LA FRONTIERA ISTORIEI / Branza buna in burduf valah

 
Un roman poporanist, de pilda, nu poate respira intr-un mediu florentin. In ultima vreme, s-a putut observa si falimentul exportului de pictura de tip poporanist, in timp ce avem pictori sau sculptori ultramodernisti talentati.
In interior, problemele sunt mai multe, iar discrepanta de civilizatie este deplina. Patrimoniul muzeal, de pilda, ar trebui manageriat intr-o maniera radical diferita de indiferenta si crasa indolenta de astazi. Fara prezentarea valorilor artistice si de civilizatie intr-o maniera moderna, epurata de politruci si sinecuristi, nu vom reusi sa atragem turisti sau sa construim un produs cultural de masa, care sa genereze modificari pozitive in preocupari si comportament.
De peste doua sute de ani de istorie moderna, functiile naturale ale Romaniei sunt uluitoare, insa administrarea lor se afla la nivel african, fiind adesea comparata cu cea din Congo. Proasta administrare deliberata, comparabila cu un haos dirijat, a determinat cu trecerea timpului deprimare sufleteasca si anihilarea orizonturilor de asteptare pentru cei mai multi cetateni platitori de taxe si impozite. In imediata apropiere a acestei realitati istorice se afla starea precara a infrastructurii, care se modernizeaza in pasi de melc si de aceea a ramas una dintre cele mai proaste din Europa. Proiectele de reamenajare a teritoriului lipsesc, pe cand Ungaria, mai slab dotata geografic, este mai bine administrata.
Aceste calitati sunt sabotate de incompetenti numiti in functii decizionale, de tunuri de milioane de euro facute in gasca, pentru ca apoi, in mod paradoxal, sa ne lovim de aceleasi personaje si de afisarea lor in chip de mari patrioti, desi jefuiesc tara ca ultimii talhari.
Branza buna in burduf valah pare a fi un fenomen social si cultural cu o mare continuitate istorica. Prin alte parti, mecanismul puterii mai lasa sa-i scape printre degete oportunitati pentru fidelizarea competentilor, ingeniosilor, creativilor. Ei sunt absorbiti in sferele puterii pentru a pune in miscare segmentele mai delicate ale sistemului politic si economic, sa impinga mai departe mecanismele mai sofisticate ale palierelor decizionale. Asta se practica prin alte parti inca din perioada Renasterii. Intr-o feuda incremenita in timp, insa, intregul mecanism se supune neconditionat stapanului unic. Iar cand acesta dispare, locul ii este luat de un adevarat si cangrenos lant trofic de intersantajabili. Iar Romania a alunecat din mana unui stapan unic, a unui feudal care impunea obedienta deplina, in bratele vasalilor de odinioara, care au pactizat cu cel dintai inainte de a-l elimina din istorie. Aceasta realitate s-a prelins fara oprire din Evul Mediu romanesc. O lume unde mai traiesc aceia care mai au acces la cate un mic secret de stat, pe cand restul traieste aidoma mustelor.