Jumătate de rege/ de Joe Abercrombie

Prințul Yarvi a jurat să recâștige tronul pe care nu și l-a dorit vreodată. Dar mai întâi trebuie să supraviețuiască cruzimilor, lanțurilor și apelor dure ale Mării Sfărâmate. Și toate acestea cu o singură mână bună. Înșelatul ajunge înșelător.

Mic și slab în ochii tatălui său, Yarvi rămâne singur într-o lume în care nu contează decât forța brută și sângele rece. El nu poate mânui o sabie sau ține un scut, așa că trebuie să își ascută mintea ca pe o armă. Trădatul ajunge trădător. În jurul lui Yarvi se strânge o frăție care îl va ajuta să devină omul care trebuie să fie pentru a înfrunta toate intrigile și a răzbi în misiunea lui. 

Uzurpatul va ajunge, la rândul lui, uzurpator?

„O poveste despre trădare și răzbunare care m-a prins de la prima pagină și nu mi-a mai dat drumul.” George R.R. Martin

Un vânt puternic și aspru sufla în noaptea în care Yarvi află că este rege. Sau, cel puțin, o jumătate de rege. Un vânt scormonitor, așa îl numiseră cei din Gettland, pentru că găsea orice crăpătură și orice gaură, aducând cu el frigul ucigător al Mării Mamă în orice locuință, indiferent cât de adăpostite erau focurile sau cât de mult se înghesuiau oamenii unul într-altul.

Izbea în obloanele ferestrelor înguste de la camerele Mamei Gundring, făcând chiar și ușa cu întărituri de fier să trepideze în toc. Își bătea joc de flăcările din sobă și le făcea să trosnească și să pâlpâie cu furie, astfel încât ierburile ce atârnau acolo creau umbre ascuțite, aruncând lumină pâlpâitoare pe rădăcina ținută de Mama Gundring între degetele sale noduroase.

– Și asta?

Arăta ca un bulgăre de țărână, dar Yarvi fusese instruit bine.

– Rădăcină de limbă-neagră.

– Și de ce ar căuta-o un preot, prințul meu?

– Un preot speră că nu va fi nevoit s-o caute. Fiartă în apă, nu poate fi văzută sau simțită, dar este o otravă mortală.

Mama Gundring lăsă rădăcina la o parte.

– Câteodată preoții trebuie să caute lucruri întunecate.

– Preoții trebuie să găsească răul cel mai mic, replică Yarvi.

– Și să aleagă ce e cel mai bine. Cinci corecte din cinci. Mama Gundring dădu o singură dată din cap și Yarvi roși de mândrie. Aprobarea preotesei regelui Gettlandului nu se câștiga cu ușurință. Și întrebările de la test vor fi mai ușoare.

– Testul. Yarvi își frecă nervos palma deformată a mâinii sale betege cu degetul mare de la cea sănătoasă.

– Îl vei trece.

– Nu poți fi sigură.

– E treaba unui preot ca mereu să se-ndoiască…

– Dar mereu să pară sigur, termină el în locul ei.

– Vezi? Te cunosc. Era adevărat. Nimeni nu-l cunoștea mai bine, nici chiar cei din familia lui. Mai ales din propria lui familie. N-am avut niciodată un elev mai bun. Vei trece din prima.

– Și nu voi mai fi Prințul Yarvi. Când se gândea la asta nu simțea decât ușurare. Nu voi mai avea nici familie și nici drept din naștere.

– Vei fi Fratele Yarvi, iar familia ta vor fi preoții. Flăcările scoteau în evidență ridurile din jurul ochilor Mamei Gundring atunci când zâmbea. Dreptul tău din naștere vor fi plantele, cărțile și cuvintele rostite cu înțelepciune. Îți vei aduce aminte și vei da sfaturi, vei vindeca și vei rosti adevărul, vei cunoaște căi secrete și vei nivela calea pentru Tatăl Pace în toate limbile. Așa cum am încercat și eu. Nu există muncă mai nobilă, indiferent ce spun proștii plini de mușchi în careul de antrenament.

– Proștii plini de mușchi sunt greu de ignorat atunci când te afli cu ei în careu.

