Justitia a declarat legala greva mecanicilor de locomotiva
Tribunalul Bucuresti a decis ca greva angajatilor de la calea ferata este legala, deciziile referindu-se atat la sindicalistii care au oprit de luni lucrul, cat si la cei care au intrat intr-a treia saptamana de protest si care afirma ca nu vor relua lucrul
Tribunalul Bucuresti a decis ca greva angajatilor de la calea ferata este legala, deciziile referindu-se atat la sindicalistii care au oprit de luni lucrul, cat si la cei care au intrat intr-a treia saptamana de protest si care afirma ca nu vor relua lucrul. Sectia de conflicte de munca a Tribunalul Bucuresti a judecat, miercuri, doua cereri legate de legalitatea grevei feroviarilor: una a administratiei impotriva celor patru federatii sindicale care au oprit de luni lucrul, iar alta a Ministerului Transporturilor impotriva celor care se aflau in greva de doua saptamani. Instanta a respins ambele solicitari. Decizia nu este definitiva, putand fi atacata cu recurs in zece zile, la Curtea de Apel Bucuresti. Pe de alta parte, tot miercuri, Curtea de Apel a dispus ca cele patru federatii din infrastructura (care s-au alaturat mecanicilor de locomotiva si angajatilor din depouri) sa suspende greva generala pentru 30 de zile. Urmare a acestor hotarari, mecanicii de locomotiva si angajatii din depouri pot continua greva pe termen nelimitat, in timp ce salariatii din infrastructura trebuie sa astepte o luna inainte de a relua protestul. Din momentul in care instanta se va fi pronuntat printr-o decizie definitiva cu privire la aceasta greva, conflictul nu va mai putea fi incheiat decat daca partile ajung singure la o intelegere sau daca cer interventia unei comisii de arbitraj. Iulian Mantescu, vicepresedintele Federatiei Mecanicilor de Locomotiva, a declarat, miercuri, pentru Mediafax, ca greva generala pe care au declansat-o in 8 iunie va continua pe termen nelimitat. “Ramanem in greva pana vom cadea de acord cu administratia in ceea ce priveste cererile noastre”, a spus Mantescu. Cat despre protestul angajatilor din infrastructura, Mantescu a spus ca “acestia trebuie sa respecte aceasta decizie si sa-si desfasoare activitatea in conditii normale”. Legalitatea protestului declansat acum doua saptamani este atacata pentru a doua oara in instanta. In 13 iunie, magistratii Tribunalului Bucuresti judecau cererea administratiei si stabileau ca greva generala este legala. Mantescu spune ca, miercuri, liderii sindicali “s-au trezit din nou chemati in judecata, de aceasta data doar de Ministerul Transporturilor”. Potrivit legii, o persoana (ori institutie) nu poate fi data de doua ori in judecata pentru aceeasi cauza, de catre un singur reclamant. Este insa posibil ca doi reclamanti sa porneasca actiuni identice impotriva aceleiasi parti, invocand argumente diferite. Mediafax
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026