Versiunea completă
Eveniment

Korodi: Declarațiile ministrului ungar, redate greșit, Ungaria susține aderarea la Schengen la termen

Președintele Comisiei de politică externă din Camera Deputaților, Korodi Attila, a declarat, pentru Mediafax că afirmațiile ministrului ungar de Interne au fost "redate greșit", precizând că partea ungară s-a angajat să susțină intrarea României în Schengen la termenul stabilit, în martie 2011.

Mediafax · 6 ianuarie 2011 · 1 min de citit

Președintele Comisiei de politică externă din Camera Deputaților, Korodi Attila, a declarat, pentru Mediafax că afirmațiile ministrului ungar de Interne au fost “redate greșit”, precizând că partea ungară s-a angajat să susțină intrarea României în Schengen la termenul stabilit, în martie 2011.

“Ministrul maghiar de Interne a dat o declarație presei și, întrebat ce se va întâmpla cu aderarea României și Bulgariei la Schengen, a prezentat mai multe variante. Ministrul maghiar nu a spus, în niciun caz, că România și Bulgaria nu vor adera, ci a prezentat mai multe scenarii”, a spus Korodi.

El a adăugat că declarațiile oficialului ungar s-au referit la aderarea României și Bulgariei în funcție de concluziile viitorului raport legat de condiționalitățile pe Schengen.

Korodi a mai declarat că oficiali de la Budapesta i-au confirmat, în discuții purtate joi dimineață, interesul Ungariei pentru sprijinirea României și Bulgariei în aderarea la spațiul Schengen în martie 2011. Citiți mai mult despre aderarea României la spațiul Schengen pe www.mediafax.ro

Citește și