Johan Gabriels, CEO al Carpatica, a cumpărat un pachet de 164.000 de acțiuni la bancă
Johan Gabriels, directorul executiv al Băncii Comerciale Carpatica (simbol bursier BCC), a cumpărat un pachet de 164.000 de acțiuni la banca pe care o conduce, pentru care a plătit 8.700 de lei în mai multe tranzacții.
Johan Gabriels (foto), directorul executiv al Băncii Comerciale Carpatica (simbol bursier BCC), a cumpărat un pachet de 164.000 de acțiuni la banca pe care o conduce, pentru care a plătit 8.700 de lei în mai multe tranzacții. Achizițiile au avut loc în mai multe ședințe bursiere, cea mai recentă având loc ieri când executivul a cumpărat 94.000 de acțiuni la Carpatica la un preț de 0,049 lei/titlu. Johan Gabriels a fost desemnat la conducerea băncii de consiliul de supraveghere al Carpatica la începutul lunii februarie, înlocuindu-l pe Nicolae Surdu. Anterior venirii la cârma băncii din Sibiu, belgianul a făcut o pauză de un an, el fiind înlocuit de la conducerea RBS la sfârșitul lui 2011 cu Henk Paardekooper, după doi ani de mandat. Acțiunile BCC au încheiat ședința de tranzacționare de joi în creștere cu 1,8%, până la o cotație de 0,05 lei/titlu. Capitalizarea bursieră a băncii este de 160 milioane de lei.
Acest articol a apărut în ediția tiparită a Ziarului Financiar din data de 05.07.2013
-
Compania aeriană cu care zbori a dat faliment? Un proiect care să protejeze banii turiștilor este pe drum. „Principiul e ca toată lumea să-și recupereze banii” VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
„Nu înlocuiește, ci complementează”. Domeniul în care AI-ul spune „prezent” pentru că 50% din muncă e repetitivă VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026
-
De la instrument la coleg de echipă: Cum ajung agenții AI să se „angajeze” în companii VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026