Jumătate din salariul șefului Apple va depinde de cotația acțiunilor
Jumătate din pachetul salarial al directorului general al Apple Tim Cook va depinde pe parcursul următorilor opt ani de evoluția pe bursă a acțiunilor companiei, raportată la cotațiile altor firme americane, potrivit cotidianului Financial Times.
Jumătate din pachetul salarial al directorului general al Apple Tim Cook va depinde pe parcursul următorilor opt ani de evoluția pe bursă a acțiunilor companiei, raportată la cotațiile altor firme americane, potrivit cotidianului Financial Times. Cook a convenit cu Apple în 2011 să primească pe parcursul a 10 ani acțiuni în valoare 378 milioane de dolari, iar amendamentele au fost aduse la inițiativa acestuia. Decizia boardului companiei vine după proteste ale unui grup de acționari la reuniunea anuală din februarie și într-o perioadă în care prețul pe bursă al titlurilor rămâne cu mult sub nivelul record atins în septembrie. Înțelegerea inițială prevedea ca șeful Apple să primească acțiunile în două tranșe, după cinci și zece ani în funcție. După modificarea acordului, jumătate din pachetul de acțiuni va fi acordat treptat, iar restul va depinde de evoluția pe bursă. Dacă prețul acțiunilor va avea o evoluție care să le plaseze în prima treime a companiilor din componența indicelui S&P 500 al bursei americane, iar Cook va rămâne director general pentru întreaga perioadă de 10 ani, atunci va primi integral pachetul salarial convenit în 2011. În cel mai rău caz, în care cotația Apple se află în ultima treime a indicelui S&P 500, Cook va primi doar jumătate din pachetul de acțiuni.
Acest articol a apărut în ediția tiparită a Ziarului Financiar din data de 24.06.2013
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunZF 24 · 14 noiembrie 2026