La Bucuresti, euro a crescut la 37.558 lei
In ciuda evolutiilor de pe pietele internationale acolo unde euro a continuat sa se intareasca in raport cu dolarul piata valutara de la Bucuresti a fost destul de calma.Cotatiile leu/euro au fluctuat intr-un interval destul de limitat, iar volumul tranzactiilor a fost mai degraba moderat
In ciuda evolutiilor de pe pietele internationale acolo unde euro a continuat sa se intareasca in raport cu dolarul piata valutara de la Bucuresti a fost destul de calma.
Cotatiile leu/euro au fluctuat intr-un interval destul de limitat, iar volumul tranzactiilor a fost mai degraba moderat.Banca centrala nu a intervenit pe piata astazi, dar potrivit dealerilor a fost prima zi in care nici nu avea de ce sa ia o asemenea decizie.
Primele tranzactii s-au facut ieri direct in crestere fata de inchiderea precedenta – la 37.600/37.630 lei/euro, dar imediat a inceput sa se vanda si cotatiile s-au dus la 37.510/37.540 lei/euro. In jurul acestui nivel s-a stat aproape toata ziua.
Dupa calcularea cursului oficial de catre banca centrala in piata au mai aparut ceva ordine de cumparare si ultimele tranzactii s-au facut in jur de 37.600 lei/euro.
Cursul de schimb calculat ieri de BNR a urcat la 37.558 lei, fata de 37.495 lei marti, in timp ce cotatia oficiala calculata pentru dolar a fost de 32.933 lei.
“Sedinta de tranzactionare de astazi (n.r-ieri) a fost destul de linistita, cu volume mici. Cresterea euro/dolar pe pietele internationale si-a spus cuvantul si pe piata interna, lucru evident de altfel”, a comentat un dealer.
Pe pietele internationale moneda unica europeana s-a apreciat din nou fata de dolar, marti, urcand la cea mai mare valoare din luna ianuarie 1999, dupa ce Rezerva Federala americana a decis sa nu modifice ratele principalelor dobanzi, avertizand, totodata, ca economia nationala risca un nou declin. Maximul atins pana la inchiderea editiei a fost de 1,1453 dolari pentru un euro.
Pe piata monetara dobanzile au fluctuat usor in jur de 17/18% pe an, volumul tranzactiilor fiind destul de scazut. Banca centrala nu a mai fost prezenta in piata pentru a steriliza lichiditatea poate si pentru ca si marti si ieri au fost ogranizate licitatii de catre Ministerul Finantelor.
Din 300 mil.$ s-au strans doar 182 mil.$
Ministerul Finantelor a reusit ieri sa atraga de la banci , prin vanzarea de obligatiuni in valuta, doar 182 milioane de dolari din cele 300 milioane pe care si le programasera, si asta in conditiile in care dobanda platita a crescut oricum cu 0,5 puncte procentuale pana la 5%.
“S-a vazut foamea Finantelor, dar nici bancile nu s-au lasat”, a comentat un dealer.
Oricum, fata de emisiunea anterioara la care nu s-a reusit decat atragere a 55 milioane de dolari din 200 milioane de dolari planificate – la o dobanda de 4,5% – ieri Ministerul Finantelor s-ar putea “lauda” cu un succes.
Interesant este ca cererea initiala venita din partea celor 14 participanti la licitatie a fost de 502,59 milioane de dolari, dar Ministerul Finantelor a respins toate ofertele de cumparare ce au depasit un nivel al dobanzii de 5% considerandu-le la un nivel neacceptabil.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026