Jocurile luciditatii

Simion Moldovan este, in sculptura noastra contemporana, unul dintre cautatorii tenace ai modalitatilor atipice de configurare spatiala a structurii si dinamicii atitudinale si expresive a anatomiei umane. Fidelitatea fata de universul formelor umane, si tot ceea ce ii determina si reliefeaza acestuia individualitatea inconfundabila, este o constanta a gandirii lui plastice. Dar mai este si un teritoriu al interogatiei continui asupra misterului existentei materiei vii si a infinitatii formelor ei de agregare si interrelationare cu lumea inconjuraroare, in acceptiunea ei fizica si metafizica.

De aceea, nu de putine ori, creatia lui Simion Moldovan pare extrasa dintr-un fabulos sediment arhetipal. Numai ca acesta ni se releva mereu altfel si scrupulos talmacit si apoi reintrupat in constructii spatiale, ce rezuma o viziune sintetizatoare a numeroase forme, preponderent antropomorfe. Ele poarta de fiecare data o incarcatura simbolica si alegorica, in expresii plastice indraznete si incitante, izvorate dintr-o laborioasa fantezie poetica, inteligent si consecvent sustinuta cultural. O asemenea abordare confera sculpturii lui Simion Moldovan o aura de detasare parodica, realitatea fiind interpretata cand cu ironie, cand cu umor sau trufasa solemnitate, in maniera in care, de pilda, in vremea Renasterii autohtone, luau nastere grotesc-mirobolantele plasmuiri cantemiriene ale struto-camilei.

Fapturile imaginate de Simion Moldovan evoca o astfel de lume hieratica, in care regnurile se intrepatrund, clasificarile categoriale darwiniene se destrama sub frenezia deconstructiva a artistului, care nu ezita sa le incorporeze apoi unei alte geneze, in viziune proprie, ce sfideaza orice frontiera logica a cunoasterii. Cu toate acestea, ochiul si sensibilitatea privitorului imediat accepta provocarea artistului ca pe un joc al luciditatii analitice si proteiforme.

Sculptura lui Simion Moldovan ilustreaza o astfel de aptitudine, ce evoca in buna masura o asemenea zestre, de o bogatie tipologica si semnificativa nerestrictiva si elocventa prin ea insasi. Asa cum o concepe artistul, galeria de simboluri, personaje si compozitii alegorice se articuleaza intr-un univers meta-real, dominat de viziuni fantastice perfect coerente in planul imaginii si al elaborarii formei, dar sustinute de o tensiune diplomatica si ideatica de o adancime si o acuitate a intelesurilor, ce depaseste limitele unei anume localizari sau situari temporale. Este, daca vreti, un discurs plastic de o concentrare expresiva ce demistifica (fara sa ocoleasca rigoarea!) conventionalitatea constructiei formei, a limbajului si a inevitabilelor compatibilitati stilistice. Este, totodata, si o experienta artistica net individualizata, a carei miza mi se pare a fi instituirea unei neo-mitologii, paradoxal, intr-un timp al bagatelizarii si vulgarizarii oricarei mitologii!

Artistul imagineaza un soi de sanctuar al idolatriei sarcastice, uneori grotesti, alteori in care sunt amestecate si iubirea si tradarea, si maternitatea si decrepitudinea morala, si inaltarea martirica, si exaltarea senzual-telurica…

Sculpturile lui Simion Moldavan degaja multa forta genuina si surprind prin insolitul sintaxei detaliilor caracterologice in ansamblul compozitiei si, mai nou, prin tehnicile de bricolare a diverselor materiale “ready made”, inclusiv a unor compozitii electronice, totul subsumat unei sugestive viziuni antropomorfe, ca si unei precise tinte semnificative. Modovan simte evident nevoia unei comunicari cat mai inteligibile cu privitorul, in termenii unui limbaj plastic adecvat, emancipat de excese experimentaliste. Iar faptul ca materialul predilect in care lucreaza este lemnul si ca formele sunt cioplite sau daltuite intr-o taietura directa si virila, prea putin fasonanta, exceptand patina cromatica intr-o paleta la randul ei plina de (ironice) intelesuri si foarte originala (in decenta ei totemica!), nu-i decat atestarea apartenentei la un spatiu generic si extensiv de civilizatie, in care umanitatea se exprima, uneori orgolios si cam excentric, pe sine dincolo de orice frontiere si conditionari materiale, istorice, politice sau geografice.

Viziunile lui sunt nascute la confluenta dintre delirul oniric suprarealist si incordarea spasmodica a expresionismului primitiv. Omul tanatic, omul-gnom, omul-totem, omul denaturat, omul din om – cel autogerminativ si temator de cumplitele si alienantele limite ale experientelor extrovertirii lui pamantene, iata oglinzile in care identificam ethosul si chipul multiform al lumii cioplite de Simion Moldovan. Pentru care imaculatul si desfatatorul empireu al ingerilor pare sa nici nu existe!