Iukos cere despagubiri de 20 mld. dolari de la statul rus
Iukos cere despagubiri de 20 mld. dolari de la statul rus
Conducerea Iukos intentioneaza ca pana la jumatatea lunii februarie sa solicite despagubiri de 20 de miliarde de dolari statului rus si companiilor implicate in vanzarea silita a principalei sale divizii, in luna decembrie, scrie Financial Times. Compania petroliera rusa a solicitat, luna trecuta, unui tribunal american, plasarea sub protectia legii falimentului, o ultima masura menita sa opreasca licitatia de vanzare a Iuganskneftegaz de catre executorii judecatoresti pentru a recupera impozite restante pretinse de la Iukos.
Licitatia a avut totusi loc, in ciuda deciziei tribunalului american, iar Iukos intentioneaza sa solicite despagubiri inaintea unei audieri programate pe data de 16 februarie la o curte de justitie din Houston.
Divizia Iukos a fost, preluata de un grup necunoscut, Baikal Finance, care a vandut-o, ulterior, companiei petroliere de stat Rosneft, care urmeaza sa fuzioneze cu Gazprom in cursul acestui an.
Pe de alta parte, Oil & Natural Gas Corp (ONGC), cea mai mare firma de explorare petroliera din India, a confirmat faptul ca se afla si ea in tratative pentru a cumpara active Iukos.
Presa locala a anuntat ca ONGC intentioneaza sa cumpare 15% din fosta unitate de productie a Iukos in schimbul a 2 mld. dolari (1,5 mld. euro).
Ministrul indian al petrolului, Mani Shankar Aiyar, a discutat planurile ONGC in timpul unei vizite la Moscova pe care a facut-o anul trecut, iar subiectul a fost dezbatut din nou cu ocazia recentei vizite a presedintelui rus Vladimir Putin la New Delhi.
-
România a câștigat definitiv procesul Roșia Montană. Gabriel Resources cerea 6,5 miliarde de dolari, cea mai mare pretenție formulată vreodată împotriva statuluiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Un kilogram de unt costă în medie 61 de lei la raft, față de 46 de lei acum cinci ani. Un singur grup controlează jumătate din piațăZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
De ce iubesc miliardarii din tech jachetele negre de piele? De la Jensen Huang la Elon Musk și Jeff Bezos, cum a devenit simbolul rebeliunii uniforma celor mai puternici oameni din Silicon ValleyEveniment · 14 noiembrie 2026