlu de referință în domeniu.
Unde începe creștinismul, în Atena, la Ierusalim sau la Roma? Cum au apărut și s-au diferențiat primele crezuri ale Bisericii? Cum s-au cristalizat principalele tradiții creștine și cum s-a răspândit mesajul lui Iisus până în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii? Diarmaid MacCulloch răspunde acestor întrebări și multor altora. Unele episoade ale acestei istorii complexe, precum confruntările și convertirile ce au însoțit răspândirea creștinismului în Asia Centrală și de Est sau în Africa, sunt puțin cunoscute. Altele, ca lupta Părinților Bisericii împotriva gnosticismului, nașterea monahismului, Reforma și Contrareforma, sunt cunoscute, dar apar acum într-o lumină nouă. Portrete ale unor personalități neobișnuite – sfinți, eretici, regi, cruciați – și digresiuni în care analiza subtilă se împletește cu umorul dau culoare discursului.
“Istoria creștinismului” constituie o sursă de informații noi deopotrivă pentru specialiști și pentru publicul larg. A și fost apreciată ca atare: “O lucrare fără egal.” (Rowan Williams, Arhiepiscop de Canterbury). “MacCulloch ne oferă o expunere amplă și obiectivă, o carte generoasă din toate punctele de vedere.” (The Telegraph) “Marele merit al acestei cărți este că descrie în detaliu anumite aspecte ale istoriei creștinismului tratate superficial în alte lucrări și puțin familiare chiar și publicului avizat.” (Paul Johnson)
Diarmaid Ninian John MacCulloch, născut în 1951, este profesor de Istoria Bisercii la Universitatea Oxford din 1997. Deși a fost numit diacon al Biserciii Angliei, a declinat funcți, ca urmare a atitudinii bisericii față de orientarea sa sexuală – în 1976, MacCulloch s-a alăturat Mișcării Creștine Gay. A publicat mai multe volume, pentru unele dintre ele a obținut prestigioase premii. Această Istorie a creștinismului a apărut în 2009.
*) Diarmaid MacCulloch – Istoria creștinismului. Primii 3000 de ani. Editura Polirom. Traducere de Cornelia Dumitru și Mihai-Silviu Chirilă.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026