Kaufland merge la Bistrița cu magazinul 74
Retailerul german Kaufland a deschis magazinul numărul trei din acest an, în Bistrița ajungând la o rețea de 74 de unități. În același oraș retailerul mai deține un magazin din anul 2006.
Retailerul german Kaufland a deschis magazinul numărul trei din acest an, în Bistrița ajungând la o rețea de 74 de unități. În același oraș retailerul mai deține un magazin din anul 2006.
În acest an germanii au mai deschis magazine în Sfântu Gheorghe (județul Covasna) și Medgidia (județul Constanța).
Kaufland este unul dintre cei mai agresivi retaileri în expansiune, în anii trecuți deschizând câte 13 magazine în fiecare dintre ultimii doi ani.
Retailerul nu a anunțat investiția în aceaste noi unități, însă potrivit informațiilor deținute de ZF aceasta se situează între 7 și 10 mil. euro pentru fiecare magazin nou deschis.
Kaufland, parte a grupului german Lidl Schwartz, este al doilea jucător din comerțul românesc, după Metro Cash&Carry, în funcție de cifra de afaceri din 2010. Afacerile Kaufland au fost în 2010 de 1,11 mld. euro, în creștere cu circa 25% comparativ cu 2009.
Kaufland activează pe segemntul hipermarketurilor, însă magazinele sale au politică de tip discount. Pe segmentul hipermarketurilor principalii jucători sunt Kaufland, Carrefour, Real, Cora și Auchan.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026