Jazz pentru toată lumea/ de Ziarul de duminică
În premieră absolută pentru România, Bucharest Jazz Festival 2014 a debutat săptămâna trecută cu un modul de Evenimente Conexe, ce și-au propus să contextualizeze jazz-ul românesc atât în peisajul local, internațional, cât și în raport cu celelalte sfere ale artei.
În premieră absolută pentru România, Bucharest Jazz Festival 2014 a debutat săptămâna trecută cu un modul de Evenimente Conexe, ce și-au propus să contextualizeze jazz-ul românesc atât în peisajul local, internațional, cât și în raport cu celelalte sfere ale artei.
Joi, 3 iulie, la Hanul Gabroveni, s-a organizat, în premieră absolută, un eveniment consacrat cărții românești de jazz – o lansare multiplă a celor mai noi titluri din literatura de specialitate.
Se pot număra pe o degetele de la o mână cărțile dedicate jazzului ce au ajuns a fi publicate în timpul comunismului românesc. Privit ca o expresie a artei decadente americane, acest gen de muzică a reușit să se dezghețe cultural începând cu anii ’60, răspândindu-se cu precădere în cluburi, la radio, sau în televiziune. Nume prolifice precum Mircea Tiberian, Horia Nicolaescu, Marius Popp, Doru Ionescu sau Alex Vasiliu au fost prezente în cadrul acestui eveniment pentru a discuta și pentru a întâlni publicul larg. Desigur, s-au oferit și autografe.
Dintre noile titluri prezentate acum amintim:
Mircea Tiberian – Sunetul de referință și arca muzicii occidentale, Editura Nemira
Un cumul de observații, ipoteze și viziuni personale ale lui Mircea Tiberian asupra muzicii sunt puse sub raport structural sau funcțional și prezentate pentru prima oară publicului.
Mircea Tiberian – Jazz Inside Out , Editura Tracus Arte
„Jazz Inside Out se dorește a fi o pledoarie pentru mai buna înțelegere a creației spontane și a improvizației colective.” – Mircea Tiberian
Horia Nicolaescu – Libertatea Expresiei, Editura Muzicală
Johnny Răducanu – Legacy for Jazz (Jazz Music for Solo Piano), Editura Muzicală
O colecție de compoziții ale reputatului jazzman Johnny Răducanu.
Marius Popp – Tratat, Editura Muzicală
Un manual teoretic despre armonia de jazz.
Johnny Bota – Vioara în jazzul modern, Editura Brumar
„O lectură indispensabilă oricărui iubitor de jazz.” – Romeo Cozma
Johnny Bota – Istoria Jazzului, Editura Valea Verde
Un ghid istorico-estetic, cuprins sintetic și rezumativ, destinat celor care doresc să se apropie de de lumea sonoră a jazzului.
Johnny Bota – Glosar al termenilor de jazz, Editura Brumar
Intens teoretizat și estimat muzicologic, jazzul operează cu noțiuni și termeni aparte, adunați și explicați în contextul limbajului artistic, într-o carte de referință culturală pentru oricine.
Doru Ionescu – Povești cu cântec din diasporă, Editura Artprint + Discul emigranților (Muzici din diasporă) (Soft Records)
Pornind de la o serie de estimări personale ale muzicologului Florian Lungu, Doru Ionescu inițiază o anchetă legitimă în căutarea istoriei muzicii tinere românești din afara granițelor țării.
Alex Vasiliu – Creația lui Richard Oshanitzky, Editura Muzicală
Prima biografie a unui jazzman român, un volum meritoriu de recuperare reală a unei figuri culturale de excepție în contextul anilor de regim comunist.
Ioan Mușlea – Jazz Story, Editura Charmides
Cartea reputatului intelectual și expert în jazz din Cluj Napoca, Ioan Mușlea, prezintă o istorie a jazzului.
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Haosul pe aeroporturile din SUA continuă: Peste 8.000 de zboruri anulate după blocarea traficului aerian. Milioane de pasageri riscă să fie afectați și în weekendEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026