Versiunea completă
Companii

La Festa mizeaza pe un plus de 20% a afacerilor

Compania La Festa Romania, producatorul sucurilor naturale Tedi si Tymbark, are in plan pentru anul acesta o crestere de 20% a cifrei de afaceri, pana la circa 43 de milioane de euro. "In ceea ce priveste cresterile vanzarilor pe anul acesta, mizam pe brandul Tymbark, mai ales in conditiile in care tocmai am lansat pe piata trei noi sortimente destinate special cocktailurilor", a spus Krzysztof G…

Ana Raduta · 20 iulie 2006 · 3 min de citit

Compania La Festa Romania, producatorul sucurilor naturale Tedi si Tymbark, are in plan pentru anul acesta o crestere de 20% a cifrei de afaceri, pana la circa 43 de milioane de euro.
“In ceea ce priveste cresterile vanzarilor pe anul acesta, mizam pe brandul Tymbark, mai ales in conditiile in care tocmai am lansat pe piata trei noi sortimente destinate special cocktailurilor”, a spus Krzysztof Grabowski, presedintele companiei La Festa Romania.
La Festa a incheiat anul trecut cu afaceri de 36,1 mil. euro si un profit de 2,8 mil. euro, iar pe primul trimestru al acestui an a fost inregistrata o cifra de afaceri cu 9% mai mare decat in perioada similara a anului precedent.
In momentul de fata, compania are o fabrica de sucuri la Valenii de Munte, judetul Prahova, in care in ultimii trei ani a fost plasata o investitie de peste 25 de milioane de euro. Fabrica are in prezent 600 de angajati si a fost inaugurata in iunie 2002, in urma unei investitii initiale de peste 7 milioane de euro.
17% din productia realizata la Valenii de Munte este destinata exportului, printre tarile vizate numarandu-se Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria, Siria, Republica Moldova, Franta sau Germania.
“Suntem in pregatiri pentru o noua investitie in centrul de la Valeni. Nu a fost stabilit inca bugetul de investitie si zona catre care va fi orientat, insa in luna august va avea loc o intalnire oficiala si vom pune la punct toate detaliile referitoare la aceasta investitie”, a mai spus Grabowski.
La Festa Romania detine 8% din piata sucurilor naturale, cel mai puternic brand pe acest segment fiind Tymbark, cu o cota de piata de 5%. “Credem ca vom creste pe piata sucurilor naturale si in acest sens mizam pe Tymbark”, a spus Paul Iagaru, director comercial La Festa Romania.
Pe segmentul nectaruri, La Festa este lider de piata, cu sortimente de piersici, portocala, grapefruit rosu, multivitamine si visine. La finele anului 2005, pe acest segment, compania La Festa International detinea o cota de 35% din volumul total al pietei, inregistrand o crestere semnificativa fata de anul precedent.
Bauturile necarbonatate reprezinta segmentul cu cea mai mare crestere in cadrul pietei bautrilor racoritoare in acest moment.
Compania a lansat recent gama Tymbark Fructele Lumii, care este, deocamdata, singura linie de sucuri naturale pentru cocktail prezenta pe piata bauturilor necarbonatate din Romania. Bugetul alocat campaniei media implicate de aceasta lansare s-a ridicat pana in momentul de fata la circa 4,25 milioane de euro, urmand ca suma sa creasca pana la finele anului.
“Intr-un ritm atat de dinamic in care apar noi produse si noi firme, pentru a-ti pastra si mai ales pentru a-ti creste pozitia pe piata, este nevoie sa aloci bugete considerabile comunicarii”, declara Mihaela Burtoi, senior brand manager – Tymbark, La Festa International.
In paralel cu dezvoltarea segmentului de sucuri naturale, compania detine si o divizie de produse instant, care a scos pe piata ciocolata calda instant, capuccino “3 in 1”, ceaiurile Ekoland, Lemona, marca de cacao granulat Brumi, cacao pudra Van si crema pudra pentru cafea Coffeeta. Divizia de sucuri este reprezentata pe piata romaneasca de marcile Tymbark, Tedi, Duo Fruo, Carotella, Ciao, siropurile Livada verde. Aproape toate marcile vandute de companie pe piata romaneasca sunt produse local. La Festa face parte din grupul polonez Maxpex, format din sapte companii cu sediul in Polonia si cinci firme straine in Cehia, Ungaria, Slovacia, Germania si Romania. Grupul are o cifra de afaceri anuala de peste 210 milioane de euro.

Citește și