La distanță/ de Alexandru Ciolan

Distanțele, deocamdată cele spațiale (cele temporale au scăpat până în prezent de inginerizare), par să nu mai reprezinte un impediment pentru împlinirea dorințelor umane. La scara planetei (dincolo de stratul de ozon spațiul își redobândește statutul și ne face să ne vedem lungul nasului), depărtarea, fizic existentă, este anihilată în noua lume pe care ne-o construiesc inginerii, o lume în care proporțiile de real și virtual înclină tot mai mult balanța spre artificial.

Locuțiunea adverbială la distanță (cf. fr. à distance) are o oarecare vârstă în limba noastră. Și folosirea adjectivală este destul de veche: primul exemplu care ne vine în minte este numele unei celebre emisiuni de televiziune din vremea comunismului, Dialog la distanță, un concurs interjudețean de “creație artistică de masă”. Multă vreme, însă, prefixoidul tele- (cel venit din greacă, cu sensul “departe, în/la depărtare”, nu tele– rezultat din prescurtarea televiziunii) a fost preferat locuțiunii adjectivale (telecomunicații era preferat comunicațiilor la distanță).

În ultimii ani, asistăm însă la o recrudescență a locuțiunii adjectivale la distanță, care a ajuns să fie preferată lui tele-, o posibilă explicație a acestei situații fiind dorința de a evita confuzia cu tele– “de televiziune”. Îndrăznim chiar să afirmăm că tele este folosit în formațiunile lexicale noi doar în măsura în care nu poate crea confuzia că s-ar referi la televiziune.

Astfel, alături de medicină la distanță avem telemedicină, care, este evident pentru oricine, nu poate însemna “medicină la televizor”. Să menționăm că termenii, interșanjabili, coexistă adesea în același text. Citatul următor este instructiv din cel puțin trei motive: pentru că surprinde nașterea cuvântului în română înainte de a se fi născut realul pe care îl desemnează; pentru că oferă o indicație etimologică (știrea fiind preluată dintr-un ziar parizian, telemedicină este clar că vine din fr. télémédecine); și, în sfârșit, pentru că oferă o definiție: “Din 2007 – Medicină la distanță. Un program european de telemedicină va fi implementat din ianuarie 2007 și în România, potrivit cotidianului Le Monde. Programul de telemedicină «Health Optimum» a fost testat cu succes timp de doi ani în trei regiuni europene. Principalele unități sanitare din aceste regiuni au fost unite printr-o rețea IT cu spitalele mici, pentru a se evita deplasările inutile și costisitoare ale bolnavilor. Telemedicina, care permite transmiterea de date, voce și imagine în timp real, în scopul acordării îngrijirilor medicale la distanță, va contribui la îmbunătățirea sistemului sanitar european” (J.naț. 10 IX 06).

Telemedicina ne vine, așadar, din franceză, care folosește cuvântul de pe la jumătatea anilor ’90. Engleza, în schimb, îl are pe telemedicine de mai demult, primele atestări fiind, ne asigură Random House Dictionary, de prin 1965-70. Cum însă realitatea pe care o desemna era una americană, cuvântul, chiar dacă va fi fost folosit în franceză sau în română pentru a o desemna, era foarte rar utilizat, probabil în cercuri restrânse de specialiști. Cu siguranță, însă, cuvântul englez-american a influențat, prin precedentul terminologic, nașterea, după 30 de ani, a cuvântului francez.

Din aceeași sferă semantică să mai consemnăm coexistența consultației la distanță (“Ce șanse are modelul românesc de consultații la distanță?”, businessmagazin.ro 3 II 11) cu teleconsultația (“Folosită deja în câteva țări, precum Elveția și Suedia, teleconsultația pe calea web-ului este autorizată oficial acum și în Franța”, telegrafonline.ro 27 X 10) și a diagnosticului la distanță (“Premieră medicală: Diagnostic la distanță, în timp real… Doar două dispozitive fac ca pacienta să fie investigată în amănunțime de la sute de kilometri. Ecograful… iar comunicarea între cele două echipe se face cu ajutorul internetului”, ziare.com 3 II 08) cu telediagnosticul (“Două spitale din Arad și Ungaria vor dezvolta o rețea de telediagnostic transfrontalier”, actualitati-arad.ro 1 II 10).

Medicina la distanță nu este însă o simplă adaptare a practicilor de consultație și tratament la mijloacele de comunicare ale zilelor noastre. Nu se schimbă doar canalul, ci și statutul antropologic al medicului și al pacientului. “«Medicii online» vor putea prescrie și rețete «e-pacienților»”, citim în telegrafonline.ro (27 X 10). E-pacienți, adică pacienți virtuali, abstracțiuni de ritm cardiac, presiune arterială și alte asemenea date măsurabile transpuse în limbaj digital. Medicul nu mai înzdrăvenește un om în carne și oase, ci o entitate abstractă, o disfuncție din spațiul virtual. La distanță înseamnă, în acest caz, “în virtual”. E-pacientul nu mai este omul viu, cu dureri și speranțe, ci năluca lui descărnată, redusă la câteva cifre, care bântuie pe internet.

Exemplificări și datări pentru sensurile și cuvintele noi din acest articol veți găsi în ediția a treia a DCR (Dicționarul de Cuvinte Recente), aflat în pregătire la Editura Logos.

ALEXANDRU CIOLAN (n. 1952, București). Filolog (absolvent de spaniolă-romånă al Universității București). Profesor navetist (Alexandria, Teleorman, 1977-78), corector, apoi redactor-traducător la revista “Lumea” (1978-83), redactor la Editura Politică și ulterior la Editura Humanitas (1983-1991), editor și administrator al Editurii Logos (din 1992). Traducător și publicist. Zona de interes principală: lexicologia, lexicografia. Preferințe muzicale: Buena Vista Social Club, Elis Regina, Chavela Vargas, Liviu Vasilică, Maria Lătărețu, Făråmiță Lambru, Dire Straits. Pasiuni: gătitul și conservele de casă. Dorințe: să aibă nepoți. Are un nepot.