La Bruxelles incepe targuiala pentru Constitutia Europei
Dupa un an si jumatate de negocieri sustinute, tarile UE si candidate la aderare au ajuns la capat: Astazi si maine, la Conferinta Interguvernamentala (CIG) de la Bruxelles, liderii tarilor UE si a tarilor din primul val va trebui sa ajunga la un compromis in privinta Constitutiei Europei
Dupa un an si jumatate de negocieri sustinute, tarile UE si candidate la aderare au ajuns la capat: Astazi si maine, la Conferinta Interguvernamentala (CIG) de la Bruxelles, liderii tarilor UE si a tarilor din primul val va trebui sa ajunga la un compromis in privinta Constitutiei Europei. Frictiunile se invarti in jurul a doua subiecte: puterea si banii.
Banii
Desi, oficial, discutia despre bani nu se afla pe agenda, subiectul va fi cu siguranta abordat, si folosit eventual ca o arma. Anul viitor, membrii UE vor incepe discutiile privind bugetul Uniunii pentru exercitiul financiar 2007 aâ¬â 2013. Cele 100 de miliarde de euro care compun bugetul anual al Uniunii vor fi subiect de aprige dispute, pentru ca, firesc, fiecare vrea sa contribuie cu cat mai putin si sa primeasca cat mai mult. Germania, cel mai mare contributor la bugetul UE, cu aproape 10 miliarde de euro anual, a anuntat ca nu mai vrea sa arunce cu bani pe fereastra si ca-si va reduce contrbutia la fondurile regionale, a caror principali beneficiari sunt Spania si Polonia. Or, nu intamplator subiectul a fost redeschis cu cateva zile inainte de debutul Reuniunii, iar anuntul Germaniei are o tinta precisa: Spania si Polonia care se opun vehement Tratatului Constitutional, riscand sa arunce UE intr-o criza profunda – intrucat documentul trebuie adoptat de toti cei 25 de membri ai UE.
Puterea
Franta si Germania insista ca Tratatul Constitutional, care va intra in vigoare in 2009 sa schimbe sistemul de vot stabilit la Nisa in 2000. Polonia si Spania tin cu dintii de acest tratat care le da o putere de blocaj disproportionata, care echivala cu cea a Germaniai si Frantei, tari care au o populatie aproape de doua ori mai mare. Polonia si Spania au in Consiliul de ministri – potrivit Tratatului de la Nisa – cate 27 de voturi fiecare, (din totalul de 321) cu putin inferior Germaniei Frantei, Italiei si Marii Britanii care au cate 29 de voturi fiecare. Tratatul de la Nisa fixeaza un prag complex si ridicat a majoritatii calificate (232 de voturi, adica 72,27% din total, reprezentand 62% din populatie) ceea ce lasa o marja foarte mare pentru constituirea unei minoritati de blocaj. Franta si Germania sustin propunerea din proiectul Constitutiei elaborat de fostul presedinte francez Valery Giscard ‘Estaing. Proiectul propune ca deciziile in Consiliul de ministri sa fie luate cu majoritate calificata, folosindu-se principiul “dublei majoritati” 50/60, adica 50% din numarul membrilor si 60% din numarul populatiei. In domeniile securitate sociala, justitie, fiscalitate, in caz de dezacord, ultimul cuvant il va avea Consiliului European (sefii de state si de guverne). Polonia si Spania nici nu vor sa auda, lucru care le-a atras oprobiul marilor puteri.”Aceste doua tari (Polonia si Spania aâ¬â n. n.) au un anumit mod de a se agata de un privilegiu, care nu reflecta nici realitatea populatiei si nici PIB-ul lor.”, declara furios, saptamana trecuta, premierul italian Silvio Berlusconi, presedintele in exercitiu al Uniunii Europene.
Tirania procentelor
Franta isi apara pozitia cu anumite simulari facute de ministerul francez al finantelor. Potrivit simularilor, dispozitiile Tratatului de la Nisa fac ca, dintre toate coalitiile posibile intre cei 27 de membri, (sunt incluse si Romania si Bulgaria) doar 2% dintre ele sa permita atingerea pragului majoritatii calificate, pentru luarea unei decizii. Pragul creste la 21,9%, cu sistemul propus de proiectul Constitutiei si avantajeaza tarile cele mai mari. In sistemul de la Nisa, Germania poate rasturna 7,8% dintre coalitii, procentul fiind valabil si pentru Franta, in timp ce Spania poate rasturna 7,4% dintre coalitii. In sistemul propus de Constitutie, puterea Germaniai creste la 12,8%, cea a Frantei la 9,1%, dar cea a Spaniei cade la 6,5%. Ministrul roman de externe Mircea Geoana a declarat recent pentru Ziarul Financiar ca Romania, care are 14 voturi in Consiliul de ministri potrivit Tratatului de la Nisa pierde doar 0,2% din puterea in sistemul propus de Constitutie. Pentru a-si conserva puterea obtinuta in Tratatul de la Nisa, Spania si Polonia au propus sistemul majoritar 60/60, adica 60% din numarul de membri, 60% din numarul populatiei, care ar rasturna ierarhiile avantajandu-i pe cei mici. Puterea cumulata a celor mai mari sase tari aâ¬â Germania, Franta Italia, Marea Britanie, Polonia si Spania aâ¬â care este de 46% in Tratatul de la Nisa si 52,5% in sistemul 50/60 propus de Constitutie, cade la 33%. Acest sistem, sustine Franta, ar arunca Uniunea in blocaj, intrucat procentul coalitiilor castigatoare (2% in Tratatul de la Nisa, 21,9% in sistemul propus de Constitutie) ar cadea la 8,6%. Marea Britanie sprijina tacit revolta Spaniei si a Poloniei, insa dintr-un alt motiv. Tratatul de la Nisa acorda Marii Britanii dreptul de voto in multe domenii, in vreme ce Constitutia ar urma sa anuleze vetoul statelor, in favoarea majoritatii calificate, lucru care i-a infuriat pe britanici. Ministrul de externe britanic, Jack Strow a propus amanarea unei decizii pana in 2008, dar Franta Germania si Italia nici nu vor sa auda.
