Jurnal de scriitor

Dostoievski a vrut sa scoata un ziar, apoi o revista cu miza pe ancorarea in realitatea politica imediata. Pana la urma va fi un foileton saptamanal, apoi o publicatie lunara in care “trec in revista impresiile traite, lucrurile vazute, aflate din auzite si citite in decursul ultimelor luni.” Evenimentele relatate vor fi reale, dar vor include si povestiri plecate de la realitate.

Volumul I din Jurnalul de scriitor*al lui Dostoievski (1873, 1876) ne inlesneste accesul la experienta mortii traite de autor in anul 1849 cand, in calitate de participant la reuniunile grupului liberal al lui Petrachevschi, a fost arestat si condamnat la moarte sub acuzatia de complot impotriva statului. Paginile cele mai tulburatoare prezinta scena aplicarii sentintei – in clipa ce a precedat deschiderea focului de catre plutonul de executie a sosit gratierea tarului de la condamnarea la moarte si comutarea pedepsei prin deportare in Siberia timp de peste trei ani. Traind mereu in vecinatatea mortii (a fost martor al asasinarii tatalui sau de catre propriii tarani), a crizelor de epilepsie, a pledoariilor in favoarea celor oprimati, dar si a crizelor religioase care l-au determinat sa treaca de la agnosticism la crestinism, Dostoievski prezinta in scrierile sale omul sfasiat intre prezenta raului si cautarea lui Dumnezeu.

Al II-lea volum cuprinde perioada mai-decembrie 1876 – ianuarie-aprilie 1877, iar cel de-al treilea (publicat in 1877, 1880 si 1881) reprezinta incununarea acestei opere de exceptie, intrucat cuprinde meditatiile lui Dostoievski asupra Razboiului din 1877, pe marginea caruia isi dezvolta controversatele opinii slavofile, dar face si previziuni personale asupra rolului pe care il va juca Ortodoxia intr-un viitor (credea autorul) apropiat. Istoria a dovedit cat de neintemeiate au fost profetiile politice ale lui Dostoievski referitoare la Europa. Valuri de sange aveau sa curga nu in statele vestice catolice, ci in in Rusia, care va deveni patria ateismului celui mai salbatic. Spre norocul nostru, Constantinopolul n-a ajuns sub stapanire ruseasca. Piesa de mare rezistenta a acestui volum este celebrul discurs despre Puskin, amplu comentat in epoca, dar si in posteritate.

*) F.M. Dostoievski, Jurnal de scriitor (vol. I, vol. II, vol. III), Editura Polirom.

Traducere de Adriana Nicoara, Marina Vraciu, Leonte Ivanov si Emil Iordache. Studiu introductiv de Sorina Balanescu. Editie ingrijita de Emil Iordache.