Versiunea completă
Companii

Jucatorii noi de pe piata au venit prin achizitii

Ciment, petrol, dar si apa minerala, iaurt, ketchup. Acestea din urma intr-un frigider. Foarte bine pazit. Acestea sunt tranzactiile anului 2002. Structura rigida a economiei socialiste incepe sa crape. Cele mai active companii de pe piata sunt cele care produc mancare, bautura sau bunuri de larg consum, chiar daca cele mai mari raman din energie, industrie grea sau constructii

Ziarul Financiar · 15 decembrie 2002 · 9 min de citit

Ciment, petrol, dar si apa minerala, iaurt, ketchup. Acestea din urma intr-un frigider. Foarte bine pazit. Acestea sunt tranzactiile anului 2002. Structura rigida a economiei socialiste incepe sa crape. Cele mai active companii de pe piata sunt cele care produc mancare, bautura sau bunuri de larg consum, chiar daca cele mai mari raman din energie, industrie grea sau constructii. 

Cimentul conduce
Cea mai mare tranzactie a avut loc anul acesta pe piata cimentului, care este estimata ca va fi in crestere cu 5% fata de anul trecut: HeidelbergCement a preluat Romcif Fieni. In acest an, inevitabilul s-a produs: pe piata, din patru jucatori au mai ramas doar trei, toate grupuri prezente la nivel international: HeidelbergCement (Germania), Lafarge (Franta) si Holcim (Elvetia), fiecare detinand cate trei fabrici fiecare si acoperind aproximativ o treime din cererea de pe piata interna.

SNP domina
In zona petroliera, piata este in continuare dominata de SNP Petrom, dar competitia s-a ascutit in acest an pe segmentul distributiei de carburanti. A doua pozitie pe aceasta piata este disputata intre grupul petrolier privat romanesc Rompetrol, operatorul rusesc Lukoil, MOL (Ungaria) si OMV (Austria). Cea mai tare tranzactie a fost OMV-Rompetrol.
Cel mai asteptat eveniment este privatizarea SNP Petrom. In decembrie, consortiul format din bancile Credit Suisse First Boston (CSFB) si ING Barings a semnat contractul de consultanta. Termenul prevazut pentru trecerea Petrom in proprietate privata este 31 decembrie 2003.




Investitii imense in retail
In comert -fie ca a fost vorba de retail sau comert cu ridicata (cash & carry sau en-gros)- investitiile nu se mai opresc. Anul acesta si-au facut intrarea pe piata romaneasca cativa mari jucatori internationali in domeniu, fie prin deschiderea unor magazine (Bricostore, Praktiker) fie prin inceperea lucrarilor de constructii (Cora). Jucatorii existenti deja pe piata si-au accentuat dezvoltarea, fie ca a fost vorba de jucatori romani (Mobexpert si Elvila) sau straini (Carrefour a inceput constructia celui de-al doilea hypermarket, Metro a deschis patru magazine cash & carry, iar Selgros trei).




Mobila: exporturile la putere
Anul acesta poate fi considerat anul consolidarilor in domeniul mobilei, in conditiile in care marii producatori nu au mai facut achizitii, concentrandu-si fondurile spre investitii in eficientizarea productiei si in atacarea unor noi piete. 80% din productia autohtona este exportata, cea mai mare parte pe pietele occidentale. Analistii estimeaza ca industria va creste cu 6-7% anual, iar exportul isi va mentine ponderea in volumul productiei.




Leasing sub asteptari
Piata leasingului din Romania nu a cunoscut anul acesta “boom”-ul la care se asteptau majoritatea analistilor si jucatorilor din piata, cand anuntau o crestere cu 50% a pietei pana la 1,5 miliarde de euro. Valoarea totala a pietei leasingului in 2002 urmeaza sa fie si in acest an in jurul valorii de 1 miliard de euro, insa va creste ponderea leasingului pentru echipamente industriale in defavoarea celui auto. Singura tranzactie de anvergura pe piata leasingului din Romania, estimata la 4 mil. $, a fost cumpararea de catre Fondul Romano-American de Investitii (FRAI) a pachetului majoritar de actiuni al societatii Motoractive, cea mai mare companie de leasing independenta, de la Oresa Ventures Romania.




Auto: cresc importurile
De la 1 ianuarie 2002 a intrat in vigoare obligativitatea normelor  de poluare Euro 3. Aceasta ar fi trebuit sa insemne o scadere puternica a vanzarilor de automobile second-hand, dublata de o crestere a vanzarilor de masini romanesti, care erau apropiate ca pret de cele straine second-hand. Cu toate acestea vanzarile de automobile din piata romaneasca nu au ajuns la nivelurile estimate, deoarece stocurile de automobile second-hand acumulate spre sfarsitul anului trecut au “ajuns” mai mult decat se anticipa. Cu toate acestea, volumul pietei a fost in crestere fata de 2001, un rol important avandu-l, la fel ca si in ultimii ani, importurile, care au depasit si cele mai optimiste asteptari. Producatorii romani au avut un an slab din punct de vedere al rezultatelor financiare, atat Dacia cat si Daewoo anuntand pierderi record, desi vanzarile au crescut fata de anul 2001.




