Istoricul si tentatia risipei

La 34 de ani, craioveanul Adrian Cioroianu are doua M.A. in istorie (la Bucuresti si la Universitatea Laval din Québec, Canada), e lector la Facultatea de Istorie a Universitatii din Bucuresti, coautor de manuale si studii de istorie a comunismului romanesc publicate in Romania si Suedia, redactor la “Dilema” si “Sfera politicii”, detine rubrici in ziare, la TV s.a.m.d.

Acum vreo 7-8 ani, cand i-am vazut primele articole despre sovietizarea intelectuala a Romaniei prin acea institutie de trista amintire pe nume ARLUS, am fost entuziasmat: cati istorici tineri isi mai bat capul cu anii ’50, sapand dincolo de lozinci, idei primite de-a gata si conexiuni facile?

De regula, pe epoca respectiva cercetatorii fenomenului sunt contemporani subiectului, asadar nostalgici sau, dimpotriva, resentimentari, captivii unor prejudecati, cu perspective reductioniste, tentati sa pluseze, sa reduca, sa malformeze ansamblul, din unghiul anumitor interese politice ale prezentului.

Neimplicat emotional, istoricul tanar are sansa cercetarii neutrale, acea sfanta raceala – vitala domeniului – de care profesionistii “de geanta latina” dau destul de rar dovada.

Ei bine, pe cat ii citesc, saptamanal, rubrica “Povesti suprapuse” din “Dilema” (ce si compune volumul de fata, cu texte publicate intre 12 iunie 1998 si 26 mai 2000) pe atata ma intristez si dau din cap mustrator, batraneste.

Adrian Cioroianu este in plina pasa de frivolitate, autorisipire si rasfat mediatic. Un pericol aproape mortal pentru cercetatorul de vocatie si de care credeam ca numai noi suferim, cei care am prins abia la 45-50 de ani gustul libertatii si fervorile cvasiperverse ale proteismului cultural.

Atunci cand mi-l prefiguram pe Adrian Cioroianu ca pe o energie constructiva de tip Al. Zub sau Gh. Buzatu, istoricul din el se lasa prada talentului pur literar (de care, culmea, dispune din plin!) si face deliciile lui Radu Cosasu!

Sa fie o optiune deliberata? Un capriciu trecator? O buna sfidare estetizanta si jucausa, fata de incruntata inversunare revendicativa (si, la o adica, punitiva) de care dau dovada majoritatea confratilor varstnici?

O pauza literara de respiratie, intre doua proiecte istorice de anvergura, sau o capitulare lucida si oarecum cinica a pozitivului insumator factologic, in favoarea gratiei fabulatorii?

“Un bun administrator al carierei proprii”, spune Andrei Plesu despre Adrian Cioroianu. ai continua: “e citit, fara sa alunece in razgaiala livresca, e spontan, suculent, prompt in replica, dar niciodata grosolan sau resentimentar. Calmul social si stilistic e una din marile lui virtuti”.

Acesteia i se adauga ironia fara rautate, disponibilitatea si jubilatia cu care asociaza referinte savante occidentale si de ultima ora cu scene din prezentul dambovitean, de la guvern si parlament, pana la mineri, mass media, manele, tuici comuniste, telenovele si memorialistica fostilor mandarini peceristi.

Asa se face ca dilematicul povestas cu nostalgii de Halima ii amesteca pe Huntington, Fukuyama, Ken Jowitt, Katherine Verdery, Robert Conquest sau Michnick cu amintiri uteciste, Jean Marais si Sandra Brown, decupeaza peisaje de-o crunta expresivitate (cainii de pripas din curtea Academiei, vilele tiganesti din Strehaia, simpozionul cu salam de Sibiu de la p. 54), face conexiuni socante, dar pline de miez (in 1938, Joe Schuster si Jerry Siegel l-au lansat pe piata pe Superman, dar acesta fusese precedat, in 1934, de aparitia lui… Andrei Stahanov in miezul stalinismului…), leaga Mars-ul de astazi de Eugenia noastra de ieri, vede un simbol national in inventarea sifonului in sticla de plastic la romani, face pagini care pot oricand rivaliza cu evocarile cartaresciene (Guma za Zvakanje), sau cu pastisele lui Umberto Eco din Minunea sfantului Baudolino (v. Actrita si salbaticii), dar si “capricii” care echivaleaza cu o suta de editoriale ce fac, de obicei, diversiunea noastra de toate zilele (Mizilic identitar, Istoricii si sinucigasii aceleiasi zile, Clona si clonul, Manualul din poiana, Omul care a salvat socialismul).

E buna ispita, mester ispititorul, risipirea se face cu talent, cu spuma si aplicatiune. Sa vedem, insa, si alternativa. Intre racoarea prafoasa a arhivelor si aromele ce tot vin de la bacanul din colt, inteleptul musai sa penduleze, nu sa opteze.

Acest material apare in Ziarul de Duminica, supliment cultural al Ziarului Financiar