La americani, pretul educatiei se negociaza
Costul total al cursurilor in cadrul unei universitati private depaseste astazi 40.000 de dolari (31.000 de euro), dar nu toti studentii platesc acest pret, informeaza CNN Money. Se pare ca au trecut vremurile bune cand totalul cheltuielilor pentru studentii facultatilor particulare nu depasea 20
Costul total al cursurilor in cadrul unei universitati private depaseste astazi 40.000 de dolari (31.000 de euro), dar nu toti studentii platesc acest pret, informeaza CNN Money.
Se pare ca au trecut vremurile bune cand totalul cheltuielilor pentru studentii facultatilor particulare nu depasea 20.000 de dolari (16.000 euro) pe an. Iar acestea se vor dubla in urmatorul an academic.
Suma cheltuita de tinerii care urmeaza cursurile Universitatii George Washington, Sarah Lawrence College sau Tufs University, spre exemplu, a trecut deja de 40.000 de dolari (32.000 euro). Si totusi studentii inscrisi la multe dintre aceste scoli nu vor plati niciodata un pret atat de ridicat.
Sandy Baum, analist la College Board si profesor de economie la Skidmore College, spune ca “valoarea care a fost data publicitatii nu este insa si cea reala. De obicei, scolile care au cele mai ridicate taxe ofera de asemenea si un ajutor financiar considerabil studentilor sai.”
Totusi, calitatea unei scoli este judecata astazi in functie de taxele scolare, iar universitatile sunt din ce in ce mai tentate sa afiseze sume socante doar pentru a atrage interesul tineretului. “Unele institutii isi mentin ridicat nivelul taxelor pentru ca vor sa para foarte importante si serioase”, spune Ronald Ehrenberg, director al institutului de cercetare Cornell Higher Education Research Institute. Insa dupa aceea redistribuie o mare parte din aceste venituri sub forma de burse de merit si de studii pentru cei mai buni dintre studentii lor. Este, asadar, doar o modalitate de a-i face pe tineri sa opteze pentru o anume facultate si nu una de a obtine venituri cat mai mari.
Pentru parinti insa este foarte important sa stie sa se orienteze catre acele scoli care redistribuie intr-adevar fondurile obtinute din plata taxelor de catre studenti.
Dar care este costul real totusi? Costul total al urmarii cursurilor unei facultati de patru ani a fost estimat de analistii de la College Board la aproximativ 26.000 de dolari (20.000 de euro). Iar cele mai recente date arata ca un student american a primit in acest an scolar in medie 10.000 de dolari (7.700 de euro) din partea facultatii la care este inscris. Bursele acopera aproape jumatate din costurile scolare. Pentru cealalta jumatate cursantii pot apela la imprumuturi sau la diferite programe care asigura locuri de munca avantajoase pentru studenti.
Dar scolile au atitudini diferite in privinta sumelor alocate pentru bursele de merit sau cele sociale. Spre exemplu, taxa la Colegiul Trinity din Connecticut este de aproximativ 22.000 de dolari (17.000 de euro), iar suma medie alocata de universitate studentilor sai se apropie de 23.000 de dolari (17.700 de euro). Pe de alta parte, sprijinul material oferit de Georgetown University cursantilor sai nu acopera decat 3.000 de dolari (2.300 de euro) din costul total de 18.000 de dolari (13.900 de euro).
Criteriul principal de selectare a studentilor care vor beneficia de acest ajutor financiar consta in rezultatele deosebite obtinute de acesta in perioada anterioara. “Majoritatea scolilor nu au resursele suficiente pentru a acoperi cheltuielile tuturor studentilor si de aceea trebuie sa decida carui student ii va acorda sprijinul financiar”, spune Baum. “Unele facultati acorda burse de merit pentru studentii cei mai buni, pe cand altele nu isi permit decat sa acopere bursele sociale pentru cursantii fara posibilitati financiare.
Desi costul real nu este facut public de catre facultati decat in luna aprilie, adica cu o luna dupa ce elevii sunt obligati sa se decida in privinta viitorului lor, exista posibilitatea de a afla cu aproximatie taxele scolare. Acestea pot fi aflate de pe site-urile firmelor de analiza specializate precum cel al Thomson Peterson.
Este adevarat insa faptul ca, la unele universitati americane, studentii primesc ajutorul financiar respectiv in functie de note.
Parintii nu inteleg cum aceste costuri pot varia atat de la o universitate la alta. In aceasta privinta Carl Buck, vicepresedinte al departamentului specializat pe problema costurilor universitare la Thomson Peterson, recomanda negocierea cu directorul financiar al facultatii. El spune ca principala abordare ar trebui sa fie legata de diferenta de cost intre facultatea respectiva si o alta. “Parintii nu trebuie sa ceara ajutor financiar mai mare, ci sa precizeze directorului financiar ca, desi facultatea pe care o reprezinta este mult mai buna, o alta scoala este prioritara din ratiuni strict financiare”, adauga el.
Astfel, universitatea respectiva ar putea lua in considerare un ajutor financiar mai mare. Negocierea este asadar un pas important in alegerea unei anumite facultati.
