Jiru: Strângem bani din timp pentru a rambursa 800 mil. € luna viitoare
Ministerul Finanțelor a vândut ieri pe piața internă obligațiuni în valoare de 421 milioane de euro, aproape triplu față de suma propusă, o parte din cerere venind și de la investitori străini și la un randament de 3,76%.
Ministerul Finanțelor a vândut ieri pe piața internă obligațiuni în valoare de 421 milioane de euro, aproape triplu față de suma propusă, o parte din cerere venind și de la investitori străini și la un randament de 3,76%.
“Ne-am gândit că este bine să adunăm bani mai din timp, să nu punem presiune pe piață și am optat pentru o prefinanțare în două etape. Observaserăm că există interes pe piață, existau lichidități în euro disponibile, așa că licitația a mers foarte bine. Cu siguranță au fost și ordine de cumpărare din străinătate”, a declarat Enache Jiru, secretar de stat în Ministerul Finanțelor responsabil cu managementul datoriei publice. El spune că Trezoreria statului și-a păstrat deschisă opțiunea finanțării în euro pentru a contracara presiunile de pe piața de lei, unde va încerca să reia strategia de extindere a maturităților.Pe baza contextului regional foarte favorabil din ultima vreme, Ministerul Finanțelor monitorizează piața externă în vederea unei eventuale noi emisiuni de eurobonduri prin care să asigure o prefinanțare a necesarului pe 2013.
Citește și
-
Grafic: Cum a evoluat comerțul cu bunuri de larg consum?Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Modificarea anuală a indicelui prețurilor de consum (%)Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Ponderea abonamentelor la sălile de fitness în totalul populației în țările UE în 2026 (%)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026