LA FRONTIERA ISTORIEI / Cauza relelor

La 1870, publicistul Mihail Anagnoste si-a pus intrebarea „Unde am ajunsu?” fata de incalcarile legilor, intrebarea sa fiind mai degraba aceea a unui disperat, care nu mai gaseste solutii de inlaturare a nefavorabilelor prognoze. Despre multitudinea cauzelor acestor rele, personajul amintit face o adevarata cartografiere a mentalitatilor prezentului in care traia si nu este greu sa descoperim in reperele metamorfozelor sociale si comportamentale de atunci realitatile prezentului. El face chiar si o ierarhie a tarelor, descriind astfel problema: „Mai intai relele naravuri invechite; supunerea catre cine se scoala mai de dimineata, fie ori ce soiu de om va fi, fie si un sarlatan de nimic. Obiceiul de a vedea cu ochii altuia; asteptarea de la acesta, pentru orice miscare; nazuirea intransu a ne face foloasele si vietuirea mai usoara (vezi mitul tatucului salvator, de la Stalin la Iliescu, trecand prin Dej si Ceausescu – n.n.); prin urmare, pitularea oamenilor, destramarea lucrurilor, nimicnicia obsteasca; iata drojdiile sau ramasitele din vechime”. Aceste rele au fost dobandite sub despotimsul turcesc, „cel mai steril din istorie”, potrivit lui Emil Cioran. Anagnoste sustine si el acelasi lucru: „Cand vom cerceta de aproape acest despotism barbar, impilator dar de nimic ingrijitor, vom afla deosebirea sa de cele ce vedem acum. Era o neoranduiala in toate, din care izvora o apasare neghioaba. Despotismul adevarat, viclean si cugetator este alt veac; loveste nu numai trupul, ci si sufletul. El rosteste vorbe late; este drept, popular, are toate darurile; numai, in vreme ce saruta scoate din buzunar punga; cand ii vine mai bine infige cutitul pe la spate si fara veste. Pe deasupra naravurilor noastre putrede, acuma prenoite si sporite se ivi o constitutie ticluita pe constitutia Belgiei; copiata si votata in patru-cinci zile, soldateste, pe cand se scria moarte pe zidurile Bucurestilor, pentru cine ar fi pus-o la indoiala si in dezbatere. Nu s-a tinut socoteala de starea noastra inapoiata, in privinta cu Belgia; intrecandu-se chiar constitutia Belgiei, prin adaosul votului obstesc in alegeri. Istoria toata dovedeste ca impartasirea obstii la treburile statului, mai ales in alegerile legislative, fara invatatura inaintata si obsteasca, fara moravuri curate si religioase a fost totdeauna pieirea societatilor”. In consecinta: „A fost anarhie, fiecare urmand dupa placul nedestoiniciei si a patimilor sale, nu dupa datorie, anarhie care se sfarseste neaparat prin despotism. Carul nemaimergand prin buna si dreapta intelegere, intre toti, unul, mai cutezator si mai prefacut, se face carmaciul tuturor”. Povestea se refera la perioada adoptarii Constitutiei din 1866, foarte moderna intr-o tara destul de indepartata de valorile modernitatii apusene. Prin clivajul cauzat de multitudinea discrepantelor dintre forma si fond s-au strecurat comportamentele anarhice. Acestea s-au manifestat, atunci ca si astazi, prin interpretarea legii dupa pofta intereselor.