La frumusețea ei/ de Emil Botta

Dincolo erai de clarul stelelor
și luna, sfioasă, te urma.
O, cu mult mai frumoasă era
cristalina, lacrima ta!

Fereastra știe cum ardeai,
ca un lan, ca un val te legănai,
dogoritu-mi braț cum te frângea,
ca o azimă, așa te frângea.

Prin părul tău tremurător
trece temătoare Primăvara.
Încă departe-i Vara. Toamna grea
ca un aur pe frunte-ți va sta.

Și iarnă cândva de vei fi,
mă voi înfășura în frigul tău;
ci fii Primăvară mereu,
strălucitoare, fii limpede zi!