James Cane, primul director miliardar de pe Wall Street
Strategia de a recompensa directorii direct proportional cu profitul companiei a facut ca toate cele 7,3 milioane de actiuni ale directorului Bear Sterns sa valoreze peste 1 mld. dolari. Presedintele consiliului de administratie si CEO-ul bancii de investitii Bear Sterns, James Cayne, care incearca de mult timp sa-si promoveze compania printre cei mai importanti jucatori de pe piata financiara, a…
Strategia de a recompensa directorii direct proportional cu profitul companiei a facut ca toate cele 7,3 milioane de actiuni ale directorului Bear Sterns sa valoreze peste 1 mld. dolari.
Presedintele consiliului de administratie si CEO-ul bancii de investitii Bear Sterns, James Cayne, care incearca de mult timp sa-si promoveze compania printre cei mai importanti jucatori de pe piata financiara, a reusit sa devina primul director miliardar de pe Wall Street, scrie The Wall Street Journal Europe.
Pachetul de 7,3 milioane de actiuni detinute de Cayne in compania sa a fost evaluat la 1,02 miliarde de dolari, depasind astfel veniturile directorilor unor companii mult mai mari decat Bear Sterns. Motivul principal al acestui rezultat a fost politica deosebita de acordare a pachetelor de actiuni directorilor companiei.
Henry Paulson, CEO-ul Goldman Sachs in varsta de 60 de ani, firma a carei capitalizare bursiera este de trei ori mai mare decat cea a Bear Sterns, detine actiuni in valoare de 749,2 milioane de dolari. Richard Fuld, CEO Lehman Brothers, detine 2,1% din companie, pachet evaluat la 851 de milioane de dolari, in timp ce directorul Merill Lynch, Stanley OÃNeal, detine actiuni ale companiei pe care o conduce in valoare de aproximativ 230 de milioane de dolari.
Cel mai apropiat competitor al lui Cayne pentru acest titlu este fostul director al Citigroup, Sanford Weill, care detine 1,9 procente din grupul financiar, participatie evaluata la 999 milioane de dolari. Capitalizarea de piata a Citigroup este la ora actuala de 250 de miliarde de dolari, de 12 ori mai mare decat capitalizarea Bear Sterns.
“Exista o piata speciala pentru directorii financiari, iar daca ei toti sunt supraplatiti, tot trebuie sa-i platesti la pretul pietei”, a declarat Henry Hu, profesor de economie la Universitatea din Texas.
Expertii in grile salariale considera ca nu este ceva neobisnuit pentru directori sa depaseasca pragul de 1 mld. dolari, pentru ca de obicei acestia au contribuit in mod substantial la dezvoltarea companiei de la inceputul acesteia. Bill Gates, cu o avere estimata la peste 24 mld. dolari, a fost cofondatorul Microsoft, in timp ce Sergey Brin si Larry Page, ambii cu averi estimate la peste 12 mld. dolari fiecare in echivalentul pachetelor de actiuni detinute la Google, sunt cei care au pus bazele motorului de cautare. Bear Sterns a fost fondata in 1923, iar Cayne a devenit angajatul ei in 1969. El a devenit director executiv al companiei in 1993, iar in 2001 a devenit si presedinte al consiliului de administratie. El este recunoscut in cadrul firmei mai ales prin felul personal de a rezolva problemele aparute. Desi in varsta de 72 de ani, pana la acest moment nu a dat nici un fel de indicatii privind o eventuala retragere din fruntea Bear Sterns.
In timp ce directori ca Weill de la Citigroup si-au dezvoltat companiile prin achizitii sau prin intrarea in noi linii de operatiuni, Cayne a mentinut pozitia Bear Stern drept una dintre cele mai bune firme de obligatiuni. Strategia sa pare sa fi dat roade. Anul trecut, valoarea actiunilor companiei sale a crescut cu 45 de procente in comparatie cu o crestere de 29% a indicelui financiar Dow Jones.
Participatia lui Cayne la Bear Sterns s-a indreptat inca de luna trecuta spre valoarea de 140 de dolari pe actiune, nivel la care presedintele firmei va detine actiuni in valoare de 1 mld. dolari. Pragul a fost atins la bursa pe fondul dezbaterilor dintre organismul de supraveghere a pietei de capital din America (SEC) si mediul de afaceri privind un set de reguli care sa faca strategia de recompensare a directorilor companiilor mult mai transparenta pentru investitori si actionari.
Valoarea actiunilor a fost influentata pozitiv de strategia de acumulare de capital si de folosirea optiunilor de achizitionare a unor pachete de actiuni in cadrul companiei sale.
Planul consta in a oferi directorilor in loc de actiuni posibilitatea achizitionarii unor unitati CAP (Capital Accumulation Plan), la acelasi pret ca cel bursier. Daca actionarii obisnuiti profita numai de pe urma cresterilor de la bursa si a dividendelor, posesorii de unitati CAP insa nu primesc dividende, ci o plata legata direct de profitul brut al companiei. In 2005 de exemplu, Bear Sterns a oferit dividende de un dolar, in timp ce fiecare unitate CAP a adus un castig de 6 dolari. De obicei acest profit este reinvestit in noi unitati CAP de catre beneficiari.
Conform oficialilor de la Bear Sterns, mai mult de jumatate din participatia lui Cayne in companie provine din pachetul detinut de el inaintea ofertei publice initiale din 1985.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026