Conform unui stiudiu realizat de The Times Higher Education Supplement Harvard ocupa, de departe, pozitia de lider al universitatilor lumii. Profesorii de la Harvard au castigat de-a lungul timpului 40 de premii Nobel si 44 de premii Pulitzer, iar aici au invatat sapte presedinti printre care F D Roosvelt, J F Kennedy si George W. Bush. Aceste lucruri vor determina probabil mentinerea pozitiei de lider pentru mult timp.
Scolile americane ocupa sapte din cele zece locuri. Harvard University este cea mai veche institutie de invatamant superior din Statele Unite. Universitatea a cunoscut o expansiune continua, de la noua studenti si un singur profesor, la inceput, pana la peste 18.000 de studenti impartiti in zece specializari academice principale. Pe langa acestia, inca 13.000 de studenti sunt inscrisi in programul de invatamant la distanta Harvard Extension School. Peste 14.000 de oameni lucreaza la Harvard, dintre care cel putin 2.000 de profesori.
Absolventii americani evita sectorul public
Absolventii din acest an ai colegiilor americane, promotia care a inceput cursurile in perioada atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001, sunt patrioti. Dar majoritatea spun ca atacurile nu i-au determinat sa-si indrepte atentia spre posturile disponibile in cadrul sectorului public, informeaza The Wall Street Journal.
Aproximativ 44% din studentii care au raspuns sondajului declara ca sentimentele lor patriotice s-au intensificat dupa atacurile teroriste, 85% dintre intervievati sustinand ca dragostea lor fata de tara a crescut. Dar numai 21% au spus ca evenimentele din septembrie le-au marit interesul pentru posturile oferite de guvernul Statelor Unite. Sondajul, comandat de Parteneriatul pentru Servicii Publice, o asociatie non-profit care cauta sa revitalizeze interesul pentru serviciile civile, a cuprins un esantion de 805 viitori absolventi. “Studentii nu apreciaza foarte mult slujbele guvernamentale”, a spus Max Stier, presedinte si director executiv al Parteneriatului pentru Servicii Publice, organizatie cu sediul in Washington. Unii studenti se tem ca nu vor putea sa-si achite imprumuturile universitare din salariile oferite de guvern. Mai mult, ei vad guvernul ca foarte birocratic, care le va aduce prea tarziu o eventuala promovare. Pe de alta parte, studentii nu sunt foarte increzatori ca vor avea puterea sa influenteze deciziile guvernamentale cu adevarat importante. “Guvernul trebuie sa lucreze pentru a arata ca reprezinta un loc ideal pentru cei care vor sa faca diferenta, pentru cei care vor sa schimbe ceva. Dar nu cred ca mesajele sunt de ajuns pentru aceasta generatie. Trebuie sa transmitem si mesaje dar, in plus, sa demonstram ca persoana care se angajaza in domeniul serviciilor publice va fi rasplatita”, a spus Stier. El este de parere ca guvernul trebuie sa recruteze mai multi studenti inteligenti pe masura ce se apropie o potentiala criza de forta de munca. Aproximativ jumatate din cei 1,9 milioane de angajati din domeniul serviciilor publice, fara a fi incluse aici serviciile postale sau armata, vor avea posibilitatea de a se pensiona in urmatorii cinci ani. Harris Markowitz, proaspat absolvent al Univestitatii George Washington, in varsta de 21 de ani, se afla la un curs de economie cand a aflat pentru prima data de atacul terorist din 11 septembrie. “Cred ca toti am simtit loialitate fata de tara”, a spus Harris. Dar simtamintele patriotice nu i-au afectat aspiratiile profesionale, care se indreapta spre sectorul privat. El spera ca intr-o zi sa devina directorul general al unei companii din topul Fortune 500 si nu crede ca guvernul ofera aceleasi oportunitati de promovare si de cariera pe care le poate gasi in afaceri. Daca ar fi ales calea sectorulu public, el crede ca ar fi sfarsit intr-un post mort. In plus, el are imprumuturi de returnat si crede ca sistemul foarte incet de promovare din sectorul public ii va afecta capacitatea de a se elibera de datorii. Astfel, a ales contabilitatea si a obtinut un post la Ernst & Young. El crede ca posturile contabile din sectorul privat ii vor oferi multe oportunitati pentru a promova. Chiar si atunci cand studentii vor sa se angajeze in domeniul public, se izbesc de un proces de recrutare lent si frustrant. Zoe Vanderwolk, tot 21 de ani, care este aproape de absolvirea Universitatii Harvard, este foarte interesata de politica. Dar cu cat s-a interesat mai mult de posturile oferite de guvern, cu atat a devenit mai frustrata. Procesele de recrutare au fost lente si nu i-au oferit destule informatii despre pozitia ei in legatura cu functia dorita. “Iti spun, bine, te vom contacta peste 18 luni. Nu pare sa existe vreo metoda evidenta de a patrunde in sectorul public chiar daca iti doresti asta”, a spus Zoe. (Stelian Vezentan)
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026