– Hm. Plescăi și scuipă în foc. Odată ce vei trece testul va trebui doar să te duci acolo și să îngrijești un cap spart când joaca devine prea dură. Într-o zi tu vei fi cel care va purta toiagul meu.

Făcu un semn cu capul înspre bucata de metal ascuțită, plină de țepi și de crestături, făcută de elfi, ce era sprijinită de perete. Într-o zi vei sta lângă Jilțul Negru și vei fi Părintele Yarvi.

– Părintele Yarvi. Începu să se foiască pe taburet când se gândi la asta. Îmi lipsește înțelepciunea. Ar fi vrut să spună că-i lipsea curajul, dar îi lipsea curajul s-o recunoască.

– Înțelepciunea poate fi dobândită, prințul meu.

Își ridică mâna stângă, așa cum era ea, în lumină.

– Și mâinile? Pe-acelea le poți învăța?

– Poate ți-o lipsi o mână, dar zeii ți-au dat daruri mai rare.

El pufni.

– Te referi la vocea mea bună pentru cântat?

– De ce nu? Și o minte ascuțită, empatie și rezistență. Doar că e o rezistență ce i se potrivește mai bine unui preot bun decât unui rege măreț. Ai fost atins de Tatăl Pace, Yarvi. Să-ți aduci mereu aminte: oamenii puternici sunt numeroși, cei înțelepți sunt puțini.

– Fără îndoială că de-asta femeile sunt preoți mai buni.

– Și sunt mai pricepute la făcut ceai, în general. Gundring sorbi din ceașca pe care el i-o aducea în fiecare seară și dădu din nou aprobator din cap. Iar prepararea ceaiului este încă unul din darurile tale de preț.

– O muncă de erou, într-adevăr. Mă vei flata mai puțin după ce mă voi transforma din prinț în preot?

– Vei primi flatarea pe care o meriți, iar în rest, șuturi în fund.

Yarvi oftă.

– Unele lucruri nu se schimbă niciodată.

– Acum înapoi la istorie.

Mama Gundring luă o carte de pe raft, pietrele de pe cotorul poleit al acesteia aruncând irizații roșii și verzi.

– Acum? Trebuie să fiu sus când apare Soarele Mamă, ca să-ți hrănesc porumbeii. Speram să dorm un pic înainte…

– O să te las să dormi după ce vei trece testul.

– Ba nu, n-o să mă lași.

– Ai dreptate, n-o să te las. Își linse un deget, hârtia foarte veche trosnind atunci când întoarse paginile. Spune-mi, prințul meu, în câte așchii au sfărâmat-o elfii pe Zeiță?

– Patru sute nouă. Cei patru sute de Zei Mici, cei șase Zei Înalți, primul bărbat și prima femeie, și Moartea, care păzește Ultima Poartă. Dar asta nu e mai degrabă treaba celui ce alcătuiește rugile

decât a unui preot?

Mama Gundring plescăi.

– Toate cunoștințele sunt treaba preotului, pentru că doar ce e cunoscut poate fi controlat. Numește-i pe cei șase Zei Înalți.

– Marea Mamă și Pământul Tată, Soarele Mamă și Tatăl Lună, Mama Război și…

Ușa se deschise larg cu o izbitură și vântul scormonitor pătrunse în cameră. Focul din sobă sări asemenea lui Yarvi, dansul acestuia reflectându-se distorsionat în sutele de borcane și sticle de pe rafturi. O siluetă se poticni pe trepte, făcând mănunchiurile de plante din spatele său să se miște ca aceia atârnați în spânzurătoare.

Era unchiul lui Yarvi, Odem, cu fața-i palidă acoperită de părul ud de la ploaie și gâfâind. Nu era nevoie să ai darul empatiei pentru a observa că ducea povara unei știri importante.

– Ce e? croncăni Yarvi, cu gâtul încleștat de spaimă.

Unchiul său căzu în genunchi, cu mâinile pe paiele soioase. Își lăsă capul în jos și rosti două cuvinte, încet și aspru:

– Regele meu.

Iar Yarvi știu atunci că tatăl și fratele său erau morți.

Fragment din „Jumătate de rege”, prima parte din seria „Marea sfărâmată”, de Joe Abercrombie, în curs de apariție la editura Nemira