 Dublarea vanzarilor de electrocasnice
Dupa ce in prima jumatate a anului cele mai imoprtante cresteri in vanzari le-au avut aparatele de aer conditionat, in a doua parte a anului vanzarile de produse electronice si electrocasnice au explodat si prin sistemele de rate. Astfel, rand pe rand cei mai mari vanzatori de astfel de produse, retelele Flanco, Altex si Domo au anuntat dublari ale cifrelor de afaceri in 2002 fata de anul trecut.




Alcoolice: marca vinde marfa
Producatorii de vinuri si bauturi spirtoase au realizat in cursul acestui an ca un produs promovat agresiv pe piata inseamna vanzari mai mari. Pe piata vinurilor, milioane de dolari s-au investit in publicitate si distributie pentru ca marcile sa fie mai bine vandute.
Pe piata bauturilor spirtoase, tendinta de orientare catre marci a fost si mai pregnanta, numele producatorilor nespunand nimic consumatorilor. Au aparut noi marci de vodca (Dakk), dar si de gin (Bellmann’s).
Piata berii a avut un an la fel de slab ca in 2001. Producatorii se asteapta la o crestere de 0,5-1% fata de anul trecut, cand a fost cu 10% mai mica fata de maximul din 2000. Dupa achizitionarea Bere-Timisoreana in 2001, SAB-Miller a luat decizia de a-si restructura activitatile, inchizand fabrica de la Pitesti.




Turismul nu mai e de stat
Anul 2002 a fost anul privatizarii la Neptun-Olimp, un prilej pentru investitorii din acest domeniu sa-si diversifice portofoliul, dar si o sansa pentru alti oameni de afaceri sa intre in industria hoteliera. Cea mai spectaculoasa evolutie a fost cea a grupului European Drinks, controlat de fratii Ioan si Viorel Micula, care au ajuns cei mai mari investitori din turism, cu 12 hoteluri si trei vile. AltI doi mari investitori in domeniu, SIF Transilvania si Unita Turism, au anuntat planuri de consolidare a activitatilor din turism, urmand sa-si creeze propriile lanturi hoteliere. Per total, activitatea hoteliera a fost mai slaba in prima parte a acestui an, operatorii spunand ca volumul afacerilor lor a scazut cu circa zece procente fata de anul anterior, insa asteptarile pentru 2003 sunt mult mai optimiste. Esecul anului poate fi considerat parcul de distractii Dracula Park, al carui constructie ar fi trebuit sa inceapa in primavara, iar prima faza trebuia finalizata pana la finele acestui an. Banii celor care au subscris emisiunea de actiuni sunt blocati pana la anuntarea rezultatelor studiului de fezabilitate comandat firmei de consultanta PricewaterhouseCoopers.




O cafea fara tigara
Taxele foarte mari la import si puterea mica de cumparare au condus si in acest an la orientarea consumatorilor catre cafeaua neambalata, mai ieftina cu 50%.  Cu toate acestea, piata cafelei ambalate a mai primit doi jucatori noi, grupul brazialian Iguacu si SC Inbod SRL, cele doua investitii ridicandu-se impreuna la peste 12 milioane de dolari. Industria tutunului este marcata in acest an de prevederile Legii 349, care urmeaza sa intre in vigoare chiar la sfarsitul anului. Noua lege interzice fumatul in spatiile publice, stabileste numarul de tigari ce pot fi incluse intr-un pachet la 2002 si reglementeaza publicitatea in mediile audio-video. In acelasi timp, Philip Morris, JTI si BAT si-au continuat batalia pentru piata pe teritoriul preturilor, astfel incat consumatorii au asistat, pe rand, la majorari urmate de micsorari de tarife.




Noi jucatori pe piata ciocolatei
In domeniul ciocolatei, studiile ACNielsen arata ca Kraft Foods, NestlA©, Heidi, Kandia si Excelent, detin 81% din volumul vanzarilor si 80% din valoarea pietei. Singurele evenimente notabile pe piata au fost repozitionarea Heidi si Milka pe segmentul premium si batalia tot mai clara pentru consumatorii cu venituri mai mici dintre Excelenta si Primola, jucator aparut abia la sfarsitul anului trecut.




Restructurare in medicamente
Pe o piata in crestere cu 10%, companiile romanesti de medicamente au trebuit sa ia in serios notiunea de productivitate pentru a rezista in fata multinationalelor. Tonul l-a dat Terapia, care a concediat aproape 50% din personal, iar Sicomed si Antibiotice au intrat in cor, cu cate 30%. Dintre multinationalele din varful clasamentului, Lek si Pfizer si GlaxoSmithKline au avut cele mai mari cresteri.