Presedintia italiana a UE a anuntat ca va propune o formula de compromis, dar textul remis ieri celor 25, departe de a aduce la o limpezire a situatiei pe subiectul votului in Consiliul de ministri si a numarului de membri in Comisia Europeana (un alt mar al discordiei), aduce mai multa confuzie. Mai multe state au criticat proiectul italienilor pentru ca face prea multe concesii britanicilor, restabilind dreptul de veto al statelor in materie fiscala, sociala, justitie si afaceri interne. Singura propunere care reprezinta un pas inainte este pastrarea votului majoritatii in domeniul politicii externe (la care proiectul Constitutiei renuntase intre timp din cauza opozitiei Londrei). Dar toata lumea stie ca Marea Britanie nu va renunta niciodata la dreptul sau de veto in materie, drept urmare propunerea italiana aproape ca nu-si avea sensul. Proiectul italian mai propune un “compromis” stabilind ca ministrul de externe al UE sa-i fie atribuit un serviciu diplomatic propriu. Compus din 3.800 de diplomati acest serviciu functioneaza acum pe langa Comisia Europeana, care a izbucnit: “Este o incoerenta suplimentara care risca sa puna in pericol politica externa a UE.” Reactiile furioase la propunerile presedintiei italiene anunta debutul marii targuieli care incepe astazi la Bruxelle, pe proiectul Constitutiei.
Marile probleme ale Uniunii Europene
Impartirea puterii
Liderii UE trebuie sa ajunga la un consens privind reformarea sistemului de vot in Consiliul de Ministri, dupa largirea UE la 25 si apoi 27 de state. Germania si Franta sustin principiul “dublei majoritati”, (numar si populatie) ceea ce inseamna ca o decizie in Consiliu ar urma sa fie luata cu 50% din numarul membrilor UE, care sa reprezinte 60% din populatia Uniunii. Acest sistem avantajeaza tarile mari, intrucat tarilor mici sau mijlocii ar putea intruni la un moment dat o majoritate de 50%, ca numar, dar niciodata criterul populatiei. Spania si Polonia, (cu cate 40 de milioane de locuitori fiecare) sprijinite moral de Marea Britanie sustin pastrarea sistemului de vot diferentiat stabilit la summitul de la Nisa din 2000, care le dadea drepturi egale cu tarile mari Franta (60 de milioane de locuitori) si Germania (85 de milioane de locuitori).
Apararea
Proiectul initial al Constitutiei propunea o aparare europeana comuna, (o armata de aproximativ 60.000 de oameni) la care sa participe toti membrii UE. Tarile nealiniate aâ¬â Irlanda, Finlanda, Suedia si Austria – au respins clauza apararii obligatorii, pentru ca nu voiau sa plateasca pentru intretinerea armatei europene. Compromisul care se contureaza este ca la intretinetea armatei tarile nealiniate sa contribuie doar daca vor.
Vetoul national
Marea britanie vrea sa-si pastreze dreptul de veto in domenii precum taxele si securitatea sociala, justitie, aparare si buget.
Politica externa
Marea Britanie se opune proiectului Constitutiei care afirma ca votul in viitorul minister de externe al UE sa se ia cu majoritate calificata si sustine pastrarea dreptului de veto in deciziile de politica externa. Marea Britanie nu vrea sa riste sa se vada obligata sa actioneze intr-un mod pe care nu si-l doreste din cauza unui vot luat cu majoritate.
Comisia Europeana
Tarile mici se opun reducerii numarului de comisari de la 20 la 15 cum propune proiectul si vor ca fiecare tara sa fie reprezentata de un comisar, lucru care ar putea ingreuna functionarea institutiei care ar avea 25 si apoi 27 de comisari.
Divinitatea
Spania, Polonia, Irlanda si Italia vor ca Tratatul constitutional sa consemneze “mostenirea crestina” a Continentului. Franta se opune. Turcia a propua ca Tratatul sa faca referire la toate cele trei mari religii care au slefuit Europa: crestinismul, islamul si iudaismul.
iulian.anghel@zf.ro
-
Grafic: Evoluția vânzărilor de unt din retail în volum și valoare (2020-2025)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Cota de piață a principalilor jucători din piața untului (2025Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Ponderea abonamentelor la sălile de fitness în totalul populației în țările UE în 2026 (%)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026