Konieczny, obligat să aleagă între FP și BVB
Reprezentantul Fondului Proprietatea (FP) în Consiliul de Administrație al Bursei de Valori București (BVB), polonezul Grzegorz Konieczny (desen), care administrează în prezent activele de 3,5 mld. euro ale FP, trebuie să aleagă în termen de 30 de zile între funcția de administrator al bursei și cea de manager de fond după ce CNVM a decis că nu poate ocupa concomitent cele două poziții.
Reprezentantul Fondului Proprietatea (FP) în Consiliul de Administrație al Bursei de Valori București (BVB), polonezul Grzegorz Konieczny (desen), care administrează în prezent activele de 3,5 mld. euro ale FP, trebuie să aleagă în termen de 30 de zile între funcția de administrator al bursei și cea de manager de fond după ce CNVM a decis că nu poate ocupa concomitent cele două poziții. Tot CNVM l-a avizat în mai pe Konieczny în funcția de administrator al BVB, considerând că cele două funcții nu sunt incompatibile.
“Consiliul de Administrație al BVB va fi înștiințat de incompatibilitatea în care se află Grzegorz Konieczny, întrucât este concomitent administrator la Fondul Proprietatea și la Bursă.
Astfel, el trebuie să decidă în 30 de zile la care funcție renunță”, au declarat surse din Comisia Națională a Valorilor Mobiliare (CNVM). Reprezentanții Fondului Proprietatea nu au putut fi contactați.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026