HeidelbergCement -Romcif Fieni: 70 mil.$
Grupul german HeidelbergCement a achizitionat in luna octombrie 78% din actiunile Romcif Fieni, ultimul producator independent de ciment de pe piata romaneasca Preluarea Romcif i-a costat pe germani mai mult decat pretul pachetului de actiuni achizitionat, estimat la 45,5 mil.$. Valoarea totala a tranzactiei este de 70 mil.$, diferenta fiind reprezentata de contravaloarea datoriilor inregistrate de Romcif in momentul preluarii fabricii.




OMV a cumparat 25% din Rompetrol
Austriecii de la OMV au cumparat in septembrie 25,1% din actiunile Rompetrol, restul actiunilor fiind detinute de managementul The Rompetrol Group.  Tranzactia are loc in conditiile in care fondul de investitii Romania & Moldova Direct Fund si-a a renuntat complet la participatia detinuta de 29%.
Valoarea tranzactiei nu a fost anuntata de oficialii celor doua companii. Obligatiile OMV includ si furnizarea de fonduri catre rafinaria Petromidia. OMV isi rezerva optiunea de a-si mari participatia la TRG la o data ulterioara, si mai mult, tranzactia lasa “o portita deschisa” unei eventuale fuziuni intre cele doua grupuri, OMV si Rompetrol.




Coca-Cola a achizitionat Dorna
Apele minerale Dorna au fost achizitionate de gigantul Coca-Cola, tranzactia fiind estimata la circa 20 milioane de dolari. The Coca-Cola Company si Coca-Cola Hellenic Bottling System, au participat in proportie de 50% la achizitie. Pentru Coca-Cola aceasta este prima achizitie de pe piata romaneasca si prima achizitie din domeniul apelor minerale natural acidulate. Reprezentantii companiei au explicat ca tranzactia se datoreaza puternicei pozitii pe care Dorna o avea pe piata si izvoarelor de calitate. Fostii proprietari ai Dorna afirma ca banii obtinuti din aceasta tranzactie vor fi folositi pentru investitii in afacerile cu lactate ale Dorna.




Friesland-Napolact : 10 mil. $
Unul din evenimentele cele mai asteptate de catre investitorii de pe Rasdaq a fost lansarea ofertei publice de preluare de catre grupul olandez Friesland a producatorului roman Napolact Cluj Napoca.  Friesland ajunge in cele din urma sa detina 40,69% din Napolact, insa Asociatia Salariatilor (PAS) Napolact ramane cu o participatie de 39,44%. Unul din efectele tranzactiei a fost dublarea cotatiei Napolact in decurs de cateva luni. Friesland a intrat pe piata romaneasca in 2001, in urma preluarii operatiunilor pe care Nutricia Dairy and Drinks (NDD) le detinea.




Orkla Foods a preluat Topway Industries
 Preluarea, in luna iunie, a unei parti din Topway Industries de catre una din cele mai mari companii norvegiene Orkla Foods a fost unul din cele mai importante evenimente financiare ale anului, reprezentand totodata si unul din cele mai mari exit-uri dintr-o companie autohtona a unui fond strain de investitii. Vanzatorii au fost fondul de investitii Barings Central European impreuna cu opt persoane fizice, actionari ai companiei. Norvegienii au preluat insa doar diviziile de mustar si margarina ale Topway. Divizia de ulei, din care cel mai cunoscut produs este “Untdelemn de la bunica” a ramas in continuare in portofoliul Topway. 




Arcelik a luat Arctic
Cea mai mare tranzactie pe piata romaneasca de electrocasnice a fost cumpararea de catre grupul turcesc Arcelik a producatorului local de frigidere Arctic. Suma platita a depasit cateva milioane de dolari. Pentru achizitionarea fabricii de la Gaesti, care are o capacitate de productie de 250.000 de frigidere anual, au mai fost interesate grupul suedez Electrolux, cel american Whirlpool si un grup chinezesc, Haier. Pe rand insa, sudezii, americanii si chinezii au iesi din cursa.




Tranzactie in securitate
Iulie 2002 – Compania daneza Group 4 Falck, unul dintre liderii mondiali in domeniul serviciilor de securitate, a preluat una dintre cele mai puternice companii de profil de pe piata romaneasca, Agentia particulara  de securitate Valahia. Presedintele Valahia, Liviu Tarsea a vandut 90% din actiunile companiei, iar sotia sa restul de 10%, in calitate de asociat, catre Group 4 Falck, in cadrul unei tranzactii de circa doua milioane de dolari.
Dupa preluare, fostul presedinte al companiei, Liviu Tarsea a ramas conducatorul afacerilor grupului danez in Romania.

Citește și