Versiunea completă
Ziarul de Duminică

Iubirile unui mare scriitor/ de Stelian Țurlea

Scriitorul scoțian Alasdair Gray este în acest caz și graficianul propriei sale cărți care pornește de la pretextul unui jurnal găsit, scris de un învățător pensionar, John Tunnock, jurnal pe care îl combină cu un set de ficțiuni istorice, ale aceluiași învățător, despre Grecia lui Pericle, Renașterea italiană și Anglia victoriană.

Adrian Voicu · 11 noiembrie 2010 · 4 min de citit

Alasdair Gray
Bătrâni îndrăgostiți – postumele lui John Tunnock
Cu introducere de lady Sara Sim-Jaegar
Editura Polirom

Scriitorul scoțian Alasdair Gray este în acest caz și
graficianul propriei sale cărți care pornește de la pretextul unui
jurnal găsit, scris de un învățător pensionar, John Tunnock, jurnal
pe care îl combină cu un set de ficțiuni istorice, ale aceluiași
învățător, despre Grecia lui Pericle, Renașterea italiană și Anglia
victoriană. Acestor planuri li se mai adaugă aventurile erotice
nefericite ale bietului învățător, rezultatul fiind o carte
complexă, spumoasă, din care nu lipsește satira și în mod cert
inconfundabilă, inclusiv în plan grafic.Traducere din limba engleză
și note de Magda Teodorescu.

Eugen
Simion

Portretul scriitorului îndrăgostit. Marin Preda
Editura Muzeului Literaturii Române

Cartea cuprinde “Scrisori către Aurora”, “Convorbiri cu Aurora
Conu”, “Pagini de jurnal” și “Cronica unei <<stări de
rău>>”, într-o ediție și cu notele Oanei Soare. “Public la
începutul cărții un portret interior al lui Preda, mai exact un
portret al scriitorului îndrăgostit – scrie Eugen Simion. Ideea de
a-l relua (am încercat de mai multe ori în cărțile de critică
literară propriu-zisă) mi-a venit după ce am recitit
<<Scrisorile>> către Aurora. Am descoperit aici un
Marin Preda plin de tandrețe, un fiu al soarelui, un tânăr care
crede că fericirea există. Iubirea este pentru tânărul Preda (are,
în 1954, 32 de ani) un <<lux al bucuriei>>, o mare
experiență interioară. Preda din preajma unei capodopere Moromeții
I, 1955. Dragostea și capodopera se suprapun.”

Douglas
Kennedy

Nu pleca…
Editura Trei

La treisprezece ani, Jane Howard jură să nu se mărite
niciodată și să nu aibă copii. După mulți ani, ajunge profesoară,
se îndrăgostește și rămâne însărcinată. Maternitatea îi dă peste
cap existența. Urmează o adevărată poveste polițistă, cu o fată
dispărută pe care eroina își propune să o găsească. Romanele
americanului Douglas Kennedy – “The Big Picture”, “The Job”,
“A Special Relationship”, “State of the Union” si “Temptation” – au
fost traduse in peste 16 limbi, au inregistrat un succes uriaș de
piață și s-au bucurat deopotriva de aprecierea masiva a criticii.
Traducere din engleză și note de Monica Șerban.

Sebastian
Sârcă

Țipăt zidit
Poeme rostite
(1965-2010)

Un volum de poezii pregătit pentru tipar la 8 februarie 2010,
cu o zi înainte ca Sebastian Sârcă să părăsească această lume.
“Închis și prins/ între vinovății/ imaginar/ Mângâi cu ochii/ taina
întreagă/ Încerc tăria pietrei/ și sunt răsplătit/ cu sărutul ei
târziu/ perfid și închipuit.” Volumul are incorporate un CD
înregistrat la Radio România, la 6 februarie a.c., realizat în
studioul Mihai Zirra. Cuvânt înainte de Geo Vasile. O încheiere de
Titus Vâjeu. Desene de Aurelian Popovici. Volumul mai cuprinde
repere bibliografice și un număr considerabil de pagini de
referințe critice.

Tatiana
Dragomir

Cara aurita
Editura Limes

Este al doilea roman al autoarei, după “Fotograme”, din 2007,
care a primit premiul de debut al Uniunii Scriitorilor. “Este
povestea, spune Sanda Cordoș, pe coperta a patra a cărții, unei
case vechi și stranii, dintr-un oraș nordic al țării, atât în sens
locativ, cât și, mai ales, în sens familial. Cum trăiesc oamenii
împreună, ce-i ține legați și ce-i desparte, ce menține memoria și
ce aduce uitarea, cum se face și care este destinul unei case, al
unei seminții, în creșterea și descreșterea ei.”

Alexandru
Purcăruș

Fosila Vers
Editura Cetatea de Scaun

Istoricul Alexandru Purcăruș, al cărui volum despre revoluția
maghiară din 1956, intitulat “În vâltoarea războiului rece”, apărut
la aceeași editură Cetatea de scaun din Târgoviște, l-am prezentat
în urmă cu câteva săptămâni, revine pe piață cu un surprinzător
volum de versuri în care se amestecă poezia cu rimă, mai rară
astăzi, cu versul alb, în ambele autorul arătând o sensibilitate
ieșită din comun. De altfel, pare să fie conștient că ce scrie el e
în afara făgașului, încă de la primul poem, care dă titlul
volumului: “Blamați fosilul cânt, de-l întâlniți!/ Postmoderniste
strofe nu plodește,/ Pe când era visat de zei sfrijiți/ S-a năzărit
numai cuiva, hoțește.// Nici n-are versuri albe, ci se-ngână/ Pe
sine însuși, trist și inutil,/ Ca o privighetoare moartă, cu
aripa-ntr-o rână,/ Ce taie-n atmosferă conturul unui tril.//
Chircit pe coala albă, năuc și deprimat,/ Se lasă răstignit de pana
boantă,/ Nefericit că s-a născut rimat,/ Ușor de memorat și fără
poantă.”

Citește și