La ce bănci își ține banii Fondul Proprietatea
Fondul Proprietatea (FP), care se numără printre companiile locale cu cele mai mari lichidități, avea la finele anului trecut depozite de 1,07 mld. lei (peste 250 mil. lei) la șase bănci locale. Peste 500 mil. lei erau plasate la BCR și BRD, cele mai mari două bănci de pe piață.
Fondul Proprietatea (FP), care se numără printre companiile locale cu cele mai mari lichidități, avea la finele anului trecut depozite de 1,07 mld. lei (peste 250 mil. lei) la șase bănci locale.
Peste 500 mil. lei erau plasate la BCR și BRD, cele mai mari două bănci de pe piață. De asemenea, fodul avea depozite semnificative la Unicredit și Raiffeisen Bank, alte două banci din top 10.
O surpriză o reprezintă însă plasamentele de 164 mil. lei (39 mil. euro) realizate la Marfin Bank, una dintre cele mai mici instituții de credit de pe piața locală. Marfin Bank este subsidiara locală a grupului Marfin Popular Bank din Cipru. În România, Marfin avea anul trecut active de 520 mil. euro.
Majoritatea plasamentelor în depozite erau pe termen scurt, de una sau 3 luni, și ajungeau la scadență în ianuarie sau februarie 2011, potrivit situației detaliate a investițiilor la 31 decembrie 2010, publicată pe Bursă.
Fondul Proprietatea a realizat investiții de circa 330 mil. lei în februarie în acțiuni bancare listate la București sau pe bursa din Viena. Astfel, lichiditățile fondului plasate în depozite bancare s-au redus la 710 mil. lei, la finele lunii februarie.
| Expunere pe 6 bănci | |
| La ce bănci își ține Fondul Proprietatea lichiditățile de un miliard de lei | |
| Bancă | Depozite (mil. lei) |
| BCR | 291 |
| BRD | 214 |
| Unicredit | 185 |
| Marfin Bank | 164 |
| Raiffeisen Bank | 119 |
| Bancpost | 98 |
| Total | 1071 |
| Sursa: FP |
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026