Iulius Group investeste 100 mil. euro la Suceava
Iulius Group investeste 100 mil. euro la Suceava
Compania Iulius Group, condusa de omul de afaceri iesean Iulian Dascalu, va investi 100 mil. euro in constructia unui complex comercial la Suceava.
Dascalu a achizitionat recent, prin licitatie publica, 13 hectare de teren impreuna cu cladirile aferente, apartinand uzinei chimice Famos din Suceava.
Omul de afaceri a platit peste 3 milioane de euro si intentioneaza sa mai investeasca 100 de milioane pentru a transforma intreaga zona.
“Este un proiect mai mare, in doua etape. Incepem cu un mall, dar va fi mai mult decat atat. Intentionam sa valorificam intreaga suprafata disponibila”, a declarat Stela Fodor, director executiv in cadrul Iulius Group.
Potrivit acesteia, mall-ul din Suceava va cuprinde un supermagazin, restaurante, galerii comerciale, spatii de recreere si spatii de joaca pentru copii.
Alaturi, Iulius Group va amenaja si o parcare de mare capacitate. “Inca nu avem o imagine exacta a ceea ce vom construi. Ultimul cuvant il vor avea arhitectii, care vor identifica suprafetele construibile si vor propune solutii. Pe langa mall, vor fi spatii verzi, dar si alte cladiri cu alte destinatii. Pana la sfarsitul anului, vom avea planurile complete”, a precizat Fodor.
Mall-ul din Suceava ar fi cel de-al patrulea realizat de Iulian Dascalu, dupa cele din Iasi, Timisoara si Cluj, ultimul fiind inca in constructie.
Mall-ul de la Cluj va fi cel mai mare dintre toate proiectele de profil dezvoltate de Iulius Grup, suprafata sa fiind de aproximativ 92.000 de metri patrati. Investitia implicata de centrul comercial este estimata la 47 de milioane de euro, la care se vor adauga alte aproximativ 12 milioane de euro pentru un imobil de birouri clasa A.
Centrele comercial de tip mall au intrat de mai multi ani in atentia dezvoltatorilor imobiliari, pe masura ce a crescut puterea de cumparare.
Primul astfel de centru comercial, Bucuresti Mall, a fost realizat in anul 1999 de catre grupul turcesc Fiba, prin intermediul dezvoltatorului Anchor Grup. Investitia implicata a fost de aproximativ 35 mil. dolari.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026