Ken Follett și lumea fără sfârșit/ de Stelian Țurlea

Am scris anul trecut în „Ziarul de duminică”, la această rubrică, despre o carte a lui Ken Follett apărută în traducere la Editură RAO, un roman istoric care uluise lumea întreagă, fusese tălmăcit în multe alte limbi și, firește, cum se întâmplă cu multe dintre cărțile de succes, fusese adaptat pentru un serial de televiziune. Se numea „Stâlpii pământului”. Spuneam despre autor că este un scriitor britanic născut la Cardiff, în Țara Galilor, în 1949. Fusese ziarist, începuse să scrie romane și se făcuse cunoscut cu „The Eye of the Needle”, după care au urmat alte romane, în general thrillere istorice. Ken Follett este foarte cunoscut în lume pentru thrillerele sale, peste o sută de milioane de exemplare vândute. Dar și pentru romanele sale istorice, „Stâlpii pământului” fiind primul de mare succes.

Mai scriam atunci că, în 2009, când cel mai vechi festival de literatură din lume – „The Times Cheltenham Literature Festival” – aniversa 60 de ani de existență, s-a organizat un sondaj online, prin care să fie desemnate cele mai apreciate 60 de romane publicate în Marea Britanie începând din 1949. „Stâlpii pământului” s-a clasat pe locul 2, iar pe locul 23 se află continuarea acestui roman, „O lume fără sfârșit”. Ken Follett era astfel unul dintre cei trei autori nominalizați cu două titluri, alături de John LeCarré și Gabriel García Marquez.

Iată că, între timp, Editura RAO a tradus și „O lume fără sfârșit” *), acțiune pentru care merită de la început felicitată – a fost, fără îndoială, un efort financiar deosebit. Cartea are două volume însumând aproape 1.350 de pagini! Efort, fără îndoială, și pentru cititorul de azi, obișnuit cu romanele de sub trei sute de pagini.

Acțiunea complicată din „Stâlpii pământului” se desfășura în Anglia secolului al XII-lea, într-o perioadă cunoscută în istorie ca dominată de război civil și anarhie, când se dădeau bătălii pentru tronul Angliei și, în paralel, se construiau marile catedrale, pe care le admirăm și astăzi. Catedrala Kingsbridge, la a cărei construcție asistăm în acest roman, este prima catedrală gotică din Anglia și faimoasă pentru frumusețea ei. Romanul e stufos, enorm, cu foarte multe personaje, toate incredibil de verosimile, în creuzetul de intrigi brutale ale Angliei medievale, cu iubire, ură, trădare, speranță și loialitate. Acțiunea acoperă o perioadă de o jumătate de secol.

Scrierea cărții necesitase o documentare extraordinară, rezultatul era absolut remarcabil. Sunt convins că mulți cititori și încă și mai mulți scriitori care vor fi citit această carte s-au gândit că ar fi păcat ca efortul imens de documentare să se limiteze la acest roman. Ken Follett n-a făcut-o, a mai scris o carte, a cărei acțiune se petrece cam în aceeași epocă și în care, din nou, detaliile istorice, culturale, de civilizație sunt fără cusur și copleșitoare.

Acțiunea „Lumii fără sfârșit” se petrece două secole după construirea catedralei din Kingsbridge. Începe în toamna lui 1327, când patru copii, doi băieți și două fete, Merthin, Caris, Gwenda și Ralph, asistă în pădurea din apropierea catedralei la uciderea a doi oameni. În viețile lor de adulți, în care se vor amesteca nelegiuire, violență, moarte, sex, intrigi, pasiune și multe altele, cei patru vor trăi sub umbra omorului misterios la care au fost martori. Iar destinul lor dictează destinul orășelului Kingsbridge. Orășelul se luptă să supraviețuiască în vreme ce regele împinge națiunea către Războiul de 100 de ani cu Franța, iar întreaga Europă se află sub amenințarea ciumei. Reperele istorice sunt reale. Personajele călătoresc prin Apusul acelor vremuri. Sunt incluse descrieri autentice ale bătăliei de la Crécy, iar misterioasa scrisoare pe care unul dintre personaje o dezgroapă este asemănătoare cu Scrisoarea Fieschi, un document real care susține că regele Edward al II-lea nu a fost ucis în 1327, ci a evadat și a trăit restul vieții exilat în Europa continentală.

Și în acest roman sunt mai multe povești împletite, care se desfășoară în paralel. Cu caractere la fel de bine definite, cu detalii la fel de uimitoare și realiste, fără să obosească prin termeni de specialitate, cu acțiune la fel de bine conturată. Și aici se ridică o construcție menită să dăinuie – podul ingenios al lui Merthin. Și aici unul dintre personajele principale ajunge staroste al ghildei sale, respectat de ucenici. Stilul e cuceritor. Nu te aștepți ca într-o carte de asemenea dimensiuni și cu un asemenea subiect să apară descrieri și imagini pe care să le reții cu ușurință.

„O lectură care-ți taie efectiv răsuflarea.”, scria, succint, „Los Angeles Times”.

Cartea a repetat succesul „Stâlpilor”, a ajuns repede bestseller și, firește, a fost adaptată pentru televiziune. Din septembrie 2012, serialul produs – cu Cynthia Nixon, Miranda Richardson, Peter Firth, Charlotte Riley, Sarah Gadon și Tom Weston-Jones în rolurile principale – a fost difuzat în  Canada și din ianuarie acest an – în Statele Unite.

*) Ken Follett – O lume fără sfârșit, 2 volume, Editura RAO. Traducere din limba engleză de Andreea Șeler