Istorie cu blazon/ de Ziarul de duminică

Marți 7 aprilie s-a lansat o nouă colecție, surprinzătoare, a Editurii Corint – Istorie cu blazon, inițiată și coordonată de Filip-Lucian Iorga, în prezența domnului Radu Negrescu-Suțu și a doamnelor Alexandra Reininger-Callimaki și Rodica Callimachi. Istoria cu blazon este istoria elitelor autentice. Este povestea unei lumi care a strălucit prin stil, prin inteligență, bun-gust și subtilitatea conversației din saloane. Este istoria unor oameni care au fost binecuvântați nu numai cu avere și ranguri, ci și cu patriotism, spirit de sacrificiu și simțul datoriei.

Studii istorice, jurnale, memorii, monografii, evocări, literatură „cu ștaif”, reeditări sau mărturii inedite ne vor ajuta să recuperăm istoria dramatică și plină de farmec a vechilor elite românești sau de pe alte meleaguri.

Purtați de dorința de a ne aminti cine suntem, să deschidem vechile cufere rămase de la bunici, să suflăm praful de pe blazon și să-l purtăm, cu mândrie, pe o carte.

Iașii de odinioară – de Rudolf Suțu

Rudolf Suțu (1880-1949) este un prinț român dintr-o veche familie fanariotă, strănepot în linie dreaptă al lui Alexandru-Vodă Suțu, domn atât al Moldovei, cât și al Țării Românești, în prima parte a secolului al XIX-lea.

„O carte de suflet care oferă cititorului o invitație la o călătorie tihnită și plină de farmec prin Iașii de odinioară. Călăuza este prințul român Rudolf Suțu (1880-1949). Prințul își iubește orașul, care nu înseamnă pentru el doar o colecție de case frumoase, de străzi, de grădini, ci și un mănunchi de amintiri personale și de istorii preluate de la bunici, de la părinți, de la rude. Cronicar îndrăgostit de orașul lui, Rudolf Suțu îi cunoaște trecutul și îi înțelege până în cele mai rafinate detalii mecanica socială. Datorită lui, ne putem și noi astăzi întâlni cu notabilii Iașiului de altădată, cu boieri de viță veche și cu oameni de litere, cu acele elite reale, care au construit civilizație. De la Familia Regală la Badea Cârțan sau Barbu Lăutarul, de la moșieri la francmasoni și la artiști, de la frumusețile epocii, reginele seratelor strălucitoare, la profesorii sobri de altădată, de la beizadele la membri ai Jockey Clubului, Iașiul trecutului ne devine nouă, celor de azi, familiar prin oamenii vii și interesanți care l-au locuit sau l-au vizitat. Vom găsi la Rudolf Suțu evocări ale unor personalități precum Mihai Eminescu, George Enescu, Spiru Haret, Costache Negruzzi, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Matei Millo și, firește, multe nume mari ale boierimii moldovene. Să ne lăsăm, așadar, fermecați de Iașii de odinioară…” Filip-Lucian Iorga

„Iașiul descris cu atâta patimă de Rudolf Suțu, un adevărat cronicar peste timp, este Iașiul generațiilor care l-au precedat, al genitorilor și al buneilor săi. El este, bineînțeles, idealizat de cronicar, care, fără voia sa, din pasiune, se lasă antrenat într-un fel de «cristalizare», asemeni celei descrise de Stendhal, atribuindu-i numai virtuți și calități, ulterior pierdute pentru veșnicie. Cu toată această viziune romantică, lectura Iașilor de odinioară constituie o plăcută și instructivă călătorie în timp, peste veacuri, din care cititorul nu poate reveni decât îmbogățit și satisfăcut, asemeni unui arheolog care descoperă vestigiile unei civilizații pierdute.”  – Radu Negrescu-Suțu

Lumea era toată a mea. Amintirile unei prințese – de Ana-Maria Callimachi

Urmașă a vechilor boieri Văcărești și Mănești, Ana-Maria Văcărescu s-a născut în 1892 și s-a căsătorit în 1911 cu prințul Jean Callimachi. În 1940 a plecat din România și a trăit în exil, în Marea Britanie. A publicat această carte de memorii în limba engleză, în 1949, și a murit în 1970, la Londra.

„Aceste memorii reprezintă fără îndoială o operă literară, dar și un izvor istoric de prima mână, ajutând la reconstituirea unei epoci trecute și mai ales la înțelegerea ei. Autoarea, aparent detașată de problemele pe care le tratează în proiectul ei de reînsuflețire, este o purtătoare de cuvânt a unei lumi ce a fost și nu mai este, dar care a avut rosturile ei. Între altele, această categorie socială a ajutat tânăra Românie să se integreze ca o entitate europeană în lumea care se reconstruia, ea însăși reușind să-și găsească un loc firesc în modernitate, cel puțin până la marile răsturnări care au avut loc în veacul XX, înlăturând-o din istorie!” – Acad. Dan Berindei

„Mama mea, Roxane (Pussy) Callimachi, născută în 1918, era fiica Anei-Maria Callimachi. Mama a fost infirmieră la Crucea Roșie, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pe frontul din Rusia, și cineva mi-a spus că unde cădeau cele mai multe bombe acolo era și mama. A avut multe de îndurat și s-a prăpădit la 60 de ani.

Pe bunica am cunoscut-o destul de puțin. Ea a plecat din România în 1940. Noi am plecat două decenii mai târziu. Locuiam în țări diferite, bunica în Anglia și eu în Franța, ceea ce nu a facilitat contactul. Ne-am întâlnit de două ori. Prima dată, în mai 1960, când am sosit la Paris, iar a doua oară la Londra, unde am locuit și eu pentru o vreme, în 1964. Întâlnirea de la Londra a fost foarte agreabilă, iar bunica m-a invitat la premiera filmului My Fair Lady cu Audrey Hepburn și Rex Harrison. Nu ne-am mai văzut niciodată de atunci. Între timp, m-am măritat și am devenit mamă, iar la moartea bunicii, în 1970, mama a fost singură la Londra, la înmormântare.

Bunica mea, coborâtoarea boierilor Văcărești și Mănești, nu era cea mai blajină persoană și nici o mamă sau o bunică afectuoasă. Îmi amintesc cum oprea taxiurile, făcându-le semn ferm cu bastonul. Dar era o femeie foarte inteligentă și foarte cultivată. O adevărată Lady.” – Alexandra Reininger-Callimaki, nepoata autoarei.