Jurnal (IV)

P.P. Carp (1837-1919), critic literar, intemeietor al “Junimii”, ideolog al grupului politic junimist a fost si un remarcabil om politic, evocat cu simpatie de T. Antonescu in insemnarile sale. A fost sef al partidului conservator timp de cinci ani, dar a fost nevoit sa renunte la conducerea acestuia ca urmare a caracterului sau rigid si orgolios, refuzand tranzactiile plitice. Conservator inflexibil, P.P. Carp a reprezentat in politica marea boierime romana din cea de a doua jumatate a secolului al XIX -lea. Pregatirea economica solida l-a facut sa militeze neincetat pentru masuri menite sa protejeze mica proprietate taraneasca si pe meseriasi. La initiativa, ori cu sprijinul sau, au fost adoptate, dupa 1880, unele reforme de mare importanta pentru progresul economic al Romaniei.(Radu Constantinescu)

4 aprilie  1899, Iasi

Partidul conservator trece printr-o criza pe care ma tem ca n-o s-o inlature tocmai cu bine. Liberalii lui Sturdza au cazut de la putere si in locul lor Regele a chemat si pe Cantacuzino-Nababul si pe Carp (Guvernul D.A. Sturdza a demisionat la 29 martie 1899, dupa o apriga campanie de obstructionism parlamentar si de manifestatii organizate de conservatori si junimisti. La 11 aprilie s-a format un guvern condus de Gh.Gr. Cantacuzino (Nababul), n. red.). Cantacuzino este de curand ales sef in locul lui L. Catargi, mort chiar in ziua demisiei lui Sturdza, si n-are decat o singura insusire, este bogat, incolo minte si capacitate sa fereasca sfantul. Carp cere pentru ca sa mearga cu conservatorii impreuna patru ministere, intre care si cel de interne, precum si presedentia ministerului. Conservatorii se prefac ca vor, in realitate insa vor sa faca alegerile si sa-l pacaleasca. Daca nu se invoiesc, atunci Cantacuzino va lua franele guvernului, insa conservatorii nu au nici ministru de externe, nici de finante, pe care i-ar fi putut da junimistii in persoana lui Carp si Ghermani. Din aceasta cauza, ei, nesustinuti de prestigiul lui Carp si Maiorescu, nici avand oameni insemnati printre dansii, si pe de alta parte avand vrajmasia teribila a liberalilor de orice nuanta, si mai presus de toate grozava chestiune nationala, pe baza careia a si cazut guvernul trecut, intelege oricine ca mult nu o vor putea duce si atunci Regele va fi nevoit sa cheme iar pe Carp, ca acesta imbinand elementele conservatoare sa guverneze tara cu pricepere si siguranta.

Un lucru insa iese mare ca invatamant pentru straini si pentru Rege si pentru noi toti din aceasta criza ministeriala: chestiunea nationala este o chestiune care trebuieste discutata si considerata, caci apartine neamului romanesc. De aci inainte, nici Regele, nici guvernele vecine, nici vreun cap de guvern roman, nu mai poate impune o solutie care s-ar impotrivi cu vointa natiunii. A pierit timpul cand puterile straine faceau cu noi ce vroiau. Regelui trebuie sa-i para bine ca la noi s-a desteptat opinia publica asa de mult, caci va raspunde la toate imbierile strainilor printr-un energic “non possumus”, caci opinia publica nu-mi da voie sa fac acest lucru. Pe de alta parte, pentru straini si mai ales pentru maghiari, aceasta cadere a lui Sturdza si prin urmare desteptarea constiintei nationale romanesti inseamna schimbarea sistemului lor de carmuire fata de romani, de vor sa aiba pe romani ca sprijinitori ai lor in lupta contra slavismului. Din toate punctele de vedere, aceasta criza a fost o lectie minunata pentru multi si nu atat pentru romani, cat pentru straini.

28 aprilie  1899, Iasi

Situatia in tara pare mai incurcata decat oricand, din pricina conservatorilor care au primit puterea de la Rege. Ne-am adunat la Missir si, in numar respectabil, am inceput sa deliberam. Missir vorbeste: “Stiti cum au picat colectivistii, nu mai revenim asupra faptului. Regele a chemat pe conservatori, care in intentia lui trebuiau sa lucreze cu noi, din aceasta cauza si din faptul ca au fost prietenii nostri de ieri, noi nu putem fi agresivi. Acesta e punctul de plecare al lui Carp. Insa conservatorii luand puterea, parca si-au dat cuvantul sa ne reduca pe noi, junimistii, cu orice pret; dusmanul lor de moarte noi suntem. Asa fiind, ce facem noi aici? La 1891, fiind cu totii, am mers in tovarasie, adica 8 si 8 locuri de deputati. Ce s-a schimbat de atunci incoace? Nimic. Numai in folosul nostru faptul ca am facut o companie fericita, caci de miscarea noastra s-a interesat lumea; precum si faptul ca in mijlocul nostru sunt inteligentele cele mai alese conservatoare. Ei au crescut numai cu numarul. Deci trebuie sa plecam tot de la 1/2 la 1/2; vom mai lasa si noi si vor mai da si ei mergand impreuna. Deocamdata ridicam stindardul si instituim clubul nostru junimist”.

