La Haga: Calin Dan si arhitectura emotionala

Galeria Stroom Den Hagen a prezentat timp de doua luni, din octombrie pana in decembrie, fotografii si filme video de Calin Dan. Am revazut cu aceasta ocazie filmul sau de acum cativa ani, Sample City, proiectat simultan pe patru ecrane ca intr-un fel de dispozitiv “stereovizual”.
Exercitiu de antropologie vizuala si imagine necomplezenta a Bucurestilor, filmul este, din pacate pentru Bucuresti si locuitorii sai, la fel de actual si azi. Nu stiu cum a fost receptat intr-o tara in care traditia ordinei si curateniei il facea pe Sadoveanu sa vorbeasca intr-o carte despre Olanda din anii ’20, pe care putini o stiu, despre “desfraul curateniei” si sa afirme, cu sinceritate, fara indoiala, ca e o tara mai curand de vizitat decat de locuit. Oricum, proiectul actual al lui Calin Dan este mai vast si nu mai focalizeaza obsesiv asupra temelor romanesti: “Arhitectura emotionala” este conceptul care grupeaza incursiuni cu camera video si in alte spatii geografice si culturale decat cele de acasa: Talin sau Amsterdam ofera o materie prima tot atat de bogata unui analist al arhitecturii si al efectelor ei, bune si rele, asupra comportamentului uman, ipostaza in care Calin Dan se plaseaza cu toata anvergura spiritului sau teoretic, dar si cu entuziasmul convertitului de data relativ recenta la noile medii. Se spune pe buna dreptate ca de arhitectura nu te poti apara si Calin Dan pare sa confirme cu fiecare imagine aceasta butada. Orasul ca emblema a modernitatii a invadat pictura – cel putin de la sfarsitul secolului XIX incoace – trepidant, dar mai curand feeric la impresionisti, loc al anxietatilor si instrainarii la expresionistii germani, al melancoliei si pitorescului la romanii interbelici, sursa de mister la metafizicienii italieni. Calin Dan mediteaza cu camera in mana asupra unei teme care s-a situat in prim-planul teoriilor arhitecturale ale avangardei inceputului de secol XX – arhitectura ca vehicul al utopiilor sociale, antrenand in suita ei si celelalte arte. Ciclul de fotografii intitulat Disparitia lui Tarkovski, expus la Haga – imagini de interioare geometrice, reci, moarte, in afara oricarei prezente umane – pare sa spuna ceva despre moartea utopiilor.