Kenneth Rogoff: Unele țări europene sunt practic falimentare
Unele țări din Europa sunt practic falimentare, Grecia, Portugalia și, probabil, Irlanda au nevoie de planuri masive de restructurare, iar Germania va fi nevoită să garanteze datoriile guvernamentale ale Italiei și Spaniei, consideră economistul american Kenneth Rogoff, citat de Der Spiegel.
Unele țări din Europa sunt practic falimentare, Grecia, Portugalia și, probabil, Irlanda au nevoie de planuri masive de restructurare, iar Germania va fi nevoită să garanteze datoriile guvernamentale ale Italiei și Spaniei, consideră economistul american Kenneth Rogoff, citat de Der Spiegel.
“Evident, a fost o greșeală ca unele țări din sud să fie acceptate prematur în zona euro, dar acum nu există altă cale decât plata datoriilor acestora prin transferuri. Aș vrea să spun că este vorba despre o plată singulară, dar nu cred că cineva din Germania crede încă asta, și nici nu ar trebui să creadă. Este o problemă pe termen lung”, comentează Rogoff, profesor de economie la Unicersitatea Harvard, într-un interviu pentru Der Spiegel.
Germania ar putea obține însă, în schimb, concesii politice importante de la celelalte state din zona euro, precum instalarea unui președinte european puternic sau a unui ministru de finanțe european, consideră el.
Rogoff notează totodată că intrarea Greciei, Portugaliei sau Irlandei în default (incapacitate de plată) nu ar fi o problemă semnificativă, deoarece cele trei economii sunt relativ mici și nu ar trage după ele economia globală.
“Dacă Statele Unite sau Germania ar intra în default, ar fi o cu totul altă problemă. Nu mă refer la genul de default tehnic în care ar fi putut intra SUA dacă Congresul nu ar fi ridicat plafonul datoriei de stat. Dacă s-ar fi întâmplat această prostie, ar fi fost corectată urgent, cu unele pagube pe termen lung. Cel mai probabil, SUA ar fi plătit dobânzi ceva mai mari pentru câteva decenii. Dar situația SUA este foarte diferită de cea din Europa, unde unele țări sunt practic falimentare”, a afirmat economistul.
Rogoff îl critică în interviu pe președintele american Barack Obama pentru că a cedat presiunilor din direcția Partidului Republican în negocierile privind plafonul datoriei de stat, făcând numeroase concesii pentru a evita acel așa-numit default tehnic.
Totodată, economistul consideră că modul în care guvernele marilor economii ale lumii au perceput criza și recesiunea din ultimii ani este greșită, iar băncile centrale ar trebui să accepte o inflație mai ridicată timp de câțiva ani, care ar contribui la depășirea “depresiei”. În plus, soluția de “stimulare fiscală” nu este valabilă în situația actuală și nu poate oferi decât o ameliorare temporară a problemelor, a arătat Rogoff.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026