Jurnalele mele (I). Tina, Vali și Atena

Să fi fost in vacanța dintre clasa a V-a și a VI-a sau un an mai târziu? Jur că prea bine nu imi aduc aminte. Rețin insă caietul de matematică, foile sale ingălbenite și aspectul lui deloc glorios. Mi s-a părut ideal pentru a-l face intâiul meu jurnal, mai ales că primele sale foi erau umplute cu neinteresante exerciții scrise cu albastru și corectate cu roșu (semn că aparținuse surorii mele, care nu s-a impăcat niciodată cu științele exacte).

Mi-am zis probabil că nimeni nu va avea curiozitatea să răsfoiască un asemenea jaf de caiet cu gânduri necurate. Condiția primă a jurnalului – ferirea de ochii indiscreți și de ironiile celor din jur – fiind asigurată, m-am apucat hărnicuț să imi notez aventurile existenței mele. Ei bine, după câteva zile, am constatat eu cu mare mâhnire că nu am ce scrie in jurnal. Viața mea era clară și bine tocmită, era la vedere și nu aveam ce fapte nemaipomenite să trec in el: ziua băteam mingea, stăteam la coadă la pâine, alimentara și la sifoane (Doamne, ce cozi erau la sifoane!), o tuleam la baltă unde multă vreme noi, copiii din cartierul Andronache, nu am știut ce-i aia a face plajă: stând numai in apă, mă intorceam acasă la timp cât să ud grădina de flori a mamei, iar noaptea, cu lanterna, sub plapumă, citeam. Ce să scriu?

Am renunțat fără niciun regret la o asemenea viață dublă, deși acum regret că nu mi-am notat titlurile cărților citite pe atunci. Nu era nevoie insă: aproape că le memoram pentru că in multe seri, când istoviți de agitația de peste zi ne tolăneam pe iarba de la liziera pădurii, eu le povesteam cărți prietenilor cărora le plăceau poveștile spuse și nicidecum citite!

A doua incercare de a ține un jurnal s-a petrecut tot intr-o vară, prima mea vară de licean. Descoperisem că pe lumea asta nu suntem numai noi, băieții, și că, dacă te uiți bine, observi cu multă mirare că fetele nu sunt ca noi, cel puțin pentru că ele au nevoie și de sutien la costumul de baie! Pulsiunile erotice trebuie să mă fi impins către a nota tot felul de observații privindu-le pe Tina (erau două), Vali, Nina (astea erau vreo trei), Gena și Atena (chiar așa, Atena!).

Ah, nu, nu descoperisem literatura erotică, așa că insemnările mele erau pur și simplu scrisorele adresate ba uneia, ba alteia, pentru că mi-era greu să mă decid care ar merita să fie zâna inspirațiunilor mele! Trebuie că apariția bicicletei in viața mea să fi aruncat in derizoriu jurnalul cu muzele lui cu tot. Nu numai că aveam să descopăr – impreună cu ceilalți din grup, evident – tărâmurile de dincolo de pădurea noastră, ci și că poți face o sumedenie de lucruri nedându-te jos de pe bicicletă. Ce să o mai dau cotită: de pe bicicletă se putea juca chiar și fotbal. Cum avea insă prostul obicei de a se mai și strica, timpul se impărțea egal intre intrebuințarea ei intensivă și repararea ei prin renunțare. Intr-o singură vară, reușisem să o despodobesc de frâna de mâna, de stopuri, de ochiul de pisică, de far, de sonerie, de aripi, păstrându-i elementele fără de care nu se mai putea numi bicicletă: cadrul, ghidonul și, evident, roțile!

Ce jalnică soartă avu jurnalul meu din vara aia – să fie scos din sfera preocupărilor mele de niște fierătanii care insă din când in când sunt mai prezente in memoria mea decât Tina, Vali sau Atena!

CONSTANTIN STAN (n. 28 iulie 1951) este licentiat al Facultatii de Filologie (1974) a Universitatii Bucuresti. Laureat al Academiei Române (2004) pentru romanul “Gerda”. Cartile de proza i-au fost premiate de ASPRO, Asociatia Scriitorilor din Bucuresti, Festivalul “Poesis” Satu Mare, revista “Luceafarul”. Premiul APLER pentru jurnalism cultural.

Este prezent de la primul numar, saptamânal, cu rubrica “Reportaj”, in “Ziarul de Duminica”.

Este presedintele sectiei Proza a Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti.