Jurnal Politic (III)

Audienta la Carol al II-lea ii prilejuieste lui Goga nu numai inventarierea principalelor probleme politice ale momentului, ci mai ales realizarea unui portret in acvaforte al monarhului. Nu avem de ce sa-l banuim pe Goga de atitudini ostile regelui. Cu toate acestea, el nu ezita sa afirme transant: Maiestatea Sa “are atitudine de negatiune si gesturi de destructor. Nimic din ce sa se desprinda omul care zideste. Plin de banuieli, se deschide foarte greu; iti da necontenit senzatia ca dupa reticentele lui staruie un gand ascuns, un pacat nemarturisit”. (R.C.)

25 martie 1931. Pe la 3 si jumatate la palat. Ma primeste aghiotantul col. Grigorescu, un ofiter tanar, cu miscari greoaie. Nu mi se pare nici de salon, nici de campul de lupta. Chelie prematura… Urc treptele… In fata vad doua costume japoneze de “samurai” foarte rau plasate. In primul salon, tablourile lui Greco admirabile, la dreapta spre biblioteca, drum cunoscut, batut de multe ori. Adjutantul bate la usa, o deschide: “Maiestate, dl. O. Goga”. Stam fata in fata. El la masa de scris, intr-un nour de fum. Masa: un maldar enorm de hartii, dosare, proiecte de legi, memorii, ca la un secretar general intr-un minister, unde hartiile intarzie mult. Foarte amical, imi strange mana: “Stai, te rog, Goga si spune-mi dumneata intai, ca pe urma iti spun eu”. Il privesc in fata, a mai slabit parca. Ochii albastri deschisi au licariri simpatice. In jurul lor, staruie o linie de oboseala. Gura cu buzele carnoase se detaseaza din ansamblu. La barbie, o linie abrupta da impresia parca s-ar ispravi prea repede capul, ca lipseste ceva, probabil vointa. “Eu, Sire – incep hotarat – nu am prea multe de spus. Daca va aduceti aminte, la ultima noastra intalnire, mi-ati zis: Cand se intoarce Averescu, inainte de a incepe o actiune, sa treci negresit pe la mine”. “Da, da, tin minte – imi taie vorba repede. Cand vine Averescu? Ce plan are? Care e actiunea voastra?”.

Chestiunea il agita. Se vede din toata figura lui ca e impresionat. “La 5 aprilie, ii raspund. Avem congresul in 19 aprilie. L-am tot amanat, acum nu mai merge”. “Bine ati facut ca ati primit rugamintea mea”. “Da, sire, dar toate au scadenta. Eu v-as fi foarte multumit sa nu se mai tie, fiindca atmosfera e foarte incarcata. Am mai spus-o Majestatii Voastre. E o grozava agitatie. Daca ar fi un guvern serios, ar putea sa canalizeze raspunderea. Asa insa totul canalizeaza Majestatea Sa personal. Fenomenul e explicabil cand ai in fata ta un drapel care flutura sus si cinci gandaci care racaie in tarana, jos, privirea ti-o retine drapelul”. “Stiu, stiu, imi dau seama!” – face el ingandurat. Merg inainte cu hotarare: “Da, sire, dar toate au un capat. Trebuie sa se ispraveasca odata. Eu cer un raspuns, nu vreau date de calendar, dar se impun vorbe mici lamurite. Oricat ar fi de sibilinici monarhii, sunt momente cand nu se mai legitimeaza tacerea. Guvernul trebuie sa plece!”. Carol zambeste si-mi raspunde glumind: “Asta o stie si Georgica Mironescu. Pana la 15 ale lunii lui aprilie nu se deschide criza. Stiu ideile d-tale, poate ai dreptate, chiar daca din punct de vedere al administrarii adevarul e pe partea d-tale. Un guvern de partid lucreaza mai unitar si cu mai mult spor. Eu insa sunt preocupat si de democratia politica in aceasta vreme, nu pot renunta la ideea mea, nu mi-o pot scoate din cap. Un guvern cu totii prezidat de un 33… Idealul ar fi ca toti fostii prim-ministri sa faca parte din el”. “Sire, ii raspund, pe mine, pe moment, ma preocupa mai mult inlaturarea nenorocirii actuale. Sa mai respire tara. O schimbare de guvern e o destindere de 2-3 luni. Cat despre formula, ce sa zic? Le mieux c’est l’ennemi du bien. Seamana a laboratoriu. N-o prea vad posibila. Si apoi cloncanii astia toti laolalta se neutralizeaza unul pe altul si incurca lumea”.

