Iunie 2004 - plati si incasari electronice la Trezorerie
Trezoreria Statului va fi pregatita, la sfarsitul lunii iunie 2004, pentru conectarea la sistemul electronic de plati in timp real administrat de societatea Transfond, ceea ce va duce la fluidizarea fluxurilor financiare, a declarat ieri Enache Jiru, secretar de stat in Ministerul Finantelor
Trezoreria Statului va fi pregatita, la sfarsitul lunii iunie 2004, pentru conectarea la sistemul electronic de plati in timp real administrat de societatea Transfond, ceea ce va duce la fluidizarea fluxurilor financiare, a declarat ieri Enache Jiru, secretar de stat in Ministerul Finantelor.
El a precizat ca prima faza a proiectului include conectarea Trezoreriei centrale, a unitatilor din cele sase sectoare ale Capitalei, precum si judetele Ilfov si Cluj.
“Din punct de vedere al dotarilor tehnice Trezoreria a ramas putin in urma fata de bancile comerciale, insa acesta este un avantaj pentru ca vom putea instala un sistem modern, complet nou, si nu sa adaptam unul vechi”, a afirmat Jiru.
Aceasta etapa este finantata printr-un imprumut in valoare de 700.000 de dolari de la Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD), prin programul de asistenta tehnica PIBL II, aferent imprumutului PSAL II. Testele vor incepe dupa luna ianuarie a anului 2004.
Faza a doua va cuprinde conectarea la sistem a tuturor trezoreriilor locale, ceea ce implica logarea la servere a peste 3.000 de calculatoare. Implementarea acestei etape se afla inca in procedura de licitatie.
In Romania exista 347 de unitati de trezorerie si contabilitate publica.
El a mentionat ca Trezoreria este cel mai important operator de incasari si plati din Romania, in conditiile in care fluxurile financiare derulate de institutie insumeaza circa 30 de miliarde de euro anual, ceea ce reprezinta aproximativ 70% din Produsul Intern Brut al Romaniei.
“In prezent, sistemul bazat pe suportul de hartie implica o durata a tranzactiilor intre banci de circa doua zile, iar aceasta creste in cazul in care sant implicate filiale ale bancilor respective. De asemenea, in cazul Trezoreriei, rambursarea de TVA poate dura 3-4 zile de la data ordonarii platii, iar in noul sistem plata se va realiza in aceeasi zi”, a mai spus Jiru. Mediafax
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Haosul pe aeroporturile din SUA continuă: Peste 8.000 de zboruri anulate după blocarea traficului aerian. Milioane de pasageri riscă să fie afectați și în weekendEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026