Versiunea completă
Companii

La Bursa, doar romanii in vacanta

Strainii au continuat si luna trecuta sa investeasca sume importante in actiunile cotate la Bursa de Valori Bucuresti, desi brokerii spuneau in urma cu cateva luni ca vara va insemna vacanta atat pentru investitorii romani cat si pentru straini. Valoarea investitiilor straine nete (cumparari minus vanzari) a fost luna trecuta de 3 milioane de dolari, suma care se incadreaza in media ultimelor 12…

Vlad Nicolaescu · 12 august 2003 · 2 min de citit

Strainii au continuat si luna trecuta sa investeasca sume importante in actiunile cotate la Bursa de Valori Bucuresti, desi brokerii spuneau in urma cu cateva luni ca vara va insemna vacanta atat pentru investitorii romani cat si pentru straini. Valoarea investitiilor straine nete (cumparari minus vanzari) a fost luna trecuta de 3 milioane de dolari, suma care se incadreaza in media ultimelor 12 luni.
In aceste conditii, scaderea semnificativa a tranzactiilor bursiere luna trecuta  a insemnat ca ponderea strainilor in tranzactiile de la Bursa a crescut considerabil. #leadend#Persoanele nerezidente au cumparat luna trecuta aproape jumatate din actiunile tranzactionate pe piata, in timp ce ponderea acestora in cadrul operatiunilior de vanzare a fost de 34%. Cumpararile de actiuni realizate de straini au reprezentat in iulie 10,4 milioane de dolari, in timp ce valoarea actiunilor vandute a fost de 7,4 milioane de dolari.
Principalele tranzactii derulate de straini luna trecuta au fost doua oferte publice. In prima dintre acestea compania americana Marco Industries a cumparat un pachet de 2,7% din actiunile producatoruli de aluminiu primar Alro Statina cu 157 miliarde de lei (4,8 milioane de dolari). Principalul vanzator a fost tot un investitor strain, o alta companie a grupului Marco, alaturi de care au mai subscris si cativa investitori romani.
Fondul de american investitii Broadhurst a cumparat tot luna trecuta 18% din actiunile Imsat pentru suma de 37 miliarde de lei (1,1 milioane de dolari). Principalii vanzatori au fost doua fonduri de investitii Romanian Investment Fund si Danube Fund. Broadhurst a ajuns la 93% din actiuni si va trebui sa lanseze o noua oferta pentru actiunile Imsat.
In rest, dupa evolutia tranzactiilor de pe piata, strainii au preferat si luna trecuta actiunile celei mai mari companii romanesti, Petrom. Actiunile acesteia au avut luna trecuta o evolutie destul de oscilanta: cresteau cand pe piata intra la cumparare un investitor important, dupa care se consemna o tendinta de scadere. Brokerii spun ca dintre actiunile cotate strainii le urmaresc cel mai mult pe cele ale Petrom, ale bancilor, producatorilor de medicamente si cele ale Impact.
In ultimele 12 luni, strainii au adus la Bursa de Valori Bucuresti 40,7 milioane de dolari. Ei au cumparat actiuni de 113 milioane de doalri si au vandut de 72,3 milioane de dolari.

Citește și