Carol aprinde o noua tigare, nervos, si continua volubil: “Nu e adevarat ce mi se atribuie, ca vreau sa distrug partidele. Vreau numai sa schimb atmosfera lor. Ce vrei? Au vazut totul prin prisma interesului meschin, da, da, da, prea s-au cacat pe tara!”. Intervin brusc: “Trebuie sa spun Majestatii Tale ca nu ma simt deloc vizat pentru a face istorie; aici, vorbesc de partidul liberal. Am guvernat de doua ori si vreau sa stiu cum au menajat interesul nostru?”. “Adevarat, guvernarea noastra a doua a fost buna”. “Cand am intrat in cea dintai, tara era in balamuc”. “Da, si erati noi, si guvernarea trebuie invatata”. “Cand era insa sa ne dam masura in amandoua randurile, am fost luati de guler si expediati”. “Da, stiu” – raspunde Carol, o clipa pe ganduri. “Titulescu a fost la d-ta, ce ti-a vorbit?”. “Ideea unui guvern de concentrare. Am spus parerile mele. Nu-l vad deloc, nu stiu inca ce vrea cu parlamentul actual”. “Nu e tocmai important. Stii insa, parlamentul de azi primeste tot. Alegerile sunt grele”. “Depinde cine le face”. “Spuneai ca poporul e agitat”. “Desigur ca da. Aici insa trebuie pusa ordine. In 10 zile toata lumea trebuie sa-si vada de treaba. Gazete la tara, jandarmii dublati”. “Da, raspunde el, gazetele. Zilele acestea se voteaza legea presei, ca la voi in Ardeal. Trec calomniile la tribunal. Sub d-ta a fost ordine cand erai la interne. Stii, Goga, eu contez pe d-ta personal. Fac apel la prietenia dumitale. Iti voi da ordin”. “Sire, persoana mea nu este in joc. Am o situatiune personala foarte grea astazi. Vreau odata, poate chiar inainte de declansarea crizei, sa vorbesc mai raspicat cu Majestatea Voastra. Am comprimat asa de mult dorintele maresalului Averescu ca, in timpul din urma, a inceput sa rabufneasca. Stiti ca e greu de manuit”. “Da, stiu”

…Schimba vorba: “Ce zici de Titulescu?”. Raspund prompt: “Talent eruptiv cu deslantuiri puternice si imobilitate absoluta dupa descarcare. Intre cutremur si repaus, alternari repezi. Guvernarea cere un ritm egal fara de care nu se poate inchipui o vedere de ansamblu”. “Da, dar s-au schimbat multe in ultimii ani”. “Tocmai asta mi se pare, Sire, ca e tot cel vechi. Remarca o faceam deunazi, ziceam, ciudat lucru! Ploiestiul e mai tare ca Londra! In sfarsit, se va vedea. Eu ma gandesc acum numai la schimbare. Nu stiu daca Majestatea Voastra isi da seama cum ne sbatem noi astazi”. “Cum nu, doar n-ai crede ca eu sunt linistit cu sufletul meu… Ce zici de ardelenii din guvern? Hateganu e un bun executant. Nitescu…”.

“Incolori, oameni de mana a doua. Poate capii lor… Desi am intrebat la Universitatea din Cluj daca a iesit ceva mai de seama dupa razboi. Nimic”.

Carol: “Din nenorocire au inceput acum lupta confesionala. Greco-catolicii au cerut o facultate. Eu cred ca au dreptate”.

Eu: “Bine, dar atunci sa nu mai tie pui de facultate la Blaj”.

Carol: “Prelatii lor sunt mult superiori alor nostri, Niculescu, Hossu, chiar si Suciu. De acesta ce zici?”.

Eu: “In viata privata nu e dupa randuiala canonica. Are copii pe aici prin Bucuresti”.

Carol: “Arhiereii nostri sunt jos de tot. Ioan acela de atunci, de unde a iesit tipul acesta? Si prea sfintia sa, patriarhul, nu e sfant deloc, nici nu munceste. Trebuie sa ne gandim. Cine crezi d-ta ca e cel mai de seama?”

Eu: “Nu stiu daca il cunoaste Majestatea Voastra. E cam frondeur, dar e cel mai destept: Vissarion Puiu de la Balti”.

Carol: “Ai dreptate, e si parerea mea”.

…O strangere de mana si am plecat. Duc cu mine o apasare de nelamurire, ceva imprecis, haotic. Necontestat, Carol face o buna impresie de suprafata, de debit usor de vorba, o dragoste de tara pe care o cred sincera, aparente de orientari generale, dar in problemele politice n-am vazut pana azi inca o formula clara. Inconjura retelele consacrate, are atitudine de negatiune si gesturi de destructor. Nimic insa din ce sa se desprinda omul care zideste. Plin de banuieli, se deschide foarte greu; iti da necontenit senzatia ca dupa reticentele lui staruie un gand ascuns, un pacat nemarturisit sau o intentie extraregala. Mai este inca ceva care tulbura in mod constant psihologia lui si imprumuta o nesiguranta, facandu-l sa se epuizeze in energii verbale si-n gesticulari fara consecinte, ramanand nehotarat in fata faptei. Cei patru ani de exil, traiti in afara de ritualul regalitatii, se resimt la fiecare pas. Hotelul Claridge cu ambianta lui se razbuna azi in mod postum. Amestec curios, nedefinit inca de impulsuri atavice care-l imping spre un autoritarism fara frana si de clisee occidentale ale asa-zisei democratii de peste granita. Carol nu cunoaste meseria de rege si-n dorinta nebuloasa de a parea un inovator n-a reusit sa fie decat un diletant. De aceea, in criza politica care dainuieste de atata vreme sub ochii lui, n-a izbutit inca sa se fixeze asupra solutiei. Repeta necontenit: guvern de concentrare, fara sa poata rezista la o discutie asupra posibilitatilor de realizare. Plec de la palat cu o singura constatare care ma bucura: vom avea in sfarsit declansarea crizei imediat dupa Pasti. Titulescu, eroul nostru de gelatina, va fi chemat sa ia carma in mainile lui viguroase. Foarte bine! Sa se dea drumul odata si vom vedea mai pe urma. Pe deasupra acestor vointi-piftie vor vorbi evenimentele cu… Sa le asteptam.

* Fragment din volumul Octavian Goga, Jurnale politice, ingrijit de Gheorghe I. Bodea, volum in curs de aparitie la Editura Limes