Jocul de-a poezia

Practic, autorul asterne pe hartie tot ce ii vine in minte, cu o nonsalanta de copil rasfatat care se bazeaza pe faptul ca orice strambatura a lui este privita cu simpatie de parinti.

Marian Ruscu scrie poezie cu dezinvoltura cu care cineva, fara ureche muzicala, fredoneaza franturi de melodii mergand pe strada. Totul in volumul sau de versuri Jar printre friguri (Deva, Ed. Emia, 2007), incepand cu titlul insusi, este improvizat si ieftin-spectaculos, lipsit de substanta lirica. Spontaneitatea excesiva, suficienta, convingerea ca scrierea poeziei e o treaba simpla genereaza un fel de palavrageala plina de pleonasme:
“te-ai convins?/ redutele nu au fost cucerite./ au fost daruite plocon./ asa, de pomana/ pe un pospai,/ cum s-ar zice pe o farama,/ pe o oaresice uruiala.”
Cinci pleonasme in cinci versuri (scurte) – iata o performanta demna de Guinness Book.
Practic, autorul asterne pe hartie tot ce ii vine in minte, cu o nonsalanta de copil rasfatat care se bazeaza pe faptul ca orice strambatura a lui este privita cu simpatie de parinti. Dar el nu mai este (de mult) un copil, iar cititorii nu sunt parintii sai ca sa il admire aprioric, chiar si cand emite ineptii.
Iata genul de glume cu care crede Marian Ruscu ca se face simpatic:
“nu ma mai tem de venirea iernii/ am pus la pastrat un kil de precautie,/ doua de prudenta,/ o litra, doar, de rabdare” etc.
Cu aceeasi neglijenta, el relateaza scene din viata de fiecare zi, nesemnificative si plictisitoare:
“- nu mai parcati pe trotuar, ati stricat/ bordurile!/ iar striga vecina,/ nu recunoaste ca-s mancate din veacul/ trecut./ sa ma intorc la gandurile mele/ dar intai sa rezolv cu grijulica trotuarului,/ ca nu vreau s-o am pe constiinta.”
Ultimele doua versuri sunt remarcabile prin folosirea fara gratie a limbii romane. Sa le recitim:
“dar intai sa rezolv cu grijulica trotuarului,/ ca nu vreau s-o am pe constiinta.”
In mod special, diminutivul de la “grija”, “grijulica”, suna, vorba lui Petre Roman, ca naiba. Daca ar fi acceptat in limba romana curenta, ar genera enunturi imposibile, de genul:
“N-ai nici o grijulica, iti aduc banii maine!” Sau: “Bietul de el, e coplesit de grijulici!”
Intr-un fel, se poate spune ca Marian Ruscu e creator de limba…
Nu este clar insa pe cine nu vrea poetul sa aiba pe constiinta. Pe grijulica?! Asta chiar ca depaseste capacitatea noastra de intelegere.
De altfel, multe alte versuri raman obscure. Nu vom afla niciodata ce anume a vrut sa ne comunice poetul prin intermediul lor. Dar poate ca e mai bine sa nu aflam.