Kaufland a inceput constructia centrului logistic de 40 mil. euro
Kaufland a inceput constructia centrului logistic de 40 mil. euro
Kaufland, reteaua de hypermarketuri detinuta de grupului german de comert Schwartz, a inceput constructia unui centru logistic de 40 de milioane de euro in Romania, care va deservi magazinele ce vor fi deschise incepand din toamna acestui an.
“Am identificat un teren in directia nord fata de Bucuresti si am inceput constructia centrului nostru de distributie. Aceasta va fi incheiata si centrul va fi operativ o data cu deschiderea primelor magazine in toamna acestui an”, a declarat pentru ZF Gunther Grieb, directorul general al Kaufland Romania.
El nu a dorit sa faca alte comentarii, insa la inceputul anului preciza ca investitia implicata de centrul de distributie Kaufland va depasi 40 de milioane de euro.
Logistica este elementul cheie in strategia de dezvoltare a retelei de magazine Kaufland, germanii urmand sa aplice si in Romania, la fel ca si in alte tari din Europa Centrala si de Est, precum Cehia sau Polonia, un ritm foarte rapid si agresiv de dezvoltare. Kaufland are in acest moment in constructie mai multe magazine in Bucuresti in tara, planurile germanilor vizand un ritm de 10 magazine pe an.
Kaufland a majorat de la sfarsitul anului trecut capitalul social al companiei sale din Romania cu peste 48 de milioane de euro, suma fiind destinata primei faze de extindere a retelei locale de magazine.
Extinderea din Romania are loc in paralel cu cea din Bulgaria, unde grupul german a inceput constructia unui centru logistic in sudul tarii.
Pentru Romania planurile de investitii avansate de reprezentantii companiei depasesc 500 de milioane de euro in urmatorii cinci ani in conditiile in care vor fi deschise cel putin 50 de magazine cu o valoare a investitiei situata in general intre 8 si 10 milioane de euro.
Pentru Bulgaria, planurile de investitii ale Kaufland sunt estimate la aproximativ 300 mil. euro si vizeaza deschiderea a 40 de magazine. Kaufland opereaza deja in alte tari din regiune, precum Croatia, Cehia, Polonia sau Slovacia.
Desi este vorba de hypermarketuri, adica cel mai mare format de comert cu amanuntul, magazinele Kaufland au in general o suprafata de pana la 5.000 de metri patrati (aproape de limita inferioara de la care un magazin este considerat hypermarket) si nu includ galerii comerciale, ceea ce permite germanilor sa se implanteze in interiorul zonelor locuite, avand in vedere ca are nevoie de suprafete de cel mult 10.000-15.000 de metri patrati.
Intrarea din aceasta toamna a Kaufland pe piata romaneasca va aduce o crestere a concurentei, mai ales ca grupul german este recunoscut pe pietele unde este prezent ca o companie foarte agresiva in ceea ce priveste politica de preturi.
In prezent pe piata romaneasca activeaza doua retele de hypermarketuri, Carrefour si Cora, care opereaza insa magazine cu suprafata intre 8.500 de metri patrati si 15.000 de metri patrati, fiecare locatie incluzand si galerii comerciale. Si in segmentul magazinelor de tip discounter, cu preturi mici, se va intari concurenta in urmatoarea perioada, prin aparitia altor retele de magazine de profil – Plus si Penny Market. ionut.bonoiu@zf.ro
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Silvia Axinescu, counsel, Reff & Asociații | Deloitte Legal: Pentru companiile care folosesc agenți AI, riscul unei amenzi pe AI Act este deocamdată aproape zero, pentru că România nu are încă o autoritate desemnată formal, dar ele răspund deja față de persoanele prejudiciate de un agentBusiness Hi-Tech · 13 noiembrie 2026