Jurnalul de exil al lui Mircea Milcovitch/ de Stelian Țurlea

Mircea Milcovitch este un artist de origine română (pictor, sculptor și gravor), născut în Basarabia în 1941, care trăiește de 40 de ani lângă Paris, împreună cu soția sa Maria Mesterou, pictor. A făcut parte dintre pictorii Școlii de la Poiana Mărului, aflată sub protecția intelectuală a lui Horia Bernea. (O parte din picturile sale din această perioadă, din care reproducem și noi câteva ca anexă la acest articol, pot fi văzute în expoziția Pictura și Puterea, care se va deschide la Biblioteca Națională, în data de 27 septembrie). În 1968, cu prilejul unei expoziții la Paris, a decis să rămână în Franța. După stabilirea aici, a devenit cunoscut mai mult ca sculptor și gravor. Expozițiile sale deschise în anii ’70 și ’80 ai secolului trecut atrăgeau multă lume.

Anul acesta, în luna februarie, Editions Amalthée i-a publicat o carte – “Journal d’exil”a, Jurnal de exil -, scrisă îndată după sosirea în Franța, între octombrie 1968 și sfârșitul anului 1969. Cartea este prefațată de dr. Marc Andronikof. Un jurnal extraordinar care se referă la anii ultimi ai șederii sale în România și care a primit, în luna septembrie, premiul literar Prix Contrelittérature 2012. Cartea e o înlănțuire de istorii trăite, de introspecții, de analize politice și ale propriei personalități, un rechizitoriu detaliat al sistemului comunist și al consecințelor sale catastrofale. Scrisă direct în franceză, e compusă din 64 de capitole, întreg jurnal fiind destinat iubitei rămase în România, căreia nu-i poate trimite scrisori cu ce simte și gândește pentru că-i vor fi interceptate de Securitate. În plus, privirea vie a lui Mircea Milcovitch constată amprenta ideologică pe care o exercită marxismul asupra tineretului francez al epocii. Nu-i înțelege pe tinerii “revoluționari” francezi care, la rândul lor, nu înțeleg adevărata față a comunismului.

O lectură emoționantă care dezvăluie un artist complex.