La banca

Stau la rand intr-o banca, sa depun un ordin de plata. Ne aflam cu cateva zile inainte de Craciun. Nu e coada aici, sunt singurul, coada cea mare e la ghiseul de plati in numerar de pe hol. Dar ma afecteaza indirect si pe mine. Desi ma aflu intr-una din filialele unei banci private 100%.

Doamna functionar are un client preferential. Se tot chinuie sa-l “rezolve” cu ceva. Adica, sa-l scuteasca de stat la coada cea mare de pe hol. Sa-i ia ea banii de la colega de la casierie. Nu prea merge. Se tot duce si se intoarce aferata de la colega ei. Clientul asteapta cuminte in birou. Il vad prin peretii de sticla.

Cred ca doamna asta a ramas cu apucaturile vechi, de dinainte de 1989, pentru ca e mai in varsta si, in mod precis, a lucrat inainte in “sistemul de stat”. Colega ei de la ghiseu e ceva mai democrata si occidentala. Refuza s-o “serveasca” pe “sub mana”, pentru ca-i respecta pe cei de la coada, clienti ai bancii si ei. Doamna e cam ofuscata, se tot fataie pe coridor incoace si-ncolo, fara indoiala pentru a-i arata clientului sau preferat ca se agita. Si foarte bine face daca vrea ca acesta sa vina cu un cadou consistent, acum, de sarbatori. Cei doi au un fel anume de a discuta: monosilabic, cu vocea scazuta, priviri complice, semne discrete, pe furis.

Se uita de jur imprejur sa vada daca nu cumva s-a prins cineva ca ei doi pun la cale o “inginerie”. Si constata ca e unul imbracat in negru, corpolent, barbos si cam ofticat ca sta deja de 15 de minute si se uita cam urat la ei – adica eu. Nimic periculos, in fond nu e vreo mare “inginerie”, e o gainarie marunta – pacalirea unor fraieri de la o coada. Dar cu nimic mai putin mizerabila, in fond, pentru ca ne aflam totusi intr-o banca privata. Apare o femeie, tot o clienta preferentiala a doamnei. Se inteleg tot asa, ca spionii, din priviri, semne si jumatati de cuvinte. Femeia ii pune doamnei functionar pe masa o pungulita de plastic, din acelea pentru cadouri, si pleaca susurand din varful buzelor “Vorbim, da?” – doamna da din cap scurt ca da, facandu-se ca n-a vazut punga. Se comporta de parca punga aia e a ei si sta pe birou de dimineata, de cand a venit la munca. Eu ma uit ca nesimtitul, ca sa vada ca stiu, ca-mi dau seama. Doamna e ofuscata ca nu a reusit sa-l rezolve pe clientul de dinainte. Se retrage cu el dupa un colt, dar se aude ce-i zice:

– Nu vreau sa insist mai mult, ca pe urma am discutii.

– Nu vrea?

– A dat din cap categoric ca nu – numai dupa ce se termina coada asta.

– Pai macar sa-i iau pe aia, ca sunt mai putini – spuneti-i ca restul pot sa-l iau si maine.

– Nu stiu, sa vad, ca s-a uitat urat la mine.

Doamna se duce iar la ghiseu. Cand se intoarce, da peste privirile mele negre si, facandu-se ca abia atunci m-a vazut, imi zambeste larg si ipocrit si-mi zice:

– A, dar va rog, puteti intra in birou!

Asta desi tot n-a reusit sa-si “rezolve” clientul.

Intru. Ea nu vine imediat, mai are ceva de sopocait cu clientul, pe hol.

Ma uit la punga de pe birou. E desfacuta. Inauntru e o cutie de parfum si o felicitare. O mica spaga. Pentru un functionar din sistemul privat. Dintr-o banca. Dar nu se pune, ca, uite, vine Craciunul. Si suntem cu totii mai indulgenti, nu-i asa? Mai, toleranti, mai “crestini”.

In fine, doamna revine si ea la birou, se asaza, ia punga de pe birou si o pune intr-un sertar, cu aerul ca a mutat un sul de hartie igienica.

Ii dau ordinele de plata, le stampileaza, le semneaza pe toate trei, mi-l returneaza pe cel verde. Chestie de 1 minut. Pentru care, desi eram la rand, am stat vreo 20 de minute. Ca s-o astept pe ea sa-si multumeasca clientul peferat, pentru a-si primi cadoul de Craciun. Ca se vede pe fata mea ca eu nu “sunt genul” care sa dea cadouri.

M-am gandit o secunda cum ar fi fost, drept pedeapsa, sa-i subtilizez cadoul de pe birou, cat timp ea era pe hol. Nu avea cum sa ma vada. Puteam sa-l iau si sa-l fac cadou cuiva pe strada. Celei mai frumoase fete pe care o intalneam in ziua aia. Sa comit, asa, un soi de haiducie.

Situatia descrisa mai sus am intalnit-o foarte des in multe firme private, din pacate. Daca vrei sa castigi timp si sa beneficiezi de scurtaturi, trebuie sa te faci simpatic. Adica sa oferi “atentii”. Si esti cu atat mai “valabil” cu cat iti poti permite sa-i spui unui prieten: “Ah, stai linistit, ca am eu pe cineva acolo, da, o doamna/fata draguta, zici ca vii din partea mea, dai si tu o atentie, ceva, si te rezolva repede”.

Este una dintre frazele-tip pe care le urasc cel mai mult pe lumea asta.