Jocuri mecanice, isterii de familie si lipsa de bani

Primul lucru placut la Sfantul Gheorghe este ca scapi de caldura din Bucuresti. Pe acest fond de impacare a propriului trup cu vremea de afara, totul functioneaza mult mai bine, inclusiv creierul, asa incat lucrul cel mai nimerit care poate sa ti se intample e sa te afli la un festival de teatru “Atelier”, unde fiecare spectacol vine cu cel putin o provocare estetica, fie ea la nivelul regiei, al textului, scenografiei sau spatiului de joc. Intr-o astfel de saptamana plina de surprize teatrale, acumulezi atatea imagini memorabile, incat ajunge un declic (ca de pilda cel al stiloului pe pagina alba), pentru ca imaginile sa ti se deruleze pe ecranul interior al ochilor ca la niste jocuri mecanice unde, atunci cand ai noroc sa apara trei portocale, cade maruntisul.

E mai greu, dar nu imposibil sa va povestesc despre toate acestea daca n-aveti portocale acasa. Glumesc, desigur! Am vazut, de exemplu, un extraordinar spectacol de buto-dance: “Povestea fetei care isi urmareste iubitul in biserica”, un one-man-show cu Hikaru Otsubo – adevarat magician al miscarii ce vine din interiorul corpului, din intensa concentrare, nu din superficialul exterior cu care suntem noi obisnuiti. Compania Vava a coregrafei Vava atefanescu a venit cu un impresionant spectacol de dans-teatru, “w.euridice.ro (Orfeu sau despre cadere)”, o subtila si moderna meditatie asupra dualitatii mit-realitate, realizata cu cele mai noi si expresive mijloace ale dansului contemporan. Apoi Teatrul budapestan Szkene, care ne-a familiarizat cu cateva “Isterii de familie” (de Regos Janos), naturalismul montarii dand dureri de cap si de stomac spectatorilor care vin la teatru doar pentru a evada in lumea iluziei, nesuportand sa vada pe scena felii de realitate.

Cu “Insemnari din subterana” dupa Dostoievski, in conceptia tanarului regizor Vitalie Bichir, am pasit in lumea rebelilor fara cauza, a angoaselor exstentialiste, a mastilor verzi-portocalii, a ratarii si a sentimentului inutilitatii vietii. Am supravietuit totusi, ajutati si de umorul, ironia, finele nuante parodice ale unui spectacol ca “Job”, in regia lui Radu Afrim. Ne-a mai descretit fruntea si Teodora Herghelegiu, creatoarea Teatrului Inexistent, care, cu al sau “Cum se face”, reuseste de fiecare data sa insenineze publicul, care rade la… scena deschisa, datorita celor trei minunati juni actori: Antoaneta Zaharia, Gabriel Coveseanu si Mihai Razus.

Cu “Steps” de Horatiu Mihaiu, pasim in zona teatrului de animatie, a teatrului vizual, a unui eseu in imagini despre lunga si imprevizibila calatorie a omului din momentul nasterii pana in cel al mortii. In “Conu’ Leonida fata cu reactiunea” (Centrul de Exploatare a Inteligentei Iasi), Ioan Manzatu ne-a oferit un alt unghi de abordare a preacunoscutei piese caragialiene: Mita este a nu stiu cata nevasta a Conului si e mult mai tanara, cauza pentru care incidentele noptii revolutionare se datoreaza mai degraba frustrarilor si neputintelor de natura sexuala. O Safta juna si moderna, care canta “Libera la mare…” si ii sterge de praf pe cei doi, e finalul si punctul culminant al acestui pamflet teatral asupra societatii romanesti actuale. Societate care – sa ajung la cele pragmatice, uitand o clipa de cele pur estetice – pune in continuare piedici artistilor care vor sa caute ceva nou, sa foreze in pamantul virgin al experimentului.

Dramaturgul Radu Macrinici, directorul festivalului, a fost tot timpul absorbit de, pare-se, eterna drama a vietii noastre cea de toate zilele: banii. Ne-a si declarat, de altfel, urmatoarele: “Sub semnul cugetarii , problemele cu care ne-am confruntat anul acesta au fost parca trase la xerox dupa cele de anul trecut: intarzieri in acordarea banilor, promisiuni neonorate, nepasare la nivel inalt. Dar totul e bine cand se termina cu bine. Speram ca editia viitoare sa nu mai depinda de bani, ci de Teatru”. Cam asta a fost povestea financiar-teatrala a saptamanii “Atelier” de la Sfantul Gheorghe, redata in vorbe sarace de imagini.