Jocul de-a poezia

Ma aflu in fata unei lucrari-unicat pe piata romaneasca de carte – Ocolul lumii in 50 de jocuri creative, semnata de Ana si de Mircea Petean – care aduce o unda de speranta in sufletele ingrijorate ale parintilor cautatori de solutii pentru a-si sustrage odraslele, aflate la varste extrem de fragede, de sub perversa si magica presiune a ecranului, fie el de computer sau de televizor, si de a le oferi alternativa cuvantului. Scris sau rostit.

Prozaic spus, este o carte de “retete” care dau micutilor dreptul la imaginatie si sansa de a juca unul din cele mai frumoase jocuri ale copilariei: jocul de-a poezia.

Pedagogii teoretizeaza doct importanta componentei ludice in spatiul educatiei. Din pacate, exemplele concrete ale formelor de invatamant care abandoneaza traditionala si ineficienta memorare mecanica, pentru a miza pe creativitate, sunt aproape inexistente. O bresa in acest sistem pagubos incearca s-o realizeze cei doi autori, un pedagog cu har si un poet de o sensibilitate aparte, care propun, mai in gluma, mai in serios, o materie noua in “curricula” prescolara si a claselor mici: limba… poezeasca. O limba cu structuri si reguli proprii, dar, mai ales, cu trucuri pline de farmec, care nu fac altceva decat sa stimuleze spontan creativitatea nativa a copiilor.

Metoda pe care o propun autorii, validata de ani si ani de munca la catedra, se bazeaza pe cateva zeci de jocuri, grupate in patru categorii: literale (care presupun “initiativa literei”, cvasi-rebusiste, incitante), lexicale (care vizeaza dezinhibarea copiilor in fata cuvantului si stimularea capacitatilor lor de asociere), ale figurilor retorice (cele clasice, de la epitet si metafora, la oximoron si litota, predate “deghizat”, ca o competitie) si de imaginatie ( punctul nodal al intregului demers pedagogic, momentul adevarului care aseaza copilul sub “zodia dictatorialei fantezii”, generand imagini si viziuni noi).

Ce alternativa ofera solutiile pedagogice ale sotilor Petean metodologiei traditionale? Nu una, ci mai multe: placerea inventiei, nonconformismul, curiozitatea descoperirii unor spatii lingvistice nebanuite, fantezia, deprinderea de a manui nuantat si elastic cuvintele limbii romane, de a le iscodi subtilitatile si, nu in cele din urma, de a pretui si iubi literatura romana.

O carte care da de gandit.