Holban vorbeste: “Ca sa nu ne traga pe sfoara in tratari, trebuieste sa facem urmatoarele: sa fixam un maximum si minimum peste care nu vor putea trece delegatii nostri in tratari, apoi ce colegii dau ei si in fine tratari simultane cu conservatorii radicali si cu liberalii-nationali”. Asupra ultimei idei s-a starnit discutia. Cei mai multi nu vroiau s-auda de acest mijloc perfid de a vorbi cu oamenii politicieni. Rezultatul discutiei a fost numirea lui V. Pogor  si P. Missir ca delegati ai nostri si intelegerea cu conservatorii.

Ieri, marti, a venit Carp la Iasi si prin urmare ne-am strans la club sa hotaram asupra actiunii. Am vazut multe mutre noi, straine, si multe din cele vechi. Carp cu monoclul la ochi a aparut in prag si toti ca prim efort s-au sculat in picioare si i-au facut ovatiuni, unii salutandu-l, altii spunandu-i “excelenta”. A intrat in sala, pe unul batandu-l pe umeri, pe altul lovindu-l usor cu palma pe obraz si tot asa mai departe. S-a trantit pe scaun si apoi apucand masa de capatai a tras-o dupa sine, fara sa se uite la cei ce stateau cu coatele pe masa. Si-a desfacut jiletca, si-a tras pieptii camasii din pantaloni si apoi s-a rasturnat pe canapea. “Nu va spui nimic, aduceti-mi intai un ceai”. Mai tarziu, indreptandu-se spre partea lui Culianu si Giorgies Racovita: “Ma rog, voi ce ati facut?”, “Nimic”. “N-ai vorbit nimic, n-ati zis nimic?” “Nimic, am tacut”. Dupa ce i s-a adus ceaiul, rasturnat precum era pe sofa, a inceput sa vorbeasca jumatate in serios si jumatate in gluma. “Stiti ca mi s-a oferit puterea si n-am primit-o. Si de ce n-am primit-o? Pentru ca nu stiu cine dintre voi este junimist adevarat si cine nu; d-aia m-am gandit sa va incerc acum si sa va tin o vreme in opozitie”. Toti radeau, unii ca Ianov l-au intrerupt ca sa-i vorbeasca tot in zeflemea de ruperea coatelor pe la haine de cand asteapta ahtiati dupa putere. “In intervalul acesta doua defectiuni mai importante s-au intamplat pentru mine: una a lui Dissescu, pentru care Pogor are cuvantul “entre qui veut, reste qui peut”, si a lui Niculescu-Dorobantu, pe care insa l-am apostiliat zicand: “Pour un coup d’essais, il a fait un coup de maitre”. Ma rog, ceaiul mi-l mai aduceti ori nu?” Apoi intorcandu-se catre Missir, vecinul lui in dreapta, pune mana pe tabachera lui de argint si umbland cu dansa, il intreaba: “Ma rog, de ce n-o dai sa se dreaga colea – si arata cu degetul – ca e pacat de asa scula sa se strice! Cum vedeti – si se intorsese iar catre noi – situatia nu este clarificata. Inaintea noastra stau trei carari pe care putem merge:  sau ne aliem cu guvernul, sau stam izolati, sau cu liberalii. Separati, cred ca nu e bine, caci elementele nesigure au sa treaca dupa balotaj cu puterea si ramanem neinsemnati. Cu guvernul ar fi bine sa trecem, fiindca ne intovarasim cu ai nostri; dar aceasta alegere are un coercitiv: sa mergem cu dansii in conditii onorabile. Scopul nostru in toata aceasta alegere de drum este sa intram cat mai multi in Camera. Dupa alegeri e probabil ca au sa ceara din nou conlucrarea mea, dar atunci are sa fie mai greu de acordat. Si o zic asta fiindca inainte de alegeri aveam perspectiva sa aleg pe prietenii nostri, pe cei de zile bune si pe cei de zile rele; dupa alegeri insa ma aflu cu o parte din prieteni stirbita. O noua conlucrare a mea pe baza altei dizolvari iar nu se poate. Deci nu ramane decat sa-i asteptam o vreme, 9 luni, cel mult un an, si atunci au sa depuie puterea si iau eu singur situatia. Si luand-o eu, multi conservatori au sa treaca la mine si venim definitiv stapani pe tara”. Cap clar si om de actiune, stie ce vrea si ceea ce vrea stie sa gaseasca drumul spre realizare.

* Fragment din volumul Jurnal de Teohari Antonescu, in curs de aparitie la editura Limes, editie ingrijita de Lucian